vineri, 13 noiembrie 2009

Putina istorie: azi, cartierul Berceni

Cum e sacul aşa-i şi peticul. Cum e Bucureştiul aşa e şi cartierul de sud. Greu de găsit o zonă cu reputaţie mai proastă decât cartierul Berceni! După ce că e cum e, şi-au mai bătut şi scriitorii joc de el: citeşti din Mircea Cărtărescu, din Radu Aldulescu, din Cezar Paul-Bădescu, şi afli că toţi ăia răii, negativii, stau în Berceni – nu, că-mi vine să şi plâng! Da’ dacă scormonesc prin arhive...
În 1701, principele Rákóczi fuge din puşcărie cu ajutorul neveste-sii care-l iubea. Ajunge la polonezi şi se îndrăgosteşte şi el, ca omul, de o altă doamnă, o localnică (tanti Sieniawaska, de profesiune prinţesă – mersi!). Amorul îl face să se cocoşească: în 1703 sare la bătaie cu împăratul de la Viena. Ăla, imperiu, armate, chestii, Rákóczi nimic (de fapt, avea şi el ceva: pe Pintea Viteazul! A murit repede, săracul, de viteaz ce era...). Rákóczi ce să facă, se duce la amicu-i Bercsényi şi zice „Miklós puiule, nu mă lăsa, că în tine îmi e baza!”. Băiat salon, Bercsényi îi dă bani, îi face o armată, i-o instruieşte, mă rog, prietenul la nevoie se cunoaşte. Ba se şi repede până la Paris să-i mai ceară nişte bani lui Ludovic (l-a nimerit p-al XIV-lea, ghinion!). Nu primeşte nici un sfanţ de la calicul ăla, în schimb Ludovic se mileşte de fi-su şi-l angajează în armată (mişcare isteaţă, că Bercsényi junior pune osul la muncă şi ajunge om de seamă, mareşal: una din unităţile de elită ale francezilor se cheamă şi acum „paraşutiştii Berchenyi”).
Rákóczi se chinuie cât poate, da’ degeaba, că tot ia bătaie: după opt ani de război omul e terminat, e gata, fuge în lume cu banii de iaurt. Armata lui se risipeşte care-ncotro, unii se predau, cei mai căpoşi pleacă: unii ajung prin Banat şi de ăia nu ştiu nimic (să-l întrebăm pe Radu Gheo, că el mănâncă Banatul pe pâine), alţii se trag încoace. Brâncoveanu le dă o bucată de pământ dincolo de Mănăstirea Văcăreşti, să-şi facă şi ei sat: s-a gândit bătrânul şmecher că p-acolo vin turcii, ce şi-a zis, ia să dea turcaleţii peste nişte soldaţi profesionişti, să-i ţină ăia în loc până am eu timp să fug! Uite că n-a avut, l-au luat ca din oală: ca să vezi cât de profesionişti erau oamenii lui Bercsényi...
A rămas de la ei câte un nume: Berchenyi la francezi, Berceni la noi. Elită la ei, elită la noi – acum să nu fim cârcotaşi, cum e ţara aşa-i elita!

6 comentarii:

cristi spunea...

Exceptional scris!Domnul Buzea,mare pacat ca vreti sa ajungeti scriitor din ala de filozofeli,din care nu intelege omul nimica.La cronica nu va intrece nimeni si orice ziar si-ar mari tirajul daca l-ati onora zilnic cu o juma de pagina de cronica istorica sau mondena scrisa de manutza Dvs.Hai noroc! si sa va citim si pe bani nu numai pe blog.

bandi spunea...

mah parca am mai citit asta pe undeva, acu' catziva ani... a, gata, stiu! noroc ca ti-ai dat si numele de scena si numele de domnisoara, ca altfel te-acuzam de plagiat! :D

cei ce pot, fac. cei ce nu pot, invatza pe altii (sau mai rau, ii critica)

misu spunea...

@ cristi: nu vreau domnule sa scriu filozofeli, vreau sa scriu si sa fac oamenii sa rada! lasa, ca filozofeli scrie patapievici, ca si eu mi-am prins urechile intr-o carte de-a lui, pe care dadusem si o galagie de bani.

sa se auda in ceruri urarea ta, precum si pe pamant! sus cronica mondena!

:)

@ bandi: dereftore, nu trece o zi de la dumnezeu (sau de la marx, ia-o cum vrei), in care sa nu ma minunez de cat de marunt poti fi: mic, mitel, iconoclast, meschin, calic!

ergo, tu zici ca asta nu e text scris de mine?! si ca l-am furat de pe la cineva?

iti dau cata coca-cola poti tu sa bei de acum pana mori, daca poti demonstra ca am plagiat si ca asta nu e un text scris de mine, cu manutele-astea doua, la compul asta al meu vechi si bun!

dar nu poti, neputinciosule, asta e problema ta!

bandi spunea...

bre nea mishu hai sa te lamuresc si public (daca intre timp am reusit s-o fac pe "privata"). povestioara asta o shtiam de la unu' don' gika, pe care l-am salvat de la o moarte cruda de cateva ori (era sa deie unuia foc la cort, etc). investigand mai atent constat ca sunteti aproape unu' si-acelasi, de-aia zic ca acuzatia de plagiat a fost stopata la corelatia dintre numele de artista si cel de mangafa

PS dupa faza cu "exprimare de fraier" te-am mai salvat odata de la moarte...

angela spunea...

mah... "Greu de găsit o zonă cu reputaţie mai proastă decât cartierul Berceni!"...? really?
adica ce parere sa inteleg ca ai tu despre rahova? sau nu, mai bine, despre ferentari. sau baicului?

standardele tale sunt dubioase.

Dragusin Ionel spunea...

Ziua buna dragii mosului.
La o simplă căutare pe “goagle”, dai de mii de postări cum că Berceni vine de la contele Miklós Bercsényi, care s-ar fi stabilit la sud de București, împreună cu o ceată de curuți (kuruc = haiduc în maghiară), după eșecul revoltei anthabsburgice, conduse de Francisc Rákóczi al II-lea, care a avut loc 1703 – 1711.
Ei bine, după îndelungi „săpături”, am constat că istoria numelui cartierului Berceni e o mare gogomănie, nu știu de cine scornită. De ce? Păi prinipalul argument este că la sfârșitul secolului al XVI-lea, mai precis anul 1598, apare prima atestare documentară a comunei Berceni. Ori Răscoala lui Rákóczi sau Războiul Curuților, cum mai este cunoscută revolta antihabsburgică, în anul 1703, adică după 105 ani de la apariția în documente oficiale ale numelui Berceni!