Principiul lui Peter

Pentru că marţea trecută (pe 12) s-au împlinit două decenii de la moartea lui Laurence Johnston Peter, am zis că e bine şi frumos să-l pomenim, că mare om a fost. Ideal era să postez acest tardiv omagiu acum opt zile, dar din motive independente de voinţa mea (lene, puturoşenie, trândăvie, etc), îl pun abia azi. Better later than never sau Better never than this late?!

Principiul formulat de el îl ştim cu toţii, unii dintre noi (eu, bunăoară) încă înainte de Revoluţie, când a fost publicat în Almanahul Urzica (îşi mai aduce aminte cineva?!): ”Într-o ierarhie, fiecare salariat tinde să urce până la nivelul lui de incompetenţă”. Mă rog, nu asta vreau să discut aici (au discutat deja destul alţii mai deştepţi decât mine, şi din 1968 încoace tot discută, ba au mai scos încă o lege: Principiul lui Dilbert!), ci de ce anume a fost publicat Principiul lui Peter tocmai în Almanahul Urzica, în anul de graţie 1988?!

Păi simplu: atunci a dat Elena Ceauşescu celebra ei directivă ”Scriitorilor, gata cu critica, de acum înainte vă veţi cânta eroii! Gata cu personajele negative!”. Evident, reacţia scriitorimii a fost uriaşă, deşi nu a existat opoziţie deschisă. Dar cei mai mulţi au luat atitudine, publicând texte cu cheie. Printre altele, atunci a fost tradus prima dată în română Principiul lui Peter, iar de auzit, a auzit cine a avut urechi să audă.

Evident, bietul taică-miu n-a auzit nimic. A auzit fi-su, adică eu, care la vremea aia eram un puţoi de 16-17 ani. Urechile, însă, le-am avut totdeauna deschise, chiar dacă deocamdată asta nu mi-a folosit la nimic concret.

Dar mai am timp. Şi ştiţi de ce?

Pentru că nu mi-am atins încă nivelul de incompetenţă, de-aia!

Curajul lui Sancho Panza

Nici unul, ma?! Nici macar UNUL?!?! Incredibil!

Dereftore? Alio? Poate tu, Gyocel? Dynamo? Setefeule, Danele? Unde sunteti, ma, manca-v-ar tata pe voi de atleti? Sportivi, treburi, sala, antrenamente, sedinte de cardio, sprinturi, bicicleta, tatami, chestii, socoteli... si pana la urma tot pe tusa sa ramaneti!

Ca la dat din gura nu va-ntrece nimeni: unul, ca el "face" toata creasta Fagarasului singur, daca s-enerveaza... altul ca imi da lectii de sprint la orice ora... altuia i se spune Feitosa pentru ca chiar e Feitosa... al patrulea explica ce antrenamente de sase ore face el la sala... altul joaca fotbal in aparare, dar fiecare degajare a lui e de fapt o "pasa extrem de precisa pentru atacanti"! Toti cocosi nevoie mare, nici nu mai pot rasufla de viteji!

Asta pana se apropie luna octombrie a fiecarui an, cand Bucurestiul gazduieste unul dintre cele patru maratoane din Romania (Timisoara, Poiana Brasov si Zarnesti - Piatra Craiului sunt celelalte trei). Din momentul ala, ia-i de unde nu-s! Se ascund ca p^rsii prin cine stie ce cotlon, pe sub pat, pe sub presul de sters ghetele, cine mai stie pe unde, doar-doar sa nu-i intreb io de ce nu vin sa alerge si sa arate cinstit ca nu-i doar gura de ei. Dar ti-ai gasit!

Si ce-mi aud urechile? "Ce, ba, sa alerg ca tine, sa ies ca luzarul pe ultimul loc?". Uau, ce argument! Nu particip decat daca castig garantat! FNI, nu altceva! Ma baieti, bagati-va mintile in cap, ma! D-aia ramaneti voi pe tusa, la spart seminte, de frica sa nu semanati cu Don Quijote? Ce daca lua mereu bataie, dar el macar incerca, era in sosul actiunii, nu bleojdea ochii de pe margine, ca Sancho Panza!

O amintire: eram in ultima clasa de liceu, cand hop, Revolutia! Normal, m-am dus si eu sa vad. Cata, cel mai vechi prieten al meu (eram prieteni de la grupa mijlocie de gradinita, asa ca va dati seama!), a stat acasa. Dupa Revolutie, el a devenit cel mai feroce pro-fesenist (asta inseamna "fan al lui Iliescu", ca sa inteleaga si cei mai tineri), eu la fel de feroce anti-fesenist; de aici, discutii politice, desi pana atunci numai despre gagici vorbeam. Bun. Unul dintre argumentele mele (care il enervau groaznic pe Cata) era urmatorul: "Cum vorbesti, ma, de Iliescu ca de simbolul Revolutiei, ca doar tu ai stat acasa?!". Nestiind ce sa-mi raspunda la asta, zicea: "Ete pula! Si tu daca te-ai dus, ce-ai facut? L-ai impuscat tu pe Ceausescu? Ai prins vreun terorist? Sau macar sa fi incasat vreun glont, sa zici ca esti erou! Asa, ce-ai facut? Te-ai dus acolo sa casti gura! Un cacat ai facut!".

Dupa atatia ani, sunt mai sigur ca niciodata ca eu aveam dreptate si Cata n-avea. Nu conteaza sa prinzi vreun peste, conteaza sa te duci la pescuit, sa rupi rutina. Dintre toti cei care umbla la muzica, cati vor ajunge sa cante ca Maria Tanase? (exemplu ales la intamplare) Cati actori amatori ajung Al Pacino, cati scriitorei ajung Mircea Cartarescu sau Radu Aldulescu? Si ce-i cu asta? Cat respect merita o atitudine d-asta infantila, "copii, copii, ma joc si eu cu voi, dar numai daca ma lasati mereu sa castig!". Toata stima, domnilor!

Lasa, ma, c-o sa mearga Ovidiu si-o sa merg eu. Numai noi, doi slabanogi de d-abia ne tinem pe picioare, punem pietre-n buzunar sa nu ne sufle vantul. Voua ce sa va zic, solizilor, atletilor, fibrosilor? Ce sa-ti zic tie, prietene mare la vorba si mic la fapta?

Pitulate-ai sub fustele muierii sa te pitulezi!