miercuri, 1 iulie 2009

Am facut si teologie!


Marti seara, pe o ploaie caldicica, cand tot omul se face muci la terasa (sau isi distruge ficatii cu whisky acasa-n hogeacul propriu), io faceam teologie. Nu amor, nu sex, nu tralalae pe coceni: te-o-lo-gi-e! Bine zic baietii, “dupa ce ca bei apa plata, mai umbli si la Dumnezeu, nenorocitule!”.
Trebusoara a fost pusa la cale de cei de la Fundatia Calea Victoriei, care au zis ca sa discutam despre “Chipul uman al divinitatii”; i-auzi! Adica daca Dumnezeu chiar arata ca un mos cu barba alba, sau nu. Interesant! Io am zis ca nu, dar m-am dus totusi, sa aud ce zic si altii.

A fost teribil de plictisitor: am cascat intr-una. Ce doi vorbitori erau buni si isi cunosteau meseria, dar erau filozofi! Asta a fost problema de fapt, si d-asta mi s-a taiat mie filmul. Pentru ca eu sunt filolog, nu filozof sau teolog – de aici, drama!

Despre ce este vorba: la filologi, obiectul muncii este textul (discursul, logos-ul). Indiferent cum e el, bun, rau, vechi, nou, vorbit sau scris, bine sau prost scris – nu conteaza. Dar trebuie sa existe un text. Altfel nu se poate.

La filozofi, obiectul muncii e ceva care se cheama “fiinta” (eu nu stiu ce-i aia, da’ cica nemtii-i zic sein si francezii etre, asa c-o fi vreo chestie, mai stii pacatele?!). Smecheria e ca despre “fiinta” asta nimeni nu stie nimic, asa ca fiecare spune ce-i trece prin cap. Bun, daca eu nu stiu nimic si vorbesc, tu nu ma poti contrazice, ca nici tu nu stii nimic, heya? Asa ca rezultatul se prezinta sub forma aia de discutie ruseasca (“Ce e viata, Kolea?”. “Ce e omul, Sasa?”, etc), din care nimeni nu se alege cu nimic dar toti se simt foarte destepti ca au luat parte la ceva asa de savant.

Totusi eu n-am venit bou si-am plecat vaca, fiindca unul dintre vorbitori ( o femeie), cunostea limba ebraica si avusese acces la textul original al Vechiului Testament. De la ea am aflat cateva lucruri:

1. In Geneza, 1.28, cand Dumnezeu ii spune omului sa “stapaneasca” peste toate celelalte fiinte vii, verbul ebraic folosit este “iardu” care inseamna literal “a calca in picioare”. Interesant!

2. Tot in Geneza, prima propozitie are predicatul la singular dar subiectul la plural. O traducere riguroasa ar fi “La inceput Zeii (Elohim) a creat cerurile si pamantul”. Si mai interesant.

3. Acelasi plural (Elohim), care in Biblie e tradus ba “Dumnezeu”, ba “Dumnezeirea”, inseamna in ebraica pur si simplu “zeitati”, “fiinte supranaturale”, “zei”. Acelasi cuvant e folosit, mai departe in Geneza, si pentru “idoli” (dumnezei falsi), ba chiar uneori si pentru “ingeri” (intermediarii dintre Dumnezeu si oameni). Din ce in ce mai interesant!

4. Parintii bisericii, chiar si cei mai indrazneti (Erigena, chiar si Ieronim, desi asta era cam "pe linie") erau de fapt niste carnati, niste lasi si niste incurca-lume: atata s-au scremut sa impace si capra si varza, c-a iesit un talmes-balmes din care n-a priceput nimeni nimic, dar care, nu stiu de ce, a cucerit lumea: doctrina Treimii. Poate pe principiul etern-uman ca atunci cand ceva n-are nici un sens, suspectezi ca ar avea un sens foarte adanc, si te scremi sa-l dibacesti. Si daca nu, il inventezi!

5. In schimb, misticii evrei, cei musulmani (sufi) si cei crestini (Jakob Bohme, Meister Eckhart) au avut mai mult sange in pompite, asa c-au gandit problema dincolo de teologii oficiali (care, de conformisti ce-au fost, nu merita nici macar un scuipat in cap!). Misticii astia au ajuns cam toti la concluzii uimitor de asemanatoare (si similare cu ale budistilor, daca am inteles eu bine): renuntarea la eul propriu. Asta stiam si eu, de la antrenorul de judo care ne plesnea cu furtunul de cauciuc pe spinare, si ne zicea chestia asta. Cred ca era singura idee “zen” pe care o stia si el. Bine c-o stia si p-asta!

Bref: afara de vreo 10 sau 12 carti din Vechiul Testament (primele, inclusiv Macabei, etc; poate si un profet-doi, aia mai mari, Ieremia si Isaia, si alea ciudatele: Estera, Iov, Eclesiastul), si de 3 din Noul Testament (evangheliile sinoptice), restul Bibliei este facut din “pareri personale” ale unor bagatori de seama (profeti minori ca Habacuc, evanghelisti ca Ioan, apostoli ca Pavel, etc; niste neica-nimeni), care si-au dat si ei cu presupusul. Dupa aia e literatura de gradul doi (patristica), si trei (misticii), si in sfarsit teologia contemporana (adica de pe la Vatican II incoace), care a mai taiat coada vulpii si si-a admis limitele (in parte).

Desi tot nu m-am lamurit: daca are chip uman, Dumnezeu are barba sau se poarta ras…?!

8 comentarii:

Aida B spunea...

si daca mai citesti si Cum a fost inventat poporul evreu de Shlomo Sand si afli ca nici cetatea lui David n-a existat, nici exilul evreilor, distrugi Biblia cu credinciosi cu tot. pai cin' te crezi tu, Terminator ot Bucuresti?:p
pentru profetii aia de prima mina o bagi in foc (pe ea de mina necredicioasa)??

misu spunea...

@ aida b: pai ce, Aido (ah, ador vocativele astea romanesti, tip "Mariuse!"), ca in Biblie sta credinta maselor?! gre-sit! credinta lor sta in moastele facatoare de minuni, a la sfanta parascheva de la Iasi. daca nu ma crezi, uita-te pe PRO TV cand e hram si vei vedea mase umane calcandu-se in picioare si scuipandu-se si luandu-se la omor pentru agheasma. Si pentru alte d-astea.

da, de David si de Solomon stiu si eu ca sunt niste mari gogosi, unul cu cetatea, altul cu templul, da' de treaba cu exilul (adica cu plecarea din Egipt a unor dizidenti, la un moment dat), nu sunt asa de sigur. de Shlomo Sand n-am auzit, dar am sa caut, pare un tip informat.

profetii de prima mana nu sunt diferiti, in mintea mea, de ceilalti profeti, decat doara intr-un singur punct, oarecum esential: ei relateaza o poveste personala, un encounter of first degree, fata de aia mai mici, care despica si ei firu-n patru, ca romanii la meci: mai spargem o samanta, mai comentam o faza... berea sa fie rece!

Aida B spunea...

este Shlomo, este baiatu', bestseller la el in Israel.

bandi spunea...

unu: sa nu credeti ca toti antrenorii de judo indurma elevii cu furtunul de cauciuc. nu, unii folosesc brelocul de care au legate vreo 20 de chei de la vestiare si dulapuri, iar altii (tot aia de fapt) pantofii marimea 47. si daca mai pui c-au facut si handbal in tinerete... nici nu stii ce te-a lovit

be mic la patrat: punctul 4 are la baza intzelepciunea murphista "daca nu-i poti convinge, incurca-i!". apropos, murphismu' paote fi si el considerat o religie?... asta asa, ca de la ateu la ateu ;)

cristi spunea...

@Mi'aitza:Cum adica renuntarea la eul propriu?

misu spunea...

@ aida: hai ca m-ai spart cu shlomo, nici nu stiu daca p-aici e de gasit, sau daca a fost tradus. e, il gasesc io cumva, ca nici tu nu l-ai citit direct in ivrit, heya?

@ bandi: felicitari pentru cunoasterea atat de personala a metodelor de antrenament in judo. intrebari nu pun, deoarece teama imi este de raspunsuri.

eu cred ca, fara a fi o religie formala, murphismul poate fi considerat o forma moderna (sau postmoderna, ma rog) de religiozitate. pentru atei, evident. dealtfel, am observat pe pielea mea: cu cat mai ateu e un om, cu atat e mai predispus la tot felul de superstitii, inclusiv murphisme. sau MAI ALES murphisme!

@ cristi: nici eu nu stiu. ne punea sa facem 50 de flotari; daca le faceam, zicea ca "n-am renuntat la eul propriu", si ne mai dadea 10, supliment; daca vreunul cadea lat, zicea ca nu mai poate si ca el "renunta la eul propriu" - jart, cu furtunul peste cocoasa!
Ergo, nu stiu.

Pot insa presupune ca e vreo filozofeala d-aia, gen "renunta la orgolii si vanitati, accepta-ti umilitatea de fiinta trecatoare, fii multumit de fiecare clipa si accepta tot ce ti se intampla". ma rog, p-aici. un fel de stoicism marcaurelian, lipsit insa de tristete si pesimism.
Daca imi amintesc corect, are Eliade o schita, se cheama "Omul cel mare", a carei concluzie este "E bine!", "Totul e bine!", ceva de genul asta. Ma rog, nimic nu poate fi mai opus mie decat chestia asta, cu "renuntarea la eul propriu". Probabil ca nu sunt destul de asiatic.
Aici mai am de lucrat, admit!

:)

Aida B spunea...

l-am citit intr-o limba romanica de circulatie internationala :p

Anonim spunea...

Interesant ce scrii...
M-ai facut sa ma reped la Biblie, sa vad cum incepe Geneza. :)))
PS. Recent am citit "Istoria infernurilor". Interesanta si ea.