Despre alcoolism si alti demoni

Dat fiind ca toti amicii ma considera o autoritate in materie (ceea ce este foarte urat din partea lor), am sa iau problema in mana si o sa incerc cateva consideratii despre alcoolism. Sau mai exact despre nobila arta a betiei (azi, vai, nimerita pe mana unor diletanti). Sau si mai exact, am sa incerc un raspuns la intrebarea etern-feminina “de ce se imbata barbatii?”.
Observati va rog justetea intrebarii! Femeile nu spun “de ce beau barbatii”, pentru ca asta este evident (barbatii, ca si femeile de altfel, beau alcool pentru a interactiona mai usor, id est pentru a “lubrefia comunicarea sociala”). Corect pusa, intrebarea este “de ce beau barbatii pana cad in sant?” (aici imi arog intr-adevar o oarecare autoritate, pentru ca eu sunt singurul om pe care-l cunosc - si de care am auzit – care a cazut in sant la modul propriu, fara nici un fel de literatura).
Cred ca raspunsul corect este: de frustrati. Poate parea cam dur, asa ca am sa detaliez.
La fel ca rudele noastre apropiate (cimpanzei si gorile), si noi suntem animale gregare, traim adicatelea in grupuri (sa nu-mi veniti acum cu orangutanii si gibonii, care tot rude cu noi si NU sunt gregari; da, si aia ne sunt rude, dar mai pe departe, si deci sunt cam prosti!). Orice dihanie care isi duce viata intr-un grup aspira la statutul alfa, care inseamna accesul la cea mai buna hrana si la cele mai multe ocazii de imperechere. Numai ca Proiectantul nostru, cine-o fi el (nu ma pronunt ca-mi prind urechile), n-a prevazut ca vom ajunge sa traim in aglomerari de mii si milioane de indivizi, si ca “statutul alfa” va fi tot mai greu de atins (practic imposibil). Asa ca ne-am trezit intr-o fundatura: impulsurile instinctuale ne imping intr-o directie (concurenta), impulsurile culturale in directia opusa (cooperarea). Daca mergem doar in prima directie, esuam fie in tiranie, fie in anarhie; daca am merge doar in a doua (ceea ce nu a reusit nimeni, niciodata), nimeni n-ar mai vrea nimic si n-ar mai face nimic (inclusive copii). Asa ca n-avem de ales: amestecam cele doua tipuri de impulsuri si obtinem diverse tipuri de societati, mai bune sau mai rele (Romania, Elvetia, Ucraina, Mexic, Japonia, etc).
Numai ca e si un pret (“nimic nu vine gratis”, cum se spune). Pentru a putea coopera eficient, 99,99% din membrii societatii trebuie fie sa-si inabuse “vointa de putere” (de a parveni spre alpha position), fie s-o deghizeze cumva, fie (cel mai bine), s-o deghizeze si s-o canalizeze in acelasi timp. Alcoolismul (cu sora lui mai mica, betia, si fratii lui mai mari, drogurile), intra la capitolul “inabusire”; cariera politica sau profesionala intra la capitolul “deghizare” (nici politicienii si nici carieristii nemilosi de prin multinationale nu se percep ca fiind manati de setea de putere, ci au alte texte: “imi servesc patria”, “vreau sa fac ceva cu viata mea”, “strang pentru copiii mei”, etc); la al treilea capitol, asta cu “deghizare & canalizare”, intra o gramada de strategii: blogareala, bridge, maraton, colectie de dopuri, ski, jocuri pe computer, yoga, dansuri populare, fanatism fotbalistic, filatelie, etc.
Ergo: intre mine, care cad prin santuri, si voi, zeite ale “blogosferei feminine”, distanta e mai mica decat pare; suntem cu totii manati de frustrarea de a nu putea avea (sau mentine) un statut alfa.
Sau, ca sa nu fiu badaran, doar eu.