Mergem, carevasazica, in Becker Brau sa ne socializam cu ocazia unei zile de nastere (sa fi fost vorba de o doamna? Da, imi amintesc clar, era vorba de o doamna! Una dintre doamnele care, ca sa zic asa, a confirmat, achitandu-se cu brio de datoria fata de specie...), si da-i cu bere filtrata, da-i cu d-aia nefiltrata, in sfarsit, pe specificul locului si localului. Venisera invitatii cu cadouri, cu flori, ma rog, astia mai sarmani cotizasera cate patru-cinci la un "lapte demachiant Doina" pe post de cadou, etc. Eu venisem cu capitolul din Beri dedicat doamnei, printat bi-ni-sor, facut sul si legat cu o fundita penibila, rozulie, dupa buget. Desface sarbatorita scrollul respectiv, citeste, se ingalbeneste, se inverzeste, se albastreste, se innegreste, imi zambeste cat poate ea de dulce (va dati seama, ca si cum ar fi dat de dusca un pahar de acid acetic glacial), imi multumeste de "cadou", cu ghilimele perfect audibile, si imi ureaza sa ma simt la petrecerea ei la fel de bine pe cat s-a simtit ea parcurgand povestioara dedicata-i.
Cam asa decurgeau momentele de "receptie" de fiecare data. Unul dintre amici a ramas pana-n ziua de azi la parerea ca "pe mine m-ai facut cel mai negativ personaj, nenorocitule!", bunaoara. In conditiile astea, de ce oare m-am asteptat eu ca marele public sa ma "recepteze" altfel decat acest mic public? Un singur raspuns coerent exista: de prost!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu