Armata lui Cambise

Azi dimineata la coada la platit curentul (inca nu-l pot plati si p-asta prin card, dar lucrez la problema) ma intalnesc cu o fosta colega de facultate. Sefa noastra de promotie, de fapt. Ea m-a recunoscut pe mine, eu insa n-am recunoscut-o pe ea. Nici nu e de mirare.
Desi nu era considerata o frumusete (avea o expresie prea serioasa), eu asa o vedeam. Inalta, foarte gracila, un corp de zeita minoica. Un mers unic, extrem de usor, ne-terestru, ca de manza; cam cum descrie Baudolino mersul Ypatiei lui (bine, aia n-avea talpi ca oamenii, avea copite de capra, asa ca in cazul ei mersul ala specific era usor explicabil). Pentru ca era foarte buna la carte si in acelasi timp foarte tacuta, nimeni nu i-a observat imaginatia luxurianta si interesul pentru dragoste: ea a fost singura care si-a dat seama ca exista totusi o femeie indragostita in comediile lui Caragiale: Veta! Ca Veta este o indragostita adulterina nu era important pentru sefa noastra de promotie, si nici pentru mine dealtfel. E futil sa mai spun ca in acel moment (cand si-a citit lucrarea, profesorul i-a spus chestia cu “adulterina”, la care ea a replicat decisa: “Asta n-are nici o importanta, pentru numele lui Dumnezeu!”) m-am indragostit de ea. M-a tinut destul. Va dati seama, daca ii scriam scrisori din armata!
Ei bine, femeia care m-a salutat prietenoasa la coada la facturi era altcineva. Sigur, existau unele asemanari (isi pastrase memoria perfecta, mi-a recitat notele mele de la licenta! Dupa 12 ani, e ceva!), dar era fundamental o alta persoana. Ceva se stricase in ea, ceva plesnise. Nu mi-am dat seama decat acum, dupa trei ore: femeia de azi nu ar fi de acord cu adulterul, necum capabila de el. Atunci dragostea era pentru ea totul, acum nu mai e nimic, o vorba goala. Murise in ea acel lucru pentru care am iubit-o eu. Nu mai ramasese nimic, absolut nimic din el. Cum se poate una ca asta?
Cambise a fost un imparat persan care, dupa ce-a cucerit Egiptul, a trimis o mare armata spre vest, spre actuala Libie. Armata a disparut in desert, cu totul. Niciodata nu s-a intamplat asa ceva: o armata e ca o tara, are de toate, poate fi infranta, poate fi decimata, poate fi luata in prizonierat, poate fi distrusa pana la ultimul om, dar soarta ei se stie. Despre soarta armatei lui Cambise nu se stie nimic.