"De ce-si fac oamenii bloguri" se intoarce!

Deci asea!
Raspunsul "pentru bani" nu e suficient pentru o anumita parte a blogosferei, care nu se simte inclusa in aceasta motivatie si doreste o alta, in care sa se simta. Bine, hai bre sa mai gasim si alte motivatii!
1. Finger exercise. Multi scriu, putini publicam: revistele si ziarele isi au oamenii lor. Dar, cum speranta moare ultima, astia care "nu", alegem sa ne mentinem cumva exercitiul scrisului. De aici, drama! (i.e. blogul)
2. Plictisul. Pare greu de crezut, dar sunt o gramada de oameni care n-au ce face, si care nu trebuie sa munceasca pentru a trai. Nu stiu care e reteta (dac-o stie cineva, o cumpar!), dar asta lasa omului foarte mult timp gol, care trebuie umplut cu ceva. Singurii oameni (femei, totusi...) in situatia asta, pe care i-am cunoscut eu, erau unele colege de facultate, trimise de barbatii lor la studii, sa nu stea acasa si sa ii insele. Buninteles ca doamnele erau tam^ie la carte, dar nu despre asta vorbim acum; ci despre faptul ca multi nu muncesc pentru a trai, si daca mai au si ceva-n cap (sau cred ei ca au)... de aici, drama!
3. Incremenirea in Idee. Asa cum tinerele mamici poarta in portofel poza odraslei, s-o arate cui vrea si cui nu vrea s-o vada, sunt multi oameni (in general barbati) care isi oranduiesc viata in jurul unei Idei. Astfel de oameni sunt, cum zic, barbati, nu prea tineri (oricum sariti din 35), mai mult in jur de 50, cu preocupari sa le zic "cvasi-intelectuale". Genul care te intreaba care sunt prenumele lui Goya, sau alte chestii d-astea ("intrebari-capcana"!). Ideea lor poate fi orice: Dumnezeu, paleoastronautica, complotul iudaic, ecologia, comunismul, Templierii, dacii, decaderea morala a tineretului, etc. In forma lui buna, omul de genul asta e un savant care scrie carti. In forma lui slaba, e un blogger necitit de nimeni, afara de alti obsedati ca el (adica obsedati de aceeasi Idee). Aici nu e nici o drama, e comedie.
4. Obligatie de serviciu. Nu intru in detalii (oricum chestiunea ma depaseste complet), dar am aflat ca sunt unii care au ca sarcina de serviciu tinerea unui blog. Ierte-i Dumnezeu, ca bloggerii n-o sa-i ierte-n veci.
5. Lenea. Foarte, foarte multi (ma numar printre ei) sunt cei care ar vrea sa scrie carti, dar le e lene. Desi nu pare, a scrie o carte (un roman, o lucrare stiintifica sau un volumas de poezii) si a o publica reprezinta un mare efort, de durata (ani) si de mare perseverenta. Scrisul propriu-zis dureaza cam un an, coafarea materialului inca sase luni, milogeala pe la edituri inca un an sau doi. Editura scoate cartea in trei luni, receptionarea ei de catre public mai dureaza sase luni, apoi vin (daca vin) reactiile criticii si ale presei. Deci trei ani de eforturi (in cazul cel mai fericit, repet), pentru un feed-back de tip "telefon de la un prieten": "Ce faci, bai Labishi? Auzi ma, am vazut azi o carte scrisa de unu' care-l chema ca pa tine! Erea sa mor de ras, ma, manca-ti-as!".
In conditiile in care pe blog poti posta un text de doi lei (ca asta), care-ti aduce un f-b incomparabil mai "gras", alegerea se impune de la sine.
Dar aici intram intr-un teren alunecos, pentru ca nu am zis inca nimic despre motivul ESENTIAL (si universal) care-i face pe oameni sa tina bloguri.
Vom pasi pe acest teren in urmatorul post, intitulat sugestiv "Despre alcoolism".