Dupa cum prea bine stie toata lumea,
Ivan (colegul nostru, prietenul nostru) pretinde ca le are cu istoria. Eu zic
ca el, la inceput, ca sa-mi dea de baut, dar dupa ce ma conving ca e om serios
si n-are de gand sa mai puna dopul la damigeana, incep sa-l contrazic. Pai, ce?
E dupa el?!
Acum vreo 10 ani, tot asa: stateam la
sprit, nici nu era tarziu, doar vreo unu si ceva, iar Ivan de colo: ”Auzi, dar
tu stii de ce zic unii bulgari mai batrani ca Dobrogea trebuie sa apartina
Bulgariei, nu Romaniei?”. Eu am umplut paharele, am pus si apa minerala (nu
mult, ca spritul nu trebuie sa fie nici prea subtire, apa chioara, c-atunci
n-ai facut nimic; intre si intre, ala e spritul corect!), si-am raspuns: ”Nu,
de ce?”. ”Pai”, zice Ivan, ”inainte de razboiul din ’77 se semnase un tratat, la Brasov, prin care Dobrogea era data
Bulgariei”.
Eu am ragait, da’ fin (de la apa minerala):
”De cine era data?”. ”De Turcia, normal!”, zice Ivan, ofuscat. ”Dar Bulgaria
nici nu exista inca, pe vremea aia”, zic eu ca sa-l enervez. ”Nu exista, dar
urma sa existe”, se zbarleste Ivan la mine, ”cu Dobrogea inclusa!”. Am mai
turnat cate un sprit: ”Inclusa pe dracul! Si tu, ma, sa crezi toate inventiile…
cine te-a pacalit cu tratatul asta fantoma?”. Ivan s-a suparat, mi-a luat
damigeana din mana, a vrut sa ma dea afara, etc, dar pana la urma ne-am
impacat. Cum ne-am impacat? Pai ne-am impacat la un sprit, buninteles!
Dar, multa vreme dup-aia, chestiunea m-a bantuit. Si daca Ivan stia ceva
ce nu stiam eu?! Nu voiam sa raman martoaga, am cautat, am dat peste tratatul
de la San Stefano, dar din pacate nu se potrivea cu ce spunea Ivan: era semnat
dupa razboi, nu inainte, si Dobrogea mergea la Romania, nu la Bulgaria. Am mai
cautat, n-am gasit nimic. Abia de curand (sa tot fi fost prin 2009, abia
fusesem dat afara de la job – criza!), am gasit o chestie care ii spala lui
Ivan reputatia de istoric: se pare ca prin 1876, deci inainte de razboi, s-au
purtat niste tratative la Istanbul, iar delegatii puterilor europene au fost de
acord sa infiinteze doua Bulgarii, dintre care cea de vest sa includa actuala
Macedonie, iar cea de est sa includa Dobrogea, cu tot cu Delta. Chestia e ca
astia, europenii, au fost de acord intre ei si abia dupa aia i-au intrebat si
pe turci daca e OK, macar ca toata afacerea era la turci acasa. Buninteles,
turcii au zis nu (eu cred ca au zis ”Muie”, dar n-am dovezi). Astia, europenii,
s-au mai sfatuit si-au vrut sa-i prosteasca pe turci cu smecheria ca Bulgariile
astea doua sa nu fie independente, ci doar autonome. Evident, nici asta n-a
tinut, asa ca ”delegatii” s-au intors frumusel acasa, dupa ce mancasera si
bausera pe banii turcilor, iar apoi a inceput razboiul. Ma rog, n-a inceput cum
stiu romanii din cartile lor de istorie, a inceput in Hertegovina, dar asta
conteaza mai putin.
Altceva conteaza: l-am nedreptatit pe Ivan, cand i-am zis ca-i nebun si
diliu. Stia el ceva, chiar daca nu 100%. Ramane insa o intrebare: de unde
dracul a scos Brasovul ala?! Pe bune, de unde si pana unde? Am o singura sugestie: avea o gagica din Brasov, pe vremea aia.
Si noi,
colegii lui, care n-am stiut nimic! Ce papagali, domnule!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu