vineri, 27 noiembrie 2009

1 Decembrie


Se apropie nenorocita zi de 1 Decembrie, cel mai ruşinos moment al anului. Pentru că acum se sărbătoreşte “ziua naţională” a României.

Să fie clar, nu am nimic cu ziua naţională şi nici cu România. Eu am ce am cu Ion Iliescu şi cu aceasta invenţie a lui: 1 Decembrie!

Pentru că data zilei naţionale este 10 Mai: timp de aproape 100 de ani (până în 1948, dacă nu mă înşel), pe 10 Mai s-a sărbatorit ziua naţională a statului român. După aia, regimul comunist a schimbat data cu cea de 23 August, zi cu alte semnificaţii istorice (mult mai puţin pro-româneşti şi mult mai mult pro-sovietice). Dar după ce regimul comunist a căzut, în decembrie 1989, normal şi legal era ca ziua naţională să fie restabilită pe 10 Mai, revenindu-se astfel la tradiţie şi legalitate.

Dar ţi-ai găsit! De unde tradiţie şi legalitate în mintea moscovită a acestui GhinIon Iliescu?! Ce să ştie el de istoria românilor, el care s-a trezit reproşându-i lui Ceauşescu că “a întinat nobilele idealuri ale comunismului”?! La ce te poţi aştepta de la un asemenea nătărău, care nu-nţelege nimic din zeitgeist?

Totuşi, încerc să înţeleg de ce a ales tocmai 1 Decembrie. Trebuie să fi avut motivele lui, motive de prost, dar totuşi motive!

Motiv 1: agitarea gogoriţei maghiare. Prin parada militară de 1 Decembrie, Iliescu transmitea prostimii ca el n-are de gând să “restituie” Transilvania, aşa că Ungaria să-şi pună pofta-n cui. Idiot mesaj (Ungaria nu este nicidecum o mare putere, de care să tremure România), dar pe placul prostimii, spălată pe creier după 42 de ani de comunism, din care 25 de naţional-comunism.

Motiv 2: agitarea gogoriţei moşiereşti. Prin refuzul de a recunoaşte 10 Mai, Iliescu transmitea prostimii că el n-are de gând să permită restituirea proprietăţilor furate de comunişti (prin “naţionalizare”), aşa că cei care au profitat pot dormi liniştiţi: “bughezo-moşierimea”, în frunte cu Regele Mihai, nu se va întoarce înapoi. Ce s-a furat e bun furat, staţi liniştiţi, Iliescu veghează!

9 comentarii:

steluta spunea...

Mare adevar graiesti, domnu' Gika! As putea adauga o alta stupizenie legata de ideea de "sarbatoare" in sine. Mi se pare bataie de joc sa iti imaginezi romani fericiti pe strazi zgribulindu-se sa vada 2 amarate de artificii. Ce gratare? Ce sentiment national pe gerul iernii? Uitati-va pe lista asta http://ro.wikipedia.org/wiki/Zi_na%C5%A3ional%C4%83 Majoritatea tarilor isi serbeaza zilele nationale pe o vreme blanda care te imbie la veselie. Noi suntem alaturi de Bahrain, Bhutan, Rep. Centrafricana, Emiratele Arabe, Finlanda, Kenya, Laos, Nepal, Niger, Thailanda. Pe mai toate astea le ajuta clima. Exceptie face Finlanda.. Dar pe ei nu prea ii impresioneaza frigul :)

Mihai Buzea spunea...

@ steluta: bai, r^dem, glumim, da' totul pana la Finlanda! Da, stiu, odata si-odata trebuie sa ma si explic in legatura cu obsesia (de fapt, "isteria"!) mea pro-finlandeza, da' poate mai incolo: acum avem 1 decembrie pe cap, heya?

Unknown spunea...

@Mişu: Dacă ai tot mutat subiectul pe blogul tău, comentez aici ce am zis şi pe blogul lui Amelie:
Se vede istoricul din tine. Din perspectivă istorică, ai dreptate.
Argumentul meu (în defavoarea zilei de 10 mai ca zi naţională) este mai prozaic. Cu toată importanţa zilei respective (pe care o recunosc), înaintaşii noştrii nu sărbătoreau evenimentele care avuseseră loc, ci ziua regelui!!
Am ajuns la concluzia asta cu ajutorul relatărilor evenimentelor vremii şi cu scrierile lui conu' Caragiale. :))
În consecinţă, cred că dacă mutăm ziua naţională la 10 mai facem (cel mult) o reparaţie istorică, dar nu reînnodăm o tradiţie; oamenii de atunci îl sărbătoreau pe rege, nu Unirea.....
PS. Ce spui mata de vreme e greu de combătut, şi nici nu doresc.
Vremea este argumentul pentru care (cred, că mă lasă memoria) regina Marii Britanii a stabilit "ziua reginei" (sau ceva similar) cândva mai înspre vară, deşi ziua ei e toamna (parcă, tot memoria), aşa că are două sărbători, una oficială şi una semi-particulară.
Avantajul suveranilor, să-şi serbeze ziua de câte ori vor....

setefeu spunea...

din 1997 se sarbatoreste 10 mai... dar ce stii tu??

Mihai Buzea spunea...

@ povestasul: ejdi meschin. Da' ce ma mai mir, domnule, ce ma mai mir?!

Vii cu chitibusuri, ca am mutat subiectul, ca ziua regelui, ca nenea Iancu... lasa-te, domnule, de matrapazlacuri, ca te vad om serios!

N-am zis ca romanii sarbatoreau "Unirea" la 10 Mai, am zis ca sarbatoreau Independenta de stat. E corect ce afirmi, ca ziua de 10 Mai a fost legata intentionat si exagerat de persoana regelui Carol I (era 10 mai 1866 cand a intrat el - deghizat! - in Principatele Unite, si tot 10 mai ziua in care s-a proclamat Regatul Romaniei: 1888); totusi, evenimentul esential este proclamarea oficiala a independentei Romaniei (ca "principat") in 1877. Mie unuia acest eveniment mi se pare cel mai important din epoca moderna a istoriei romanilor, nu ultima dintre cele 5 uniri (mai ales ca data oficiala a unirii din 1918 NU e 1 Decembrie).

In fond, si americanii isi serbeaza ziua nationala pe 4 iulie, data proclamarii Declaratiei de Independenta!

adica, ce, noi sa ramanem mai prosti?!

Si be mic, vad ca faci o mare confuzie intre "ziua regelui" si "ziua de nastere a regelui Carol I": omul ala nu s-a nascut pe 10 mai, ci pe 10 aprilie. Prin "ziua regelui" se intelegea "ziua in care Romania a capatat un Rege".

ce dracu', ma, io sa te-nvat, pe tine care este extra-acribic la cifre?!

Mihai Buzea spunea...

@ erata: Regatul Romaniei a fost proclamat la 10 mai 1881, nu 1888 (atunci au fost rascoale taranesti!). Scuze pentru confuzia penibila!

Mihai Buzea spunea...

@ Setefeu: ce stiu eu? stiu sa beau bere. Tu ce stii?!

Unknown spunea...

@Mişu: :)) Nu am făcut o confuzie. :))

Din nou, se vede istoricul din matale. Probabil că ai dreptate cu ziua CALENDARISTICĂ de naştere a regelui (nu verific că nu mă interesează). Ce zic/ reiau, fără a încerca să te contrazic, este că (mă citez :) ) "înaintaşii noştrii nu sărbătoreau evenimentele care avuseseră loc, ci ziua regelui", şi "oamenii de atunci îl sărbătoreau pe rege, nu Unirea".

Ce zic este o realitate istorică. Nu interesa pe nimeni când e născut regele, ei îl sărbătoreau şi basta! Pâine şi circ, nu ?!?! Conteză pentru mulţime în ce zi cade pâinea şi/sau circul? În plus dacă, de exemplu luând în mod aleator un an din perioada interbelică ca reper, în ultimii ani anteriori la 10 mai a fost sărbătorit ziua regelui, o fi avut cineva curiozitatea să vadă dacă o fi cumva altfel? Şi vorbesc de perioada interbelică, societate agrară, analfabetism etc. Nu cred că pe vremea aia existau mulţi domni Mişu....

E adevărat, putem reconsidera importanţa zilei de 10 mai, dar asta e o alegere a noastră, contemporană, 10 mai nu a fost NICIODATĂ sărbătorită de statul român şi rege ca fiind ziua Unirii, ci ziua (oficială a) regelui.

Eu aşa cred. :)

Mihai Buzea spunea...

@ povestasul: pai pentru multime conteaza in primul rand! ce crezi ca ar dori oamenii, liber de 10 Mai, cand e frumos si bine de gratarel la iarba verde, sau liber de 1 Decembrie, cand iti clantane toate maselele?