Vecina mea cea blonda

Stau la bloc. Bloc comunist, rapanos, mirositor, plin de pensionari excentrici (senili, la drept vorbind). Caini, pisici, tevi sparte la subsol, tantari, interfon stricat, lift santaliu. Nimic deosebit pana aici..., dar, DAR!
Dar am o vecina. O mandrete de mignona, blonda, la vreo douazeci si cinci de primaveri, hai treizeci, cu sani buninteles "zburdalnici". O dulceata, ce sa mai vorbim, as fi infiat-o demult, daca nu se intampla ce va povestesc acum.
Intr-o dalba dimineata (terminati cu glumele proaste ca nu ma intorceam acasa la ora aia, ci plecam la alergat) vad o motocicleta (motor, cum se spune acum) parcata pe aleea scarii. Nu ma pricep, dar era mare, moderna, fabricata de BMW (sigla o cunosc!). Mai sa fie! Cineva nou nu s-a mutat aici, ca misculatie n-am vazut, nici mos Petrescu de la parter (ochiul si urechea pensionarimii de la scara Unu) n-a zis nimic de asa ceva. Concluzia era limpede ca lamura (apropo, stie cineva ce insemna cuvantul asta, "lamura"? Ca filolog, eu habar n-am): motoristul respectiv a ramas peste noapte la cineva de pe scara noastra! Voi v-ati prins deja la cine, dar eu d-abia incepusem sa banuiesc...
Asta a fost acum vreo cateva luni, pe la sfarsitul verii trecute. Dupa o vreme am inceput sa gasesc dimineata doua motoare, apoi trei. Plecam la jogging cu un sentiment tot mai pronuntat de loser, sau, ca sa vorbesc mai pe limba voastra, sufeream de "chinuri tantalice" (rafinatilor!). De cand s-a desprimavarat sunt patru motoare pe aleea scarii. Zici ca-i talciocul din Vitan Barzesti.
Azi dimineata au fost cinci. E drept ca nu mai plecam la jogging ci la munca, asa ca era mult mai tarziu, ziua mult mai inaintata, dar si sentimentul meu de loser era mult mai inaintat.
Odihneasca-mi-se-n pace!