Gika si sigurantele

Un nou episod rupt din contextul general: cum ma straduiesc eu sa fac ceva cu nenorocitul meu de tablou electric.
Cine a fost la mine stie atmosfera: burlacie agresiva combinata cu nesimtire de boier scapatat (ma trag din tarani si ciobani, asa ca aveti incredere ca nu va mint): haine murdare, hartii in toate partile, mobile vechi si stricate, forfoteala de gandaci, robinete care picura, etc. Ceea ce-i deranjeaza mai mult pe cei care-mi intra-n casa este lumina: sau nu sunt becuri, sau sunt, dar arse, sau sunt becuri bune dar sigurantele din tabloul electric sunt varza. Arata (tabloul, sigurantele) intocmai ca niste exponate din “Muzeul Comunismului”, care nu exista, dar ar trebui. Sau ca cele din bufetul satesc al unei cooperative agricole de productie, de prin copilaria voastra (ma rog, a noastra). Asa ca m-am dus la noul magazin Hornbach de la mine din cartier.
Caut, intreb, gasesc: sigurante automate (auzisem eu ca-s mai date-n ma-sa). De 10 amperi, de 16, de 20. Mie de care mi-or trebui?! Zic sa iau trei, una din fiecare, sa fie. Cand aud cat costa, decid ca si una e foarte buna. Iau de 16, zic, sa fie nici prea-prea, nici foarte-foarte: potrivit. Ajung cu ea acasa, bezna ca de obicei. Imi fixez pe cap lanterna de pestera, ma sui pe scaunel: desfac p-aia veche, cea mai betegita, ca s-o pun p-asta scumpa, noua, stralucitoare. Oha, nu se potrivea. Filetul era bun, dar era prea groasa la varf: evident, incercam sa inlocuiesc una de 10 cu una de 16. Bravo, baete. Mi se strica si lanterna. Bezna ca intr-un suflet de pagan. Jupoi niste fire electrice gasite cum-necum si o pun tot p-aia veche.
Azi dimineata, la prima ora, eram inapoi la Hornbach, sa-mi iau banii inapoi. Adica, ce, incerca ei sa-l prosteasca pe un absolvent de liceu industrial, sectia electrotehnica...?!