duminică, 21 decembrie 2014

Londra 2014: azi, The Goose, Walthamstow

Printre alte minunate întrebări cu care m-au bombardat amicii, după întoarcerea de la Londra, a fost și cea legată de aventuri romantice; bine, cuvintele folosite nu erau exact astea, ci sunau un pic diferit (”Zi, bă, ai futut ceva p-acolo?”). Ca să nu las lucrurile în aer, răspund acum la întrebare.

Pentru că după câteva săptămâni începusem să prezint unele simptome (uitat lung după diverse domnișoare, indiferent de rasă, vârstă, greutate și grad de intoxicare alcoolică), am zis că e cazul să iau taurul de coarne, așa c-am dat un telefon. Știam că o fostă colegă e pe undeva prin sudul Angliei, măritată sau divorțată, mă rog, într-o situație d-asta, mai populară sub numele ”It’s complicated”. Discuția a mers prost de la-nceput, că respectiva habar n-avea cine sunt eu, a trebuit să-i explic în ce bancă stăteam ca să mă identifice; când i-am zis ce vreau (”Hai să ne vedem”), mi-a răspuns c-o inocență tipic capitalistă (”De ce?”), că mi-a venit s-o dau dracului și să-i închid telefonul în nas. Din păcate, n-am făcut-o.

C-o fi, c-o păți, bine, hai, dacă insiști, dar să știi că eu nu stau în Londra, ci-n Oxford, bine, hai că vin, să-mi zici unde ne vedem, că nu pot să stau mult. Cu chiu, cu vai (nu eram pregătit pentru chestia cu Oxfordul), am ales cârciuma The Goose, din cel mai banal motiv din lume: e chiar vis-a-vis de stația Walthamstow Central, care-i atât capăt de linie de metrou (Victoria Line), cât și gară pentru trenurile de navetiști, de commuters, cum zic ei. N-ai cum să nu găsești cârciuma, oricât ai fi de chiomb: cum ieși din stație, e chiar în fața ta, peste stradă.

Evident, gagica n-a găsit-o. E incredibil cât de-mpiedicate sunt femeile, câteodată, mai ales când n-au un interes; dar faptul că m-a lăsat s-aștept patru’j de minute a fost partea bună a afacerii. Pentru că n-a venit singură, ci cu încă o gagică, ceva senzațional, o urâțenie cum rar i-e dat omului să vadă: ”Am luat-o și pe Aurelia, m-am gândit că poate iese ceva, dacă-i place de tine!”. 

Numită Aurelia, un balaur de femeie, avea, pe lângă urâțenie, o calitate certă: venise chitită pe treabă. Din primul sfert de oră a-nceput să mă pipăie pe sub masă, iar la a doua bere m-a și anunțat, fară urmă de jenă, c-a rezervat o cameră la un ”hotelaș” din apropiere. M-am uitat stupefiat la fosta mea colegă, drăguța de ea, care a-ncheiat întâlnirea noastră romantică c-o vorbă memorabilă: ”Mihai, atunci eu vă las!”.

text publicat in numarul 15/2014 al revistei Catavencii

4 comentarii:

ciprian teodorescu spunea...

un pumn in cap colegei sau lasa,ca roata se intoarce-n viata.o sa vina clipa cand acea colega o sa fie singura si o sa planga si o sa impodobeasca bradul singura sau cu maica-sa si EL nu o s-o mai bage-n seama.Si-atunci te suna pe tine,dar tu esti cu o chipesa domnisoara,deci nu se mai poate,insa ii recomanzi un prieten.si-atunci,aduci unul de o kintala,cu urechi mari,vesel,imbracat prost si ii vei spune colegei:"colega,v-am lasat.succes".

Mihai Buzea spunea...

Stiu si eu? In scenariul descris de tine, as avea sentimentul ca fac misto de prietenul respectiv! Ce daca e vesel, gras si imbracat prost? De ce sa-i bag eu pe gat o ofilita?!

Mai bine-l duc direct la curve, ca doar are Londra marfa, slava Domnului!

ciprian teodorescu spunea...

Asa e,da-le naibii de ofilite!
Traiasca-ti Berile de Aur si...Craciun Fericit alaturi de ...un boboc proaspat de femeie!!

dan mares spunea...

Dl Gica, retineti va rog o idee, ca poate va va folosi: la Anglia mergem la furat, nu la futut! Good luck, bre! :*