Surprise-party

Pe atat de romanescul principiu "Ce-i trebuie chelului? Tichie de margaritar!", vineri seara am fost la surprise-party. Fix de asta aveam eu chef, prietenii stiu de ce. Ma duc, bananai dupa cadou, macar aici am avut noroc: magazinul inchidea la sapte, eu am ajuns la fara trei minute, dar tantiile au fost dragute cu mine (femei si ele, deh!), si m-am incadrat. Bine ca imi facusem in cap scenariul cadoului din timp, ca altfel nu faceam nici o branza.
O casa boiereasca renovata, undeva pe strada Caragiale, chiar pe langa popularul "La Berbecu". Totul facut la marea meserie, nu s-au calicit baietii la renovare si la amenajare. Lume la tol festiv, doamne in tinuta de seara, hop si eu in carpele mele de la birou, cu traista pe umar (in traista aia imi car la munca borcanele cu ciorba, spre hazul colegilor - fac ei haz, dar si foame!). Toata lumea stie cum se imbraca astia de la creatie, iar eu ma imbrac exact ca la creatie, avand in plus si o pereche de bretele; ma potriveam perfect cu cei de la party.
Sotia sarbatoritului ne aseaza in salon, pe intuneric, intr-un fel de semicerc avand in centru usa pe care urma sa intre domnul. Stam, si stam, si stam, si stam. Cel mai putin smecher dintre toti fusese trimis sa-l momeasca in restaurant, pe motiv ca "Jane, tu esti cel mai incompetent mincinos de aici, pe tine n-are cum sa te miroasa ca pui ceva la cale!". Jan plecase dupa sarbatorit, noi stateam in picioare in intuneric, cei cu camere la ei filmand de zor. Filmand o usa inchisa, ca altceva n-aveau ce, deocamdata. Dupa vreo juma' de ora de filmat, gluma isi pierduse mult din farmec: aia capiati de foame, cu mine in frunte, dezertasera in salonul de alaturi, unde se indoiau mesele de mancaruri scumpe. Impreuna cu alt ghiorlan (celebrul, de acum, "Stele") incoltisem un chelner nefericit, care ne explicase de patru ori ca "se mananca dupa ce vine domnul sarbatorit". Da, da, chiar asa: hai, puiule, plimba ursul ca poate ai treaba si noi te retinem. Stai, ma, unde pleci, ia vino-ncoa! Ce e astea mici d-acia? Pomodori secchi, domnule, rosii uscate in ulei condimentat. Stim, ba, ca noi acasa numai d-astea mancam! Da' diareea asta verde ce e, manca-ti-as sufletu'? (eram amandoi la al treilea whiskey). Pasta de avocado, domnule. Noi ne simteam bine; dincolo, scandal, galagie: venise Jan sa anunte ca sarbatoritul facuse un accident cu masina (o lovise in parcare) si acum era la politie, sa scoata constatarea. Doamna, nervoasa, trimitea masina la toti dracii si pe barbac-su odata cu ea: Nu se putea sa nu-mi strice el seara, fir-ar sa fie de tolomac! Of, si cand ma gandesc ca v-am chemat degeaba! Oaspetii, panicati c-au sa ramana flamanzi, incercau sa se apropie si ei de mese, dar Stele si cu mine eram strategic plasati, tinandu-l pe chelner in usa, pe post de dop: Stiu, ma, ca-i pasta de avocado, voiam sa te prind! Ia da tu fuguta dupa neste gheata! Chelnerul pleaca si se intoarce cam in patru secunde, aducand nu gheata, ci pe sarbatorit: parsivul se strecurase pe usa din dos si de-o juma de ora se distra, privind "tabloul vivant" al oaspetilor.
Cica el in facultate fusese tatuca in materie de farse si contra-farse. Poftim cui i se facuse "suprise-party"!