luni, 29 iunie 2009

Oamenii lui Nea Cornel

Nu era usor sa dibacit o poveste care sa explice spotul nostru cu Fagarasul (un fel de “the making of nea cornel”), dar nici din cale-afara de greu. Va asigur totusi ca intreaga echipa a participat la realizarea lui. Iata echipa, pentru a inlatura orice dubiu.

Inteleg ca nu sunteti inca pregatiti pentru astfel de incercari, asa ca vom relua subiectul dupa ce parcurgem masivul Capatanii, unde vom filma de asemeni cate ceva. La belle equippe de atunci nu mai e disponibila, din pacate, asa ca vom merge in alta formula.

Pana atunci, sa revenim la oile noastre, ma rog, ale voastre: ce e de facut cand vrei sa scrii o carte…?!

joi, 25 iunie 2009

"Asa e, Nea Cornele!"

Dragi prieteni, va provoc la un mic test de imaginatie: rogu-va, fiti creativi si concepeti o explicatie, in cel mult 100 de cuvinte, asupra a ceea ce se intampla in acest filmulet, si mai ales asupra motivelor pentru care batranul meu amic s-a suparat teribil pe mine (si nu i-a mai trecut de atunci, cel putin in privinta asta!). Desi tocmai ne trecuseram in palmares o mare realizare (nedepasita pana acum), si anume parcurgerea intregii creste a Fagarasului, din valea Oltului in valea Barsei (pt initiati, amanunte la linkul http://www.catavencu.ro/creasta_fagarasului-202.html).

Vizionare placuta si imaginatie fertila!


video

duminică, 21 iunie 2009

Vant de creasta

video

Mai, eu cand spun ca pe creasta nu e de joaca, pai va rog sa ma credeti ca stiu ce zic! Ascultati ce bine le zice vantul, si ganditi-va cum e cand la concert mai iau parte ploaia si grindina!

Amicii modulari, a doua si ultima parte

In chestia asta cu amicii modulari, parerile sunt foarte impartite: exista opinia cinicilor (din care tind sa fac si eu parte), care sustine e un dat natural si ca nu e nimic de facut. Pur si simplu, cu unii prieteni te poti distra intr-un fel, cu altii in alt fel, dar ca nu te poti distra cu toti in toate felurile. Exemplul cel mai bun e cel pe care-l vedem cu totii la nunti si la botezuri, cand fiecare grup face opinie separata de celelalte grupuri, iar interactiunea e aproape nula (cu exceptia agatamentelor organizate din timp). Ca om de la tara, pot sa va spun ca asa e si p-acolo: cand se faceau sarbatori mai mari, unde veneau mai multe sate (prin unele parti se numesc “nedeie”, la noi le spunea “maialuri”), exista o rezerva dusa pana la dusmanie intre cei din sate diferite. Foarte rar se spargea gheata, de obicei printr-o casatorie (precedata sau urmata de cate o bataie intre flacaii celor doua sate, al fetei si al baiatului).

Cealalta parere este a romanticilor, care sustin ca a gandi asa (“modularitate in prietenie”) este pur si simplu o deghizare a prieteniei interesate, in sensul “sunt prieten cu tine cat timp imi esti util la ceva, dupa aia du-te dracului”. Nu sunt de acord cu pozitia romanticilor, mi se pare inspirata din Alexandre Dumas, sau in cel mai bun caz din povestile cu zane. Viata reala e un pic mai simpla si mai lipsita de “visatorisme” d-astea. Admit totusi ca ar fi preferabil sa existe o lume mai frumoasa decat asta reala, si ca e pacat ca nu exista. Ma rog, trebuie sa ne facem treaba cu asta care e, chiar daca nimeni nu ne opreste sa visam la ceva mai bun. Rau e cand incepem sa confundam planurile! Cum zice Richard Dawkins: “Multi oameni nu disting ceea ce este adevarat de ceea ce le-ar place lor sa fie adevarat. Ei se numesc oameni religiosi”. Sau prea visatori, l-as completa eu.

Pe de alta parte, eu unul sunt perfect pregatit sa fiu considerat “amic modular” de catre multi (cei mai multi, de fapt), dintre prietenii mei: daca nu din alt motiv, macar pentru ca nu-mi pot permite sa merg in locuri prea scumpe (in care ei se simt ca acasa). Uitati-va si voi ce mutra fac cand dau de niste preturi care nu-mi convin! Pai voi ati merge intr-un loc de fite cu un rural ca mine…?!

In ultimul rand, nu zic ca nu exista o gramada de “suprapuneri”: sunt prieteni cu care merg si pe munte, si la biliard, si la bere. Sunt altii cu care merg in Vama Veche, la bere si la gratar. Etc. Ceea ce am bagat de seama, insa, e ca aceste exceptii SUNT exceptii, si ca e complet gresit sa le iau de modele: nu-i asa, Octi?

marți, 16 iunie 2009

Amicii modulari. Azi, glume de la munte


E cam mare distanta intre horicsonism, anti-Americanism si teoria “amicilor modulari”, dar din pacate nu am de ales: in ultimul timp am iesit pe munte, asa ca sunt nevoit sa mai aman “the making of” Berile de Aur. Revin la subiect imediat ce termin cu amicii modulari.

Bref, teoria asta zice ca nu poti avea “amici universali”, buni pentru toate distractiile; unii sunt buni la un tip de distractie, dar varza la altele. Spre exemplu, cei cu care joci biliard sunt total incapaci pe munte, cei de pe munte sunt inadaptabili in Vama Veche, etc. Fiecare dintre noi isi are propriile exemple, nu e nevoie sa insist.

Ei bine, amicii cu care am fost in Piatra Mare reprezinta o problema: eu merg cu ei pe munte, iar ei au cu mine glume de bere (nu ca amicii de bere ar merge pe munte, Doamne feri!). Glumele de bere sunt genul ala de poante de moment, foarte taioase, care sa ii faca pe toti sa rada de unul mai mic si mai amarat (de obicei, de mine), ce nu poate face altceva decat sa “duca” hazul tuturor fara sa se supere. Daca se supara este exclus. Multi nou-veniti intr-un grup patesc asa, din lipsa de experienta: se isterizeaza la glume si se mira apoi de ce nu mai sunt chemati si alta data.

Ei bine, aici voiam sa ajung: la sfortarea de a face glume cu orice pret. Eu unul am soriciul foarte gros, n-am probleme, dar ma uimeste lipsa totala de umor a unora dintre “poante”, care denota nu buna-dispozitie, ci disperare (dupa parerea mea): “Michihausen, vezi ca lu’ magarita aia ii place de tine! E paroasa, cum iti place tie – smechere, te-ai scos, te-alegi cu o felatie!”; “Ia uitati-va, ba, la Michihausen, ce s-a cocosat de cand scrie pe blog! Si i s-au lasat si tzatzele!”; "Ba, ce mica e-a lui Michihausen!” (era vorba de lanterna, nota mea), “pai ba Michihausen, p-aia poti s-o tii in gura, ma, daca ai mainile ocupate!”, s.a.m.d.

Ha, ha. Extrem de amuzant, intr-adevar.

Si astia sunt amicii de munte. In postul urmator vi-i prezint pe cei de bere, cu nimic mai breji, cel putin din punctul asta de vedere.

joi, 11 iunie 2009

Antiamericanismul


Sa vezi cata cafteala iti iei, dom' profesor: eu ma chinui de ani si ani sa adun gandurile astea, si de scris le-as fi scris pe sase coli A3 (!), si mata le strangi in sase randuri!

Citatul care urmeaza este din "Postmodernismul romanesc", editura Humanitas 1999, ISBN 973-28-0984-1, pagina 59.

"Tragedia neadaptarii este pretutindeni vizibila in lume la sfarsitul mileniului nostru. Resurectia nationalismelor, a tribalismelor de toate felurile si a fundamentalismelor, escalada antiamericanismului chiar in statele europene civilizate sunt raspunsul angoasat al unor popoare si indivizi in cazul carora teama de viitor a atins apogeul, asa incat singura solutie acceptabila li s-a parut refugierea in trecut. Sentimentul de intimitate, securitate si caldura umana pe care ti le dau credinta intr-o religie, o patrie, un neam (si care, impins la extrem, are drept costuri sovinismul, intoleranta si nationalismul) poate parea pentru multi, astazi, mai atragator decat impersonalitatea unei societati de o infinita si abstracta complexitate si cu o concurent sufocanta intre indivizi, asa cum o cere regula performativitatii".

A bon entendeur, salut!

miercuri, 10 iunie 2009

Horicsonismul

Bunul nostru prieten Horicson are o personalitate atat de puternica, incat a dat numele unei mentalitati: horicsonismul.

Foarte scurt spus, horicsonismul e o combinatie de profesionalism, egotism si utilitarism dus la extrem. Adica, un horicsonian e de regula foarte bun in meseria sa (“asculta-ma pe mine, ca te-nvat de bine!”); se pune permanent in centrul lumii (“ce-mi pasa mie de tot ce nu sunt eu?!”); refuza si isi refuza orice activitate care nu aduce (pe termen scurt) bani sau placere (“la ce bun?” / “la ce foloseste asta?”). Calitati: vointa, ambitie, perseverenta de necrezut; bref, un adevarat stalp al societatii, o persoana de incredere si un bun contribuabil: un horicsonian nu se tine de revolutii…!

Din pacate, acest tip de personalitate e realizat cu niste costuri. Lipsa de imaginatie, lipsa de umor, lipsa de curiozitate, pe de o parte; dogmatism, ranchiuna, ineleganta cand pierde, pe de alta. Fie-mi iertata comparatia, dar asa era Ceausescu.

Cum de am ajuns la creionarea horicsonismului? Pai de la nenorocitele astea de alegeri, uite cum! Eu am crezut ca odata ce “originalul” Horicson a plecat in America, horicsonismul se va stinge de la sine. Constat insa ca mai toti prietenii si cunoscutii mei sunt horicsonieni, cel putin din acest punct de vedere: “La ce bun sa ma duc la vot? Nu stau EI in mine, oricum…”.

Spre cinstea mea intelectuala, n-am sa omit a adauga: a mic, horicsonienii sunt oameni foarte ocupati; ba mic, ei simt perfect Zeitgeist-ul.

Majoritatea europenilor n-a mers la vot: Zeitgeist. Cinste horicsonismului!

Parapuf

Eram la gradinta, in grupa mijlocie, si am venit acasa plangand: “Ce-ai, ma?”, intreaba Liviu, care, ca student, statea in gazda la ai mei. “M-a batut Parapuf!”. “Pai de ce te-a batut?”. “Fi’nca l-am batut pe frati-su, care-i in grupa mica, si tot Parapuf il cheama”. “I-auzi! Si pe Parapuf al mare nu poti sa-l bati?”. “Nu, ca e mai curajos ca mine”. “Daaa? Pai atunci sperie-l cu ceva, zi-i ca e Bau-Bau in buda, o vrajitoare, ceva, sa vezi cum intra frica-n el si nu mai e asa curajos!”.

A doua zi am tot incercat sa-mi iau inima in dinti si sa sar la cafteala cu Parapuf, dar am esuat: stiam ca o s-o-ncasez iar. A venit masa de pranz, apoi somnul de dupa-amiaza, apoi trezirea. Copiii inca nu se dezmeticisera, eu m-am dus sa fac pipi, si cand am tras apa mi-am amintit de sfatul dat de Liviu; pe moment mi se paruse absurd, dar acum nu mai aveam nimic de pierdut, asa c-am navalit urland in dormitor: “E o vrajitoare la veceu! Ati auzit, ea a tras apa!”.
Copiii m-au inconjurat neincrezatori, ascultandu-mi relatarea: am intrat sa fac pipi, acolo era o vrajitoare care tragea apa la veceu, si eu m-am speriat si am fugit. Cum era? Pai, era urata si neagra! Matura avea? N-avea, dar zbura, adica plutea asa, deasupra podelei. Ti-a facut ceva? Nu, doar s-a uitat la mine si am fugit.

S-au conturat doua tabere: cea a scepticilor, condusa de Parapuf, care sceptici s-au dus in buda sa verifice; si cea a credulilor, compusa mai ales din fetite, care tindeau sa ma creada. A urmat o deliberare, in cursul careia s-a impus o fetita care nu suporta sa nu fie in centrul atentiei (am uitat cum o chema, am sa-i zic Fetita Alfa). Ea sustinea sus si tare ca si ea a visat-o pe vrajitoare in cursul somnului de dupa-masa, si ca “e rea!”. Ca dovada, s-a dus si ne-a adus, de la dulapul cu jucarii, un desen pe care il facuse in cursul diminetii, un desen tematic (“La tara la bunici”): o linie maro (pamantul), doua sperietori (bunicii), o casa (stramba), un pom verde si un soare galben. Soarele era in partea stanga sus a foii, dar ea se jura ca il desenase in dreapta sus – deci, vrajitoarea il mutase!

Aceasta irefutabila proba materiala a existentei vrajitoarei a cucerit intrega asistenta, iar scepticismul lui Parapuf a fost maturat de valul entuziasmului popular: toti copiii au inceput sa vada dovezi ale vrajitoarei malversationiste, a carei principala ocupatie parea sa fie mutatul obiectelor: perdeaua era trasa pana mai incolo pana acum un minut, uite ca acum e miscata – vrajitoarea! Ghiveciul ala de flori nu era acolo azi-dimineata – vrajitoarea! Etc.
Fetitele au inceput sa planga, educatoarele nu mai stiau ce sa ne faca, asa ca ne-au scos in curte, sa ne potolim; eroare! A inceput vanatoarea dupa vrajitoarea cea rea. Fetita Alfa s-a autoproclamat Regina, ne-a numit Servitorii ei pe Parapuf si pe mine, iar restul copiilor, desi nu au primit denominatii individualizate, alcatuiau probabil “poporul”. Si da-i si fugareste vrajitoarea prin toti boschetii, cu urlete de spaima cand unul dintre copii o “zarea”. Numai ca smechera de vrajitoare era ubicua rau, ne scapa mereu, numai asa de-a naibii.

Cand au inceput sa vina parintii sa ne ia acasa, eram cu totii intr-o stare de excitatie vecina cu isteria; eu, cel putin, i-am innebunit pe ai mei cu vrajitoarea de la gradinita, pana a venit bietul Liviu de la cursuri si a dat sa explice chestiunea. Dar n-a avut credit la mine: da, zisese el ceva, dar vrajitoarea era pe bune, au vazut-o toti copiii! Si de desenul Fetitei Alfa ce avea de zis? Ala era tot o inventie…?!

Pana n-am incasat-o nu m-am potolit.

A doua zi toti copiii erau plansi: mai toti o luasera pe coaja de la parinti. Li se explicase, cu argumente contondente, ca nu exista vrajitoare. Tristete generalizata. Desenul era inca acolo, dar Fetita Alfa era la ananghie, statutul ei era periclitat. “Tata a zis ca in tara noastra nu e nici o vrajitoare”, a suspinat unul dintre copii, si in clipa aia am avut un moment de inspiratie, o strafugerare de geniu: “Poate ca era din alta tara!”. Zeci de priviri pline de speranta m-au atintit, era un moment critic, dar Fetita Alfa a fost la inaltime: “Si acum s-o fi intors in tara ei, ca uite ca nimic nu mai e miscat!”. Zambete fericite, oftaturi de usurare: rationalismul a invins, am scapat de vrajitoare (care exista, clar!), iar Fetita Alfa a devenit si mai alfa decat pana atunci.

Mi-am amintit ieri intamplarea asta de acum 34 de ani (un fleac, m-au ciuruit!). Dupa cum vedeti, memoria inca ma ajuta, afara de cazurile cand datorez bani (atunci isi face simtita senilitatea datorata varstei). De Parapuf nu mai stiu nimic, pot doar presupune ca are deja primii nepotei: tiganii traiesc mai repede.

Aveti aici, in nuce, geneza unei religii, cu toate ingredientele: o Autoritate Transcendenta (Liviu), un Ales (eu), un miracol (vrajitoarea), un Sceptic convertit, un Pavel oarecare (Parapuf), un Lider care sa explice inexplicabilul, un Augustin oarecare (Fetita Alfa), Fortele Reactiunii (educatoarele si parintii). Inmultiti cu un milion aceste ingrediente si obtineti o mare religie.

Ma refer, desigur, la religia mormona.

marți, 9 iunie 2009

PNL: autogol a la Banel


Asa va trebuie, baieti: pai cat de prosti sa fiti, ma, sa puneti asa ceva in cap de lista?! Ce-aveti, ma, in capetele alea? Tar^tze?
Pai cum sa voteze oamenii o asemenea mutra de diriga comunista? Care-a fost procuroare pe vremea comunismului, adica baga lumea-n puscarie daca spunea bancuri?! Careia i se spune pe strada "hoata", de la scandalul ala cu nepoata?
Liberalilor, sunteti debusolati, ma. Pare rau, ca mie unuia chiar imi place de voi, ca n-ati batut palma cu securistii ca sa ramaneti la guvernare (puteati s-o faceti, dar n-ati facut-o, bravo pentru gestul de atunci). Dar cu candidatura asteia v-ati batut joc de propriul electorat, care merita mai mult. Prea ne-ati crezut prosti ca oile!
Iar a ramas Romania de caruta: in toata Europa, social-democratii si-au luat-o-n freza la alegeri, numai la noi au iesit invingatori. Sau ma rog, aproape. Cu largul vostru concurs, liberalii lu' tata!
Fire-ati ai dreacu' cu melcii vostri.

duminică, 7 iunie 2009

Desi am fost pe munte, totusi am votat

M-a invatat un baiat mai destept: "Daca chiar vrei sa mergi la vot, nu trebuie musai sa ajungi in Bucuresti, poti vota si in Predeal"; asa ca am cautat scoala din Predeal si am votat si eu, ca tot europeanul responsabil (pai nu?!).

Am votat ce se vede, din motivele expuse anterior.

vineri, 5 iunie 2009

Despre homofobie

Am vazut azi doi joggeri prin parc, care intr-un moment de singuratate (asa credeau ei, dar eu ii observam cu ochiu-mi vulturesc) au executat o tandra strangere de mana. Gestul nu putea fi gresit interpretat, asa ca n-am avut probleme de decodare, dar primul gand care mi-a bubuit in minte a fost: “Ie-te-ai dracului nenorociti!”.

E futil sa precizez ca cei doi joggeri erau baieti, da?

Intrebarea este: de ce-am avut eu asemenea gand?! Ca doar ma dau mare anti-homofob, ma iau in clont cu toti amicii! Totusi, prima reactie a fost identica cu cea pe care-ar fi avut-o ei.
Sincer, nu stiu sa explic de ce am gandit asa, din moment ce convingerile mele sunt exact opuse: “Foarte bine, sa se iubeasca si sa fie fericiti! Cu ocazia asta raman mai multe fete singure, ceea ce nu-i rau deloc!” (regret daca par meschin, dar asta e adevarul adevarat – de ce sa-mi fie tarsa sa-l exprim?!).
Numai ca una gandeste omul cu capul si alta gandeste cu stomacul. Ergo, daca eu am avut asemenea gand, atunci homofobia e “normala”, in sens de prim impuls? Si daca da, ia sa vedem, de ce?

In primul rand, din cauza experientei personale: mai toti am avut parte, in prima tinerete (adolescenta, ma rog: intre 13 si 19 ani) de diverse “atentii” si tentative din partea homosexualilor, unele pecuniare, altele (cvasi)violente, iar altele de tip “texte” – dar toate penibile si frustrante: pai d-aia alergam io dupa fete, ca sa alerge homosexualii dupa mine…?! Nasol!

In al doilea rand, regimul trecut (ala care cica a cazut in 1989, dar de fapt a durat pana in august 1991 – explicatii intr-un alt post) considera homosexualitatea ca pe o infractiune (nu vreau sa ma gandesc ce patimea un amarat bagat la zdup pentru asta, intre “hetorosexualii” din celula!). Asa ca, vrem nu vrem, avem clar in cap ideea ca e ilegal sa fii homo. O tampenie, evident, dar cand ma gandesc cati oameni cred ca ar trebui sa fie ilegal sa fii ungur in Romania… mai bine nu ma gandesc!

In al treilea rand, religiile monoteiste condamna net homosexualitatea (doar p-aia masculina, p-aia feminina nu! Cred ca n-auzisera de asa ceva, pe vremea lor…), iar cum 97% dintre cetatenii Romaniei se declara “persoane religioase”, e clar care-i concluzia. Pe de alta parte, am cunoscut eu o martora a lui Iehova, care era “pe invers”. Deci, se poate!

In al patrulea rand si cel mai important, daca intr-o discutie nu iti afirmi raspicat homofobia, risti sa lasi sa se creada ca “esti de-al lor”. Asa se ajunge la situatii de-a dreptul bufe, cand toti baietii de la masa zbiara unii la altii, cu ochii iesiti din cap, fiecare dandu-se cel mai mare homofob. Ma intreb de ce gagicile nu se pun si ele pe zbierat, ce, ele nu pot fi suspectate de lesbianism, daca tac din gura?!

In al cincilea si ultimul rand, homosexualii nu se pot reproduce, si asta presupune ca trebuie sa existe prin “recrutarea” celorlalti; pe de alta parte, nici un cuplu care face copii nu doreste ca ei sa nu faca nepoti, la randul lor (e vorba intr-un fel de o “asigurare de viata”, neh? Cine ma hraneste la batranete – asta daca n-am norocul sa fiu bogat, dar cati ajung bogati la sfarsitul vietii?). Ergo, simpla existenta a homosexualilor pune presiune pe sansele unora dintre hetero de a deveni bunici. Si, daca-i cunosc eu bine pe romani, nici nu le trece prin cap sa-si incheie viata intr-un azil! Nu, domnule, vrem sa murim cinstit, in sanul familiei!

p.s. domnule, toate chestiile astea le inteleg, ca d-aia am cap, nu ca sa nu-mi ploua-n gat; dar p-aia cu manifestatiile si defilarile n-o pricep deloc: nu e evident ca sunt contraproductive, ca mai rau isi fac? Sau poate e aici o chichita si n-o vad io…?!

joi, 4 iunie 2009

Da' eu cu cine votez?

Intrebarea este: da, bun, ma duc si votez, dar cu cine anume?! M-am uitat pe listele alea si am ramas tablou!

Singurii care imi plac sunt liberalii, dar astia au pus-o cap de lista pe Norica Nicolai! Ce-a fost in mintea voastra, mai baieti? Cum sa ii castigati pe oameni cu asemenea "cap de coarda"...?!

Alti candidati ar fi: taranistii, democratii, ungurii, peremistii, comunistii de la psd (cu ai lui voiculescu, impreuna, bot in bot, ca siamezii), doi independenti (Pavel Abraham si cu aia mica a lui tati), plus o surpriza numita "Forta Civica" (n-am auzit niciodata de astia!). In conditiile astea, cu cine naiba sa votez, ca zau daca am ce alege!

Ma duc si ii votez pe unguri. Nu sunt eu in stare sa le pronunt nici numele, dar nu conteaza: pai nu sunt ei obsedati de drepturile minoritatilor?! Poftim, si eu sunt minoritate, sa se bata pentru drepturile mele! Sa se duca in Parlamentul European si sa bata cu pumnul in masa pentru minoritarul Mihai Buzea: pai, intr-o tara in care 97% dintre cetateni se declara "religiosi", restul de 3% sunt minoritari rau de tot!

Na, ca acum mi-am adus aminte: o sa fiu pe munte, votez numai daca ajung la timp. Daca nu, nu - dar, oricum, am avut intentia, neh?

Iar votez!

”Ce, ma, iar te duci la vot, ca sa te dai smecher?”: aud vorba asta de la mai toti amicii, care si-au facut un punct de onoare in a nu vota niciodata. Ideea lor ar fi ca votul e o treaba de pensionari si de catelusi politici, nu de oameni seriosi, ne-manipulabili. Cu tot respectul pentru amicii mei, sunt de alta parere, si iacata-ma ca ma explic. Prin exemple, ca de obicei.

Ma intalnesc cu o cunoscuta, proaspat divortata, care imi spune: ”Pai ce, d-aia m-am maritat eu, ca sa gatesc si sa spal vase?! Ma maritasem pentru dragoste, nu sa fac pe masina de spalat!”. Carevasazica, doamna ar fi vrut numai beneficiile casniciei, fara nici o obligatie!

Ma intalnesc cu niste amici, fani ai echipei Dinamo Bucuresti (ma rog, gusturi!). Il injurau pe nu stiu cine, din conducerea clubului, si m-am hazardat sa emit si eu o parere, dar am fost pus la punct in mod nemilos: ”Tu n-ai dreptul sa vorbesti, ca n-ai nici o treaba cu echipa!”. Dur, dar adevarat: nu aveam dreptul la cuvant. Privilegiul de a injura imi era refuzat, si pe buna dreptate.

Ei bine, ati inteles deja ideea: ma duc la vot, de fiecare data, nu pentru a ma da smecher, ci pentru a-mi pastra dreptul de a injura. Daca nu m-as duce, as fi ca doamna de mai sus: imi place sa traiesc in democratie, dar fara vreo obligatie. Adica, pentru cei carora le e indiferent in ce sistem politic traiesc, e de inteles sa nu voteze; dar pentru mine, care pot face comparatia, democratia e ceva asumat, nu conjunctural.

Cand traiam in dictatura, ma uitam la democratie ca la alta minune, si mi se parea ca e o sarbatoare fara pauze. Acum pricep ca nu e deloc asa, dar ca oricum e cel mai putin prost dintre toate sistemele politice. E drept ca sunt si multe vase murdare de spalat (Corneliu Vadim Tudor, exemplul viu), dar merita, per total. Alternativa e cu mult, cu mult mai naspa!