sâmbătă, 31 octombrie 2009

Alegeri fara miza


Acum c-am terminat si proiectul asta (Vacante 2009 – Ghidul calatoriilor de iarna), ma intorc la blogareala, desi sunt convins ca n-am lipsit nimanui: asa e sportul asta, ca traficul auto, fiecare ar vrea sa fie singurul sofer iar toti ceilalti sa stea pe trotuar si sa-l invidieze ca are masina. In practica, insa, toata lumea are masina si se injura fiecare cu fiecare, si toti in cor injura guvernul, ca n-are solutii pentru deblocarea traficului. In ceea ce ma priveste, ofer gratis o solutie pentru soferii exasperati: mersul pe jos si cu metroul.

Asa si cu blogareala: cand erau putini, ii citea multa lume si se minuna ce destepti sunt; acum ca suntem multi, nu ne mai citeste nimeni, ne citim intre noi si ne sictirim plini de zel. Exact ca soferii in trafic. Singura diferenta e ca blogarii nu tin bate de baseball in portbagaj.

Bun, sa revenim. Incep prin a-i raspunde delicioasei noastre colege Aida, aceasta Casandra mioritica. Iata parerea mea proprie si personala:

1. Romania este o tara perfect normala a Estului Europei.
2. Romanii nu sunt nici mai prosti si nici mai destepti decat ceilalti est-europeni; ei se aliniaza tiparului Bulgaria – Ucraina – Rusia, cu un mare procent de parveniti grobieni, si nu tiparului Polonia – Ungaria – Cehia – Slovenia, cu o clasa de mijloc consolidata si cu stil.
3. Oferta culturala din Romania este la acelasi nivel cu cea din Estul Europei.
4. Oferta politica din Romania este la un nivel superior celei din Estul Europei (luat in medie, nu cel dintr-o anumita tara).
5. Apropiatele alegeri prezidentiale din Romania sunt lipsite de miza istorica (singura lor miza este cea strict politica, mai exact politicianista). Nu a fost cazul prezidentialelor din 2004, 2000, 1996, 1992, 1990, unde miza a fost istorica.

Referitor la punctul 5 (cel care da sens acestui post), vreau a spune ca, indiferent care dintre cei trei candidati cu sanse (Basescu, Geoana, Antonescu) castiga, parcursul Romaniei nu se va schimba. Din Uniune si din NATO nu va fi data afara, reconstructia va continua ca si pana acum (sau mai repede, sau mai incet, n-are importanta; dar va continua), clasa de mijloc se va consolida in continuare, satele se vor depopula mai departe (e inevitabil), putinele fabrici ramase se vor inchide (si cele poluante la fel, dar in ritm mult mai lent, si din alte motive), iar muntii mei iubiti vor fi de la an la an mai lipsiti de turisti romani. Si asta e inevitabil, desi pentru mine e foarte trist. Asta e. Distractia de fite e mult mai seducatoare decat distractia de nashpa. Pacat, si mie imi pare foarte rau, dar n-am cum sa schimb o lege a naturii umane.

O mica observatie: s-ar putea, totusi, ca Romania sa-si retraga trupele din Afganistan, daca Basescu pierde alegerile. Parerea mea este ca acesta ar fi un pas gresit (nu plecarea lui Base, ci retragerea trupelor).

Asta-i insa un subiect pentru un post viitor.

p.s. Evident, voi merge si de data asta la vot. Si voi vota cu candidatul propus de UDMR, ca de obicei.

4 comentarii:

Geocer spunea...

Nu faci bine ca votezi cu candidatul UDMR. Ala, oricum o sa ia vreo 6-7 procente. Mai bine ai vota cu unul care nu trece de 2 %.

Mihai Victor Iliescu spunea...

Gika, Gika, nu mai inteleg nimic.... unde-i Omul care cu pana sa fermecata infiora tariile, cu munti, cu beri de aur, cu bretele, cai nazdravani si alte minuni? Au oare ai facut overdose de beri de aur si nu le mai deosebesti de cele de argint? Ce-i aciasta, "reconstructie", clasa de mijloc, chestii, socoteli? Unde reconstructie, cand totul se naruie si se preface in ceva mai nasol? Ai uitat oare ca adevarurile sunt mai simple de atat? Maine-poimaine ai sa ne scrii ca Holograf e bun, de o sa te vedem afurisit de Ilarie.....

Nica Constantin spunea...

In sfarsit ma intelege si pe mine cineva, din 92 incoace numai cu UDMR-ul votez.

misu spunea...

@ geocer: domnule, e vorba de principiu. si chiar nu e vorba decat de consecventa, dar Hunor asta e chiar simpatic.

parerea mea, vorba lui ne Vaca...

@ nea miai: domnule, ce tot vorbesti?! "totul se naruie"?!?! unde naiba, ca eu unul vad ca se vindeca incet-incet ranile lasate de comunism. fostele circuri ale foamei devin mall-uri, de exemplu; nu ca m-ar pasiona mall-urile, dar arata mult mai civilizat decat ruinele alea nenorocite!

@ costikla: aferim! o alegere rationala si inteleapta - macar pentru faptul ca cineva tot trebuie sa mi ti-l articuleze pe Vadim! daca nu noi, atunci cine?