vineri, 22 februarie 2008

Ab ovo

Sau cum ziceau stramosii romani, s-o luam cu inceputul. Eram in plina perioada de sport (dupa cum se stie, mi se mai intampla si din astea) si mergem la munte. Se dorea lansarea operatiunii "Gika cel voinic si berile de aur", replica peste ani la "Operatiunea Monstru", dar uite ca am fost nevoit sa-i las balta pe baieti cu consumul de beri, din motivul sus-mentionat, asa c-au chefuit singuri. Dar s-au simtit tradati, buninteles! Tocmai campionul sa le faca una ca asta!
A doua zi, pe mahmureala, m-au luat la mijloc cu glume rautacioase, mai mult sau mai putin reusite (in general, foarte putin reusite...), iar eu m-am simtit obligat sa ripostez. In mod civilizat, desigur: am inceput, foarte incet, foarte calm, sa le fac cate o mica povestioara. Cate una de om. Din povestioara sa transpara personalitatea omului, cu bune si cu rele, dar nu cu bunele si cu relele pe care si le vede el, ci cu cele pe care i le observa prietenii. La unii am reusit sa surprind destul de bine insusirile astea (calitati si defecte), la altii n-am reusit sa surprind nimic. Cel mult m-am surprins singur cu platitudinile pe care le-am scremut din mine!
Am constatat insa, mirat, urmatoarea chestie: fiecare era profund interesat de povestioara care il privea direct si profund neinteresat de cele care ii priveau pe ceilalti. Pe moment, nu am gasit nici o explicatie "chestiei". Cand si ce am gasit, data viitoare.

Un comentariu:

Silvia spunea...

Pe cind o povestioara si la domnisoara? Ma simt neglijata! Mai ales ca sint atit de ofertanta (...)