La Mulţi Ani, spurcăciune!

Cu ocazia zilei de azi, am scris şi eu ceva, da’ uite că n-am avut chef să postez. Îl pun azi, pe principiul „Amână pe mâine, poate atunci nu mai este nevoie”… totuși, hai să hai!

Adicătelea, viu şi fac întrebări, apoi răspund tot io la ele (democratic!), sperând c-am să vă provoc suficient cât să băgaţi de comentarii, nu ca-n ultima vreme:

1. A fost Ceauşescu un lider bun? În comparaţie cu ceilalţi lideri ai României din secolul XX, cum se situează el?

2. A fost Ceauşescu un comunist bun? În comparaţie cu ceilalţi lideri comunişti ai secolului XX, cum se situează el?

3. Ar fi fost diferit parcursul României, dacă ţara ar fi fost condusă de un alt lider (tot comunist, evident)?

4. Ar fi fost diferit parcursul României, dacă Ceauşescu păstra puterea în 1989?

5. Care este acum imaginea lui, în ochii românilor? Dar în ochii altora (europeni sau nu)?

6. Care va fi imaginea lui în ochii posterităţii? Ce se va spune despre el în, să zicem, 2070, când va fi murit demult şi ultimul său contemporan?

Îndrăsnesc, iacătă, neşte răspunsuri pline de tupeu:

1. Execrabil. Singurii mai răi ca el au fost Ana Pauker, Carol II şi Gheorghiu Dej. Mai buni decât Ceauşescu au fost Ion Antonescu, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Cu mult mai buni au fost Ferdinand, Carol I, Mihai de Hohenzollern şi Regina Maria (care n-a fost lider oficial nici o clipă, dar a avut o vreme puterea efectivă).

2. A fost un comunist bun, chiar foarte bun. A aplicat teoria comunistă în litera şi spiritul ei, cu o singură imensă excepţie: naţionalismul. Singurii care l-au depăşit au fost Kim Il Sung, Mao Zedong, Vladimir Ilici Lenin şi Iosif Stalin.

3. Da, ar fi fost diferit, dar nu foarte diferit. Ar fi urmat traiectoria obişnuită a ţărilor comuniste din Estul Europei, deşi cu alt lider am fi semănat (poate!) mai mult cu Ungaria, decât cu Albania, aşa cum s-a întâmplat în realitate.

4. Da, categoric. Şi asta se putea întâmpla foarte uşor. Azi am fi fost cu adevărat ultimii oameni ai continentului şi-am fi dus o viaţă incomparabil mai rea decât cei din Belarus.

5. Bătrânii îl regretă, adulţii îl înjură (încă!), tinerii şi străinii îl ignoră complet. Evident, asta este o împărţire schematică, dar în esenţă corectă. Eu aşa cred.

6. Presupun că Ceauşescu nu va fi uitat de specialiştii în istorie şi de psihologi. Va fi mereu studiat în anumite medii, ca un deosebit de interesant studiu de caz. Să nu uităm, a fost singurul lider comunist care s-a încoronat singur preşedinte, cu un sceptru regal în mână!

Mulţumesc pentru atenţie, voi reveni. Marius, ai legătura.

Stanga si dreapta

Dupa ce trecem de glumele, atat de amuzante desigur, ale bravilor mei amici (“lasa, puiule, ca tie-ti place si cu stanga si cu dreapta!”), putem o incerca o definire (sau macar o diferentiere) a notiunilor politice de “stanga” si “dreapta”, in functie de cateva criterii:

1. Criteriul economic. Teoria zice ca banii se fac fie din munca, fie din proprietatea mobiliara, fie din proprietatea imobiliara. Caravasazica, muncesc si iau salariu, am proprietate mobiliara (capital) si iau dobanda, am proprietate imobiliara (pamant sau constructii) si iau renta/chirie. In functie de modul cum imi produc banii, pot fi de stanga (munca), de centru (proprietate mobiliara), sau de dreapta (proprietate imobiliara). Criteriul asta e simplut rau si prezinta cateva probleme.

2. Criteriul de politica interna. Guvernantii pot proceda cu cei guvernati in doua feluri: fie sa le dea bani, fie sa le ia bani. “Stanga” si “dreapta” au fiecare stilul propriu: stanga ia bani de la bogati si da la saraci, sub forma de subventii, alocatii, ajutor de somaj, ma rog, ii asista; dreapta ia de la toti in mod egal, astfel incat bogatii ies mult mai bine decat saracii (cand un multimilionar are acelasi impozit ca un somer analfabet, e clar ca presiunea e pusa pe somer; dar cand somerul primeste indemnizatie din care traieste bine-mersi, iar cei opt copii ai lui iau alocatii, si milionarul e impozitat cu 85% din venituri, presiunea e pusa pe milionar, bietul!).

3. Criteriul de politica externa. Asta e un criteriu pricajit rau de tot, ca in practica nu e bun de nimic, dar il punem si pe el, sa fie: in principiu, “dreapta” pune accentul pe “drepturile statelor”, iar stanga pe “drepturile omului”. Adica, un guvern francez de dreapta va spune: “Algeria, pamant stramosesc!”, si va trimite inca trei divizii; unul de stanga zice “Fiecare cetatean algerian are dreptul sa decida!”, si organizeaza un plebiscit sau un referemdum. Mai simplu spus, “dreapta” duce o politica externa energica, iar “stanga” una sfioasa.

4. Criteriul religios. Asta e de toata jena, cred ca evreii l-au inventat special ca sa le dea peste bot crestinilor, sa le-arate ca-s prosti de-mpung: daca un guvern e filosemit, e de stanga; daca e antisemit, e de dreapta! Ha, ha, sa radem cu Pic si Poc.

Inainte de concluzii, sa observam ca “extrema” (fie dreapta sau stanga) e atinsa atunci cand un partid le interzice pe toate celelalte si ramane partid unic (adica se substituie statului). Deasemeni e interesant de notat ca “extrema” poate fi instaurata numai de partidele “orientate” (fie spre stanga, fie spre dreapta), un partid de “centru” n-are cum deveni extremist (singurul care a reusit sa fie “extremist de centru” este scriitorul Radu Cosasu, da’ el e evreu mistocar, iar ca scriitor, isi permite sa-l doara-n coate de politica; la multi ani, Maestre!).

Concluzii: in primul rand, sa exemplificam cu ceva din Romania, ca altfel ne-am scremut degeaba: guvernul Nicolae Vacaroiu (1992 – 1996) a fost un guvern tipic de stanga, iar guvernul C.P. Tariceanu (2004 – 2008), unul tipic de dreapta.
In al doilea rand, dihotomia asta politica, stanga – dreapta, nu are sens decat in lumea libera, ne-extremista, ne-totalitara; in tarile si statele totalitare (Cuba, Coreea de Nord, Arabia Saudita, Iran, Nepal, etc), vorbesti aiurea cand zici “dreapta vs stanga”, n-are nici un sens. Ca sa ai asa ceva, iti trebuie cetateni care sa mearga la vot secret si universal, altfel ramai minciuna (ce, prin anii ’80 nu aveau si romanii “alegeri” de primari, referendumuri si alte dracii…?!).
In al treilea si ultimul rand (ca m-am plictisit eu, dar voi!), imensa majoritate a alegatorilor liberi ignora complet chestiunile de “spectru politic”, habar n-au de ele; oamenii voteaza personalitati, nu principii sau doctrine politice. Stau si ma gandesc ce-ar fi fost votul universal fara televiziune: ar fi fost un caca-maca! Bine faceau boierii pe vremuri cand ii lasau sa voteze numai p-aia care intelegeau ce voteaza, ca altfel era jale.
Parc-o aud pe biata matusi-mea, de fiecare data cand sunt alegeri: “Aoleo, pe Cutare io una nu-l votez nici moarta! Pai n-ai vazut ce urat e?!”.