Rezidenți în Casa Visurilor

7 iunie 2018: „Mihăiță, fără tine nu se poate!”. Când aud fraza asta – și-o aud des – mă apucă tremuriciul, nădușeala, crampele; întotdeauna, cineva a promis altcuiva c-aduce un bufon ambulant, de care să râdă toată lumea, și mă cheamă pe mine, doar se știe că eu nu-mi pot permite să refuz, dacă-mi iese de-un ciubuc, de-un gheșeft acolo. „Lansare de carte”, zice Marius, cârciumarul, „nu ziceai că ești înnebunit după Radu Aldulescu, că e maestrul tău venerat? Mâine de la șapte, Victoriei 210, o casă antebelică, peste drum de Victoria Center, te descurci tu!”. Nu-mi aminteam să fi zis eu ceva de „maestrul venerat”, habar n-aveam unde-i Victoria Center, dar de dus, m-am dus. Cu Marius mă știu de-un sfert de secol, are și el un băiețel, să-i trăiască, se joacă cu fiică-mea în nisip, își trag lopățele-n cap, nu puteam să nu mă duc. N-am găsit din prima, dar am dibuit pân’ la urmă.

Casă veche, de la 1890, ciudată, fără pivniță, fără demisol, așezată direct pe pământ (NU se clădea așa atunci!), curticică meschină în față, Aldulescu la o măsuță din colț, iau două cărți, cu respect, maestre, câte un autograf pe fiecare, dacă se poate. „Se poate”, zice el, „pentru cine?”, și se uită la mine cu ochii ăia ai lui, albaștri-girofar. Păi pentru soră-mea, că-i aficionada, și pentru aia mică, când o crește, să vadă cum se bătea tac-su pe burtă cu maeștrii. El scrie atent, fără grabă, eu mă gândesc să-i spun ceva de Cafanu (un personaj de-al lui, cu care proștii l-au confundat pe autor – și eu, recunosc, am fost „proștii”), dar în spatele meu se-mbulzeau niște grase, așa c-am renunțat. M-am dus la bar, la povești cu Felix, barmanul (mi-a turnat și-un pint de bere, fără să cer – precizare pentru redacție, să nu se creadă c-am luat șpagă!), am amușinat prinprejur (casa-i invers decât Trabantul: mai mare pe dinafară decât pe dinăuntru, și oricum Absintheria nu ocupă decât parterul), apoi am întins-o.

Deschid cartea („Rezidenți în Casa Visurilor”) pe metrou, că de la Victoriei la Dristor e destul. Am înghețat. Personajul principal, care bea și nu se-mbată, se numește Grig; personajul secundar, care bea și se-mbată ca porcii, se numește Mihăiță; decorul este parcul IOR, unde-mi plimb eu copilul, că stau la juma’ de minut depărtare, iar meseria care asigură ratarea este ziaristica. Am vrut să-l bat pe Aldulescu, ce să-l bați, omul a făcut box.