Spre deosebire de (mult) mai incisivul nostru coleg Radu
Alexandru, noi ăștia cu turismul nu avem parte de întrebări online, din motive
obscure mie (textele ”turiștilor” ajung rar pe site, nu ca cele ale
”mondenilor”). Iată de ce trebuie să explic fiecare întrebare, înainte de-a mă repezi
cu răspunsul!
”Dacă o ții gaia-mațu’ cu hălăduitul prin baruri, nu ți-e
teamă c-o să ajungi alcoolic?”.
Re: păi ce teamă să-mi mai fie, măi copii, c-am
ajuns demult!
”Nu ai nicio jenă să te bagi în seamă cu oamenii prin
baruri, așa aiurea, fără să-i cunoști? Dacă-ți iei capace de la vreunul mai
nervos?”.
Re: voi să fiți sănătoși. Aproape n-a fost bar pe unde să nu-mi fi
luat un cap în gură; măcar p-astea le țin minte, că ”evacuările” cu picioare-n
cur nici nu le mai pun la socoteală. Dar până să fiu cotonogit, de obicei cam
aflu ce mă interesează, de la aceste neprețuite surse de informații numite, pe
nedrept, ”bețivi”!
”Toate băutele astea de care povestești: chiar le-ai
făcut sau bagi din top?”.
Re: da.
”Dar cu negrii din Londra ai băut o bere pe undeva?”.
Re á
la Radio Erevan: da, dar nu erau ”negrii”, că era unul singur; n-am băut o
bere, ci mai multe (Carling, la două lire paharul); și n-a fost ”pe undeva”, ci
chiar la mine în cartier, în Chingford, la o distanță de sub 100 de metri de
casa lui Nea Dan (gazdă profesionistă de muncitori români).
S-a întâmplat într-o
zi de sâmbătă, în yard erau numai
români, așa că după lucru ne-am apucat de băut bere (fusese și zi de salariu).
Băieții s-au pilit repede, în nici cinci ore erau muci, așa că i-am dus la
culcare rând pe rând, iar eu m-am dus la Cenghiz, la turcul ce ținea deschis
până târziu. Într-adevăr, am găsit bere ieftină la turc, dar ce folos, că mie
îmi trebuia conversație! M-am dus mai încolo pe stradă, la Royston Arms, am
luat un Carling și m-am așezat cuminte într-un colț, să nu deranjez lumea; dar,
ce să vezi, toți clienții erau negri! Singurii albi din bar erau chelnerii și
cu mine (dar, ca român, eu nu contam ca ”alb” – nu că mi-aș fi făcut vreo
iluzie!). Era evident c-acolo era un eveniment, ceva, că toți negrii ăia erau
la costum și la cravată (unii aveau și vestă, incredibil!) și se purtau foarte
la locul lor, deși erau piliți serios, foarte aproape de stadiul ”avioane”.
Unul dintre ei a venit la mine la masă și s-a pus la vorbă, certându-mă
(politicos, totuși) că de ce beau la
vârsta mea (?!), că nu sunt conștient la ce poate să ducă băutul de bere și
alte chestii d-astea, de m-a binedispus definitiv. L-am întrebat și eu pe el de
ce bea, ce, lui nu i-e frică de alcoolism, vrea s-ajungă la tratament, pe mâna
psihiatrilor? S-a uitat lung la mine și mi-a râs în nas:
”I’m a psychiatrist,
boy”. A făcut un gest circular cu mâna: ”We all are”.
text publicat in numarul 18/2014 al revistei Catavencii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu