N-aveam ce căuta la Daimon (berea este
caldă, serviciul - lent, prețurile sunt enorme, meniu-i sărăcuț), dar m-au luat
pe sus foștii colegi de liceu: hai, că se fac 25 de ani, cum să nu vii?! M-am
dus, lipsit de orice entuziasm (nu-mi place deloc să-mi amintească cineva de
trecerea timpului), și nu m-am ales cu nimic, în afară de-acest text. De care
n-am niciun motiv să fiu mândru!
M-am așezat într-un colț, mai la
fereală, și m-am pus pe ascultat, ca omul care n-are nimic special de spus. Am
constatat repede, foarte repede, că femeile vorbeau ca femeile și bărbații
vorbeau ca femeile, ceea ce mi s-a părut cam ciudat. Știți cum vorbesc femeile:
”Eu... mie... îmi... soțul meu... cățelul, copilul, pisica etc”, detalii
profund plictisitoare dintr-un etern univers casnic ce n-are cum să intereseze,
un fel de pagină Facebook făcută din cuvinte (dar ajutată și cu imagini din
telefonul mobil, ”Uite-o și pe Nectaria, prințesa lu’ mămica!”). Nimic nou,
până aici. Nou era faptul că bărbații vorbeau exact la fel, ce-i drept nu chiar
atât de repede, dar cu-aceeași plajă de subiecte. Mi-am băgat capu-ntre urechi,
am băut cu forță bere după bere și m-am întrebat: ”De ce?”.
Primul răspuns care mi-a venit în minte
e că foștii mei colegi nu-s consumatori. Numai niște consumatori veritabili se
pot concentra juma’ de noapte pe subiecte ca ”Cine-i mai șmecher pe Siria,
Khalid al-Walid ăl de-atunci sau Bakr al-Baghdadi ăsta de-acum?” sau ”Care-s
mai înalți, Tatra sau Alpii Australieni?”; un om obișnuit, un neconsumator, nu
vede cu ce-l privește pe el personal o chestie de-asta și se-ntoarce spre ce
știe el mai bine, adică spre propria persoană.
Al doilea răspuns a fost mult
mai perfid: ”Ăștia-s băieți crescuți de mame!”. Și ce subiecte de interes ar
putea să preia fiii de la mame, afară de ”Cine s-a certat cu cine” și ”A făcut
copilul caca?”, chestii d-astea de interes personal imediat, sau, cum ar zice
Konrad Lorenz (dar n-a zis!), preocupări
din interiorul peșterii. Bărbații aveau alte priorități, preocupări de
exterior: nu știau de unde apare următoarea pradă sau următorul prădător, așa
că erau atenți la orice, îi interesa totul, nu existau mofturi ca ”Și ce mă
interesează pe mine viața sexuală la rinocerul lânos?!”, că nu era de joacă,
imediat te făcea rinocerul capră, sau mai rău, dacă nu-i plăcea cum te uiți la
rinoceroaică fix când era în rut.
Da, îmi construisem o teorie pe cinste,
eram foarte încântat de ea; din păcate, ajunsesem la a zecea bere, tot construind,
și m-am apucat să-mi debitez teoria cu voce tare. Nu m-a ascultat nimeni, ceea
ce-a fost cu noroc, că mi-o luam și după ceafă (”Adică ne faci mămăligi!”), dar
norocul mi l-am stricat singur, când m-am împleticit până la cea mai blondă
fostă colegă, ca să-i explic cum e cu peștera. M-a trimis la pădure. Cică să i-o
spun la-ntâlnirea de 50 de ani.
text publicat în numărul 22/2015 al revistei Cațavencii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu