Am ratat o nouă ocazie de a fi penibil: de câţiva ani încoace, de când mă tot iau de ortodoxie (nu numai de BOR, ci de ortodoxie în general şi de înapoierea socială pe care – cred eu – o generează această facţiune a creştinismului), mă văicăresc permanent că ortodocşilor le-a lipsit o mişcare de înnoire, de auto-reflecţie, aşa cum catolicii au avut Refoma.
Numai că, din păcate, am mâncat căcat: ortodocşii ruşi au avut nu una, ci zeci de mişcări reformiste, care mai de care mai originale (şi mai înecate în sânge, dar aia-i altă discuţie). De sârbi, de bulgari şi de greci nu ştiu, dar e foarte posibil ca şi la ei să se fi petrecut ceva similar (la altă scară, desigur), iar la români nu numai că această „Reformă” autohtonă a avut loc, dar a şi supravieţuit comunismului şi acum prosperă, ca toate cultele neoprotestante. E vorba de Biserica Evanghelică Română, mai cunoscută în mediile habotnice sub numele de „erezia de la Cuibul cu Barză” sau „rătăcirea Tudoriţilor”. Pentru cei care se pricep la subiect, nu are rost să mai continui. Pentru cei care sunt la fel de întunericiţi la minte ca şi mine, are. Deci, care-i povestea.
Un absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti, erudit, traducător al Bibliei (Dumitru Cornilescu), şi un preot cu har (în sensul de „înzestrat cu dar oratoric” şi cu „caracter onest” - Tudor Popescu), de pe la o parohie sărăcuţă din Bucureşti (biserica „Cuibul cu Barză” de pe Ştirbei Vodă), au la un moment dat nişte idei proprii, pe care încearcă să le discute cu clerul ortodox (şefii lor ierarhici). Normal că ăia se răţoiesc la ei, cum e moda la sălbaticii din Orient, şi-i trimit la coteţ, să facă „ascultare”, nu să gândească ei cu mintea lor; auzi colo! Ce-i aia?! „Noi muncim, noi nu gândim!”. Dar în climatul de deschidere şi de europenizare care a urmat primului război mondial, nici chiar proto-naziştii ortodocşi n-au fost în stare să-i închidă gura popii Popescu: l-au excomunicat şi-au zis c-au rezolvat problema, dar acest mini-Luther a fost în stare să-şi facă propria biserică, cu organizare, dogme şi rituri proprii. Am înţeles că după aia au fost destule certuri şi între ei, între membrii noii biserici, şi că unii s-au despărţit şi şi-au făcut la rândul lor propriile congregaţii, dar un nucleu a rămas şi a supravieţuit, iar azi există bine-mersi o biserică independentă, rezultată în urma „reformei” încercate de un înainte-mergător ortodox. Deci, se poate!
Nu că asta mi-ar da vreo speranţă în privinţa re-spiritualizării BOR (dacă vreun ierarh ortodox ar încerca aşa ceva, ar păţi cum a păţit Gorbaciov cu perestroika în URSS). Dar cred că, dacă acum aproape 100 de ani, un român a îndrăznit să gândească cu mintea lui, nu să repete ca papagalul ce-i spuneau şefii să spună, azi vor îndrăzni şi alţii, tot mai mulţi. Poate că nu va fi aşa, nu ştiu. Dar va fi interesant de văzut ce şi cum se va petrece. Cum vor evolua lucrurile.
Apropo, şi cu asta închei: Mircea Flonta, filozoful, a vrut să afle pe ce poziţii se situează BOR în problema cu care se luptă elitele din Vestul Europei şi din SUA, „creaţionism versus evoluţionism”. Răspunsul a fost genial: „Pentru noi, problema nu există!”.
2 comentarii:
oho,moshule,ai deschis cutia Pandorei si daca tot ai facut-o,voi fi printre primii la discutie.o sa-ti dau 2 exeemple concrete strict din viata mea care se raporteaza la ce spui.unul se refera la cum sa manipulezi masele atunci cand esti preot(nu toti fac la fel,sa ne intelegem)iar celalalt exemplu se refera la cum sa fi habotnic si sa nu-ti dai seama de asta.
in 2007 mergeam la biserica Sfantul Spiridon(ocrotitorul copiilor),pe langa Unirea situata.
la Sfantu Maslu,predica un preot in a caror ochi nu indrazneam sa ma uit pentru ca...avea o fatza de killer.nu ma sfiesc sa vorbesc asa pentru ca Dumnezeu m-e martor.
pana aici nimic de zis anormal.
am fost la ai multe slujbe ale Sfantului Maslu ,a fost in regula,numai ca preotul a facut o chestie care m-a indepartat urgent de la a mai veni acolo:ne spunea noua,celor de la slujba,prin cuvinte"apasate",ca trebuie sa mergem neaparat la punerea temeiei"catedralei mantuirii neamului" si ca aceasta catedrala e necesara si ca trebuie sa mergem.intrebare:de ce e necesara si de ce trebuie?????nu mai sunt biserici in Bucuresti?de ce trebuie?au nevoie de mase ca sa para ca lumea crede ca e nevoie de asa ceva??sa gandim totusi cu al nostru cap si Dumnezeu va fi mai vesel daca s-ar intampla asta!
cazul 2.am o amica(ce cuvant tampit,amica)pe care o cheama Mihaela.fata asta tot isi cauta iubit si cand crede ca l-a gasit,s-a fript,la figurat .
gasise acum un an un HABOTNIC,unul care mergea la biserica,setat pe pilot automat,era rigid,egoist(mega-egoist),rau,la maxim(aprpopo,smeritul credincios nu ar trebui sa aiba toate aceste"calitati")si pe deasupra,gelos.ce a patit Mihaela??
habotnicului nu-i placeau fustele scurte,ci numai cele lungi,pana la pantofi,daca s-ar fi putut,spunand ca asa se imbraca o veritabila credincioasa.ce a mai patit Mihaela??
i-am dat odata telefon,in calitate de amic(din nou,ce cuvant tampit)si ce credeti ca a spus marele credincios,chiar el,habotnicul,omul "plin de iubire":sa-mi stearga Mihaela nr.meu de telefon din agenda!!
stit cumva cum se termina povestea.nu va mai spun,ca stiti...
@ all: vorba mare de la ciprian (o vedeti in comentariu, dar o subliniez pentru cazul in care va scapa savoarea ei): "Dumnezeu va fi mai vesel daca ar gandi fiecare cu al sau cap!".
Mi se pare genial. Daca teologii (indiferent de religie) ar avea curajul s-o spuna in gura mare, sentimentul religios ar pierde veleitatile politice si economice si ar castiga spiritualitate. Adica exact ce vor de la religie oamenii care gandesc. Adica, vreau sa spun, cei inzestrati cu sentiment religios si care gandesc.
Sunt si foarte multi inzestrati cu acest setiment si care par sa nu gandeasca nimic.
Si, ca sa fiu corect, mai sunt si ateii ca mine, care l-au pierdut pe Dumnezeu si se screm din rasputeri sa gandeasca. Nu stiu la altii cum o fi, dar la mine nu se simte.
Trimiteți un comentariu