miercuri, 30 aprilie 2008

Repozitionarea

Prietena noastra S are un nou prieten, cu care se intelege si e fericita. Din momentul ala (al debutului ei “in fericire”) eu unul am inceput sa resimt un resentiment cu totul deplasat pentru dumneaei. Nu puteam sa nu-l observ, dar in acelasi timp nu putem sa mi-l controlez: ce-am, bai nene, cu fata?!, imi ziceam. Draci! Nimica nu intelegeam. Da’ pana la urma am luat iar bibliografia la mana si am gasit: ce, credeati ca m-am ramolit de tot?
E vorba de ceea ce s-ar putea denumi “repozitionare personala”, ca sa ne luam si noi dupa astia desteptii care scriu carti pentru oamenii de cariera. Bref, situatia era cam asa: domnisoara S era pozitionata in capul meu ca “nefericita in amor”. Eu, care ma pretind frustrat in chestiunea aceasta, nu aveam nimic cu ea, ba chiar o mare simpatie, asa cum ai in general pentru cei pe care-i compatimesti putin. Cand ea a schimbat calimera si eu n-am mai avut motiv s-o compatimesc… hop si resentimentul de colo!
Am si alte exemple, acum ca am localizat problema, dar nu cred ca e nevoie: sunt convins ca ati inteles despre ce e vorba si ca fiecare are sacul lui de exemple in privinta chestiei, numai sa stea sa le caute. Curios, cu cat prietenia pe care o ai pentru cineva e mai slabuta, cu atat resentimentul pe care-l simti e mai puternic, atunci cand trebuie sa-l repozitionezi. Acum ca ma gandesc, imi dau seama ca sunt un om rau si meschin: prea de putine ori mi s-a intamplat sa NU fi resimtit resentimentul de repozitionare!

Un comentariu:

admin spunea...

de ce ai scos textul cu geamanul? rusine!