Da, recunosc că sunt impardonabil de mincinos, că până acum n-am zis nimic de cartea asta. Da' ştiţi de ce? De ruşine! Să nu râdă băieţii de mine că am ajuns să citesc romane „de femei”, de-aia. Mai ales un astfel de roman de succes, ecranizat imediat într-un film de semi-succes (cu Sandra Bullock şi Nicole Kidman).
Totuşi, motivele mele sunt foarte clare: am o teorie. Şi anume, teoria asta zice că, dacă vrei să scrii ceva de succes, e bine să ştii cum scriu femeile; adică, să ai în vedere modul specific de adresare pentru publicul feminin. Evident, eu n-o să am niciodată abilitatea de a scrie ceva gen „Legături bolnăvicioase”, sau măcar de-a mă abţine de la grobienisme în scris. Dar, ca să pot avea şi eu personaje feminine credibile (şi care să nu fie animale!), e necesar să văd cum se construieşte un astfel de personaj. Iar cele două simpatice vrăjitorese (Sally şi Gillian) din carte sunt foarte bune pentru ce am eu nevoie, în Nea Nae: tot două femele cu proprietăţi magice o să am şi eu, tot „echipă” o să fie şi tot într-o stare permanentă de cvasi-rivalitate (starea naturală a femeilor, de altfel).
Şi be mic: îmi prinde bine să nu las engleza să-mi ruginească (ceea ce se întâmplă în ritm galopant, din păcate). De exemplu, de când n-am mai dat peste verbul „to seep”...?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu