Nea Cata si vapoarele

Nu, ca lui taica-meu i se face, zor-nevoie, dor de tac-su lui Nea Cata; hai in vizita! Mergem la ei, departe rau (doua scari mai incolo, in acelasi bloc), mama lui Nea Cata pune la bataie niste placinte, niste cafele, ma rog, iar taica-su umbla la damigeana si apare cu tuica (stia batranul meu ce stia!). Nea Cata si cu mine, lasati pe dinafara. Ce sa facem, ce sa facem? “Desenati ceva”, ne sugereaza taica-su. Nea Cata produce un caiet studentesc si incepem de zor sa desenam vapoare. Unul, doua, zece! Dupa fiecare vapor desenat ne duceam in sufragerie, la parinti, sa ne admire talentul grafic. Evident, ii deranjam de moarte, ca barfeau de politica, de cat de grea e viata, ma rog, subiectele din anii aia, si nu trebuia “sa auda copiii!”. Noi, gramada pe capul lor, cu vapoarele noastre. Dupa a enspea prezentare de vapoare, tatal lui Nea Cata, exasperat, ne zice: “Ba, ia nu mai desenati aici pe hol, ca faceti galagie! Duceti-va-n camera cu balcon si desenati acolo, ia hai, sa nu va mai prind p-aici!”. Noi ne-am smiorcait ca nu mai avem pe ce desena, ca ni se terminasera foile din caiet, la care zice stapanul casei, inspirat de tuica: “Si ce-mi spuneti mie! Desenati pe pereti!”.

Ne intoarcem in sufragerie dupa vreo ora, timp in care parintii avusesera liniste deplina sa-si injure guvernul si presedintele (dupa cum vedeti, subiectele in Romania sunt cam aceleasi, indiferent de regim). “Haideti sa vedeti, hai sa vedeti!”, incepem sa zbieram la ei, in culmea fericirii (Nea Cata mai fericit ca mine). “Ce sa vedem?”. “Vapoarele”. “A, vapoarele… pai aduceti-le aici, sa le vedem”. “Pai cum sa le-aducem?”. “Veniti cu caietu-ala-ncoa”. Nea Cata si cu mine ne uitam perplecsi unul la altul. “Da’ nu ne-ai zis, tata, sa desenam pe pereti?”, intreaba Nea Cata. “Si pe ce-ati desenat?”, intreaba mamele, amandoua deodata. “Pai, pe pereti!”, raspundem noi, sincer nedumeriti.

In tacere lugubra, cu Nea Cata cap de pluton si taica-meu incheietor, mergem toti din sufragerie in “camera cu balconul”. Pe un perete se lafaia vaporul lui Nea Cata, desenat in creion, lung de vreun metru; pe alt perete era vaporul meu, ceva mai scurt, dar colorat pana pe la jumatate (Nea Cata nu avusese rabdare sa m-astepte sa-l termin, d-aia eram eu mai putin fericit decat el). Vapoarele erau foarte frumoase, din cate-mi amintesc, cu cate trei cosuri din care ieseau valatuci de fum, cu doua ancore (una la prova, alta la pupa), cu tunuri pe punte, cu tot dichisul. Nu aveau insa nume, probabil ca eram prea mici ca sa stim de ceremonia botezului unei nave. Vapoarele au fost admirate in tacere deplina, ceea ce ne jignea pe Nea Cata si pe mine, ca doar munciseram la ele de ne iesisera ochii. Tacerea a fost sparta de maica-mea, intr-un final: “Rodico, da’ voi cand ati terminat de zugravit?”. “Acum doua saptamani”, zice mama lui Nea Cata catre maica-mea, apoi se intoarce catre tatal lui Nea Cata: “Puiule, am ceva de vorbit cu tine”.

Ai mei au incheiat vizita si au plecat acasa, iar Nea Cata si cu mine am avut voie sa iesim la fotbal.

Curios, dar de-atunci n-am mai desenat vapoare, nu stiu de ce. Nea Cata nici atat.