Nu stiu cum se face, ca de la Michael Jackson am ajuns la Horicson si de aici inapoi la problema nationala, de parca n-as fi satul de ea. Dar din intamplare am citit o revista de femei (Tango, parca), mai isteata decat altele, unde semneaza si Simona Catrina; acolo e iarasi vorba de chestia asta, “mandria de a fi roman”, la care horicsonienii dau un raspuns net (“im-po-si-bil!”), iar nationalistii unul la fel de net (“e obligatoriu!”). Eu unul nu sunt nici una nici alta, si nu sunt nici Simona Catrina, asa c-am sa incerc un raspuns propriu.
Intai de toate, o problema de principiu: cum pe lumea asta nimic nu exista daca nu e pus intr-o relatie, la fel este si “mandria nationala”: fata de cine sunt eu mai breaz, ca sa ma tin mandru? Iar daca sunt un caca-maca, din nou, fata de cine?
Bun, din moment ce Romania e o tara europeana, cred ca singura comparatie decenta e cu alte tari europene, nu cu Statele Unite, Canada sau China (cum vad ca fac tot mai multi romani calatoriti, mai ales horicsonienii). Ergo, intre tarile europene, unde e Romania mea?
Pentru asta, propun sa impartim Europa in cinci categorii, in functie de trei criterii: istoria (id est istoria militara); contributia la progresul stiintific; contributia culturala. Uite cum vad eu tarile Europei, din acest punct de vedere:
Categoria 1: Anglia, Franta, Germania.
Intai de toate, o problema de principiu: cum pe lumea asta nimic nu exista daca nu e pus intr-o relatie, la fel este si “mandria nationala”: fata de cine sunt eu mai breaz, ca sa ma tin mandru? Iar daca sunt un caca-maca, din nou, fata de cine?
Bun, din moment ce Romania e o tara europeana, cred ca singura comparatie decenta e cu alte tari europene, nu cu Statele Unite, Canada sau China (cum vad ca fac tot mai multi romani calatoriti, mai ales horicsonienii). Ergo, intre tarile europene, unde e Romania mea?
Pentru asta, propun sa impartim Europa in cinci categorii, in functie de trei criterii: istoria (id est istoria militara); contributia la progresul stiintific; contributia culturala. Uite cum vad eu tarile Europei, din acest punct de vedere:
Categoria 1: Anglia, Franta, Germania.
Categoria 2: Olanda, Spania, Italia, Suedia, Polonia, Rusia.
Categoria 3: Irlanda, Belgia, Portugalia, Austria, Croatia, Ungaria, Romania, Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia, Cehia, Lituania, Finlanda, Norvegia, Ucraina, Danemarca.
Categoria 4: Bosnia, Slovenia, Albania, Belarus, Slovacia, Islanda, Cipru, Malta, Estonia, Letonia, Elvetia, Muntenegru, poporul basc, Republica Moldova.
Categoria 5: Lichtenstein, Andorra, San Marino, insulele Faroe, Luxemburg, Vatican, teritoriul Kosovo, oblastul Kaliningrad, poporul rroma (tiganii), gagauzii, Transnistria, alte minoritati.
In concluzie, eu unul, ca roman, nu vad de ce mi-as tine coada pe sus fata de altii, dar nici de ce ar trebui sa umblu cu botul in pamant. Fac parte dintr-un popor mijlocas, aflat pe undeva pe la mijloc de clasament. Vorba lui Cartarescu, nu un roman a descoperit America, dar un roman a inventat stiloul.
Pe de alta parte, chestia asta cu mandria nationala mi se pare cumva gresita de la bun inceput: care este meritul meu? Cu ce-am contribuit eu la faptul ca, acum un secol si ceva, lui Petrache Poenaru i-a mers mintea si-a facut o inventie ca asta? De ce “mandria nationala”, pentru faptele unor conationali, ar trebui sa sa rasfranga si asupra mea?!
De unde si pana unde dreptul de a ma impauna cu meritele altora, doar pe criteriul etnic al apartenentei la un popor anume?
Nota: imi dau seama ca “impartirea pe categorii” facuta de mine nu ar placea multora: pai zi-i unui italian ca el e european de mana a doua, ca te mananca de viu!
