După ce m-am întors de la Londra (pentru că m-am întors,
dar despre asta data viitoare), băieții nu m-au întrebat nimic din ceea ce
credeam eu c-o să mă-ntrebe: nici ce-am muncit acolo, nici cât am câștigat,
nici ce-am mâncat sau băut, nici de gagici; nimic! În schimb m-au pisat cu
măreața întrebare, demnă de clasa a treia primară, dac-am văzut vreo bătaie de bar. Nu și nu, că știu ei
sigur că englezii îs un popor violent, care scapă pumnul repede, așa că, dac-am
fost prin baruri, trebuie să fi văzut
eu ceva... poate c-am fost implicat? Poate c-am dat și eu, mai știi?!
Mă rog, pot spune c-am văzut o bătaie de bar în Londra.
Da, cu ochii mei; nu, n-am fost implicat; da, i-am cunoscut ulterior pe
caftangii și-am băut o bere împreună.
S-a întâmplat în cartier ”la mine”, adică undeva în
marele East End (care-i cam cât jumătate de București), undeva în zona Waltham
Forest, la intersecția dintre Hoe Street cu Forest Road. Acolo-i The Bell,
barul de care zic, ăsta cu mardeala; atenție, cei care vreți să faceți pe
turiștii, mai bine vă duceți în celălalt The Bell, care-i central și foarte
cunoscut, nu veniți aici pe periferie din greșeală, luându-vă după mine!
Oricum, când îi ziceți vreunui taximetrist să vă ducă în The Bell, acolo vă
duce, în Aldgate, nicicui nu-i dă prin cap să v-aducă în East End!
Cum spuneam: termin munca mai devreme, merg până la
Rustic, magazinul românesc de unde mai luăm noi mâncare, și-apoi mă hodinesc în
The Bell, cu sacoșa la picioare și halba bine strânsă între degete. Intră doi
pakistanezi, mici și slabi, cu priviri piezișe, se așează la o masă, mai la
dos, și-ncep să se certe între ei, în șoaptă. După nici cinci minute, în bar
dau năvală patru muncitori, se duc la pakistanezi și-i iau direct la pumni.
”Peace, bro!” mai apucă să zică unul din ei, că dup-aia amândoi sunt mai mult
pe jos, chirăie și-ncearcă să se bage pe sub scaune, să scape de ploaia de
bocanci ce le vine tot în cap; după câteva zeci de secunde, hai un minut jum’ate, unul din pakistanezi dă înapoi portofelul pe care-l furaseră, iar
muncitorii pleacă liniștiți în treaba lor. Nu se bagă nimeni din bar, doar se
uită.
În drum mă opresc și la magazinul polonez, să iau niște
bere (Okocim!) la pachet. Acolo sunt și cei patru, unul din ei mă recunoaște,
vine și-mi povestește ce și cum; sunt polonezi, lucrează în construcții, la un yard alăturat, ne întâlnim uneori în
drum spre muncă. Știam că-i știu, dar cum să-i fi întrerupt din treabă, în The
Bell?!
text publicat in numarul 13/2014 al revistei Catavencii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu