De vorbă cu mine însumi: azi, despre Ungaria

Sătul de discuţiile cu Stele (care pot fi numite „sterile” doar în cazurile fericite... ), m-am aşezat la un pahar de vorbă cu mine însumi, desigur, în dorinţa de a conversa cu cineva inteligent. Subiectul mi-a picat pleaşcă, atunci când am auzit că încă un mare fabricant de automobile (Volvo?) o să intre în Ungaria să-şi facă uzină, cu doar un miliard de euro. Un miliard. Cât un reactor nuclear de la Cernavodă.

Două întrebări: cum de reuşeşte Ungaria să fie mult mai competentă economic decât România, deşi timp de opt ani a avut parte de guvernări slăbuţe, cam socialiste la cap (Medgyessy, Gyurcsány, Bajnai - tripleta de aur a MSZP)?! Şi be mic, cum şi cât influenţează politica budapestană calitatea vieţii din România, de exemplu, calitatea vieţii mele? Sau, mai simplu spus, de ce merită să mă intereseze cine pe cine fute în Országház?

La prima întrebare, cred că răspunsul ţine strict de avansul istoric. Altfel, e de neînţeles: o ţară mică, lipsită de resurse naturale şi de ieşire la mare, bate la cur o ţară de două ori mai mare, cu resurse şi cu cel mai bun port de la Marea Neagră! Diferenţa o dă, cred eu, şansa istorică a ungurilor de a fi mai civilizaţi decât românii. Nu cu mult (cam 20 – 30 de ani, depinde cu cine stai de vorbă), dar diferenţa e esenţială. Ca român, nu mă simt lovit de chestia asta, de înapoierea poporului meu faţă de unguri, pentru simplul fapt că ţara a recuperat fantastic: în 1989, avansul ungurilor era de 100 de ani, ca popa. De atunci, am tot recuperat, dar încă nu-i suficient.

Bun, deci să zicem că investitorii aleg Ungaria în locul României pentru că oferă legi mai bune, cetăţeni mai corecţi, muncitori mai bine calificaţi, funcţionari mai puţin corupţi şi drumuri incomparabil mai bune. Dar mai e ceva: învăţământul unguresc e performant, iar cel românesc este extrem de slab. Noi aveam un avantaj, o mai bună cunoaştere a limbilor străine, dar aici ungurii au recuperat şi ei: în gimnaziu se studiază obligatoriu cel puţin o limbă străină, dar cam jumătate din elevi studiază două limbi străine. Adică tinerii măcăne în engleză fără nici o treabă, iar cei mai mulţi şi-n germană; au rămas doar bătrânii cu vechea abilitate ungurească de a nu înţelege nimic afară de maghiară – tu-l întrebi pe om unde-i gara, el te trimite la farmacie sau îţi spune cât e ceasul!

Nu mai zic de indicele ăla şmecher (Ease of Doing Business), că-n clasamentul pe ţări, Ungaria ne ia cu fix 10 locuri (46 la ei şi 56 la noi). Iar pentru omul cu bani de investit, alea 10 locuri spun totul.

Be mic: contează. Ungaria şi România au mers mereu „în oglindă” în privinţa rotativei guvernamentale: când la ei era dreapta la putere (în 1990, de pildă) la noi era stânga, şi invers. La alegerile din 2010, stânga a pierdut puterea şi a trecut în opoziţie; asta presupune că în alegerile de la anul, PDL-ul va pierde şi PSD-ul se va instala la Palatul Victoria (Doamne apără şi păzeşte!). Pe de altă parte, o politică de dreapta e mai performantă economic ca una de stânga, dar mult mai naţionalistă: exact ce se întâmplă acum la Budapesta. Asta înseamnă un ciclu de creştere pentru Ungaria, cum a fost cel din 2004 – 2008 pentru România. Adică dezvoltare, scumpiri, mărirea salariilor, agresivitate diplomatică, tensiuni cu vecinii, dragoste mare cu Rusia. Nimic nou sub soare. În ceea ce mă priveşte, e de bine: dau politicienii FIDESZ declaraţii prostănace? Bun, am ce scrie în revistă, am pe cine lua la mişto! Cresc salariile la copywriterii din Budapesta? Bun, o să fie destui ăia care-o să zică „Scump, moşule, scump! Mai bine mă duc în România, că săracii ăia lucrează mai ieftin!”.

Deci mă pregătesc, copii. Datorită lui Viktoraş o să am un 2012 mai bun decât 2011, adică o să câştig un bănuleţ în plus. Bine, sunt alţii care-o să facă mult mai mult, adică o să speculeze pe bursă şi-o să fie cocă de bani. Ia să-l sun pe Sharky. Poate dă şi el o bere.