miercuri, 21 octombrie 2009

Fuse, fuse si se duse!


No, ca trecu si maratonul asta! Suntem, deci, mai batrani cu un an, cu inca niste kilometri mai mult in picioare, cu tot mai multa blazare fara rost: iar am alergat degeaba!

Mai, chestia e ca-i greu al dracului de acceptat indiferenta alor tai (ai romanilor, asta inteleg prin “ai tai”, nu familia personala). Cateva sute de oameni (organizatorii zic c-au fost trei mii, dar stiti cum e!) s-au urnit si-au dat din picioare, duminica dimineata (cand tot omul normal vomita dupa destrabalarea din club), pe ploaie, frig si burnita. Dar nimeni nu ne-a bagat in seama.

De trei zile ii intreb pe putinii oameni cu care “intretin” relatii sociale (cativa vecini, o matusa, vanzatoarele de la paine, nea Gogu de la ziare, mos Basina, administratorul de bloc, etc), si NICI UNUL n-a auzit de asa ceva: maraton?! Ce-i aia?

Smecheria e ca astia nu sunt “de-ai mei”, in sens de grup social. Ei sunt din prostime, corect. Da’ oricum, sa nu ajunga la ei nici farama de informatie! De necrezut.

Da’ ce ma mai mir, ma, ce ma mai mir? Eu am stiut ca a cazut guvernul Boc?! Habar n-am avut! Pe simpla chestie ca nu m-a interesat: ei cu ale lor, eu cu ale mele, salve et I!

Pe de alta parte, admit onest: as fi vrut sa scriu postul asta de acum cateva zile, ca sa ma dau mare: am scos cel mai bun timp al meu la “semi”, adica doua ore si-un minut. Da’ ca de obicei, iar n-am avut noroc, iar n-am fost eu Omul: Ovidiu a parcurs maratonul intreg si a supravietuit. Ba mai era in stare sa vorbeasca si la telefon!

Doamnelor, domnisoarelor, domnilor, dati-mi voie sa inghit in sec: as fi vrut sa ma umflu-n pene in fata domniilor voastre, dar din pacate imi este imposibil: Ovidiu este eroul zilei. Tot ce pot face eu este sa consemnez reusita lui, sa-l felicit (verde de invidie, dar asta e!), si sa va re-invit sa participati la anul, in 2010: daca nu aveti bani pentru taxa de participare, am sa va imprumut eu – rup din portofel!

Asa cum m-am imprumutat si altii pe mine (o fi vorba de acelasi omniprezent Ovidiu?!). Repet, sublinizez, accentuez si insist: e omul zilei!

13 comentarii:

Geocer spunea...

Felicitari. Important e sa participi, chiar daca nu castigi. Pentru anul viitor iti recomand sa te antrenezi un pic, sa nu te mai duci complet nepregatit.

misu spunea...

@ geocer: coane, nu stiu ce sa zic. chiar nepregatit n-am fost, ca altfel nu scoteam un timp mai bun decat anii trecuti (iti dai seama, primul "semi" a fost in 2003, si atunci eream si io mai tanar, ehe...); dar amicul Ovidiu a reusit o mare performanta, si de asta zic ca el merita toata stima.

cum am mai zis: diferenta intre a alerga un semimaraton si un maraton e la fel ca diferenta intre urca Tutuiatul si a urca Aconcangua. Nuante!

amishor spunea...

@misu&ovidiu: Mai baieti, toata stima si respectul! Dar as dori sa aduc un modest omagiu si amaratilor care au stat pe margine, in ploaie si frig, si v-au sustinut si v-au facut poze... Si carora nu le-ati facut cinste nici macar cu un ceai de coada-soricelului...

Molie pe creier spunea...

link exchange?

misu spunea...

@ amishor: pai nu stii ca ceaiul dauneaza grav sanatatii...?!

@ molie pe creier: de acord.

Ovidiu spunea...

Hai ca mi-am reluat activitatea sociala pe net, ca a reusit echipa RCS&RDS sa ajunga si la usa mea.
@Misu: Dom'le, ajung si sa ma rusinez, ce-or crede oamenii astia despre noi, c-am luat-o pe aratura ?!? Raspuns corect: "Nu, am mers pe asfalt." D'aia m-u si lasat genunchii in tura a doua..
@...: Ca sa zic si eu doua vorbe, zic ca dupa noua ani (si ar trebui sa inceapa sa se simta... :) ) am scos un timp mai bun cu vreo zece minute, dar.... cu vreo 55 mai mult decat mi-am propus. :(
Partea care m-a amuzat e ca am mancat in timpul maratonului mai multe banane decat am mancat INTRE maratoane, si nu as fi crezut sa imi priasca atata in timpul cursei. Au mai fost niste bauturi energizante din care m-am servit la fel de copios (ca in bancul cu corbul care zice la Fat Frumos si Zmeu "bai, da' voi ce faceti aici, beti apa sau va bateti?!?"), ca la final mictionam (sau cum s-o zice) numai lichid energizant. :))
Pana la urmatorul maraton in Bucuresti sper sa-mi iau inima in dinti si sa-mi operez genunchii, si atunci sa vedem ce zice dl Misu. :)))

Ovidiu spunea...

Da, bai, am auzit si eu de-au murit aia, laudatorii. Am zis sa-i suplinesc, ca e pacat. :))
Pana la urma e pacat si ca participarea e atat de redusa la maraton. Oricum, maratonul e supraestimat ca dificultate. In ultima tura (aia de ma taram, de am facut 10 km in 1h:40', adica viteza de plimbare prin magazine) m-au depasit toti mosnegutii (erau doi de vreo 70+ de ani, mai mergeau, mai alergau, mai vorbeau intre ei), toti adolescentii supraponderali (a trecut o pustoaica care parea scutita la sport de vreo zece ani), toti aia de se inscrisesera in cursa si au avut rabdare sa ajunga pana acolo, nu e nici o glorie in a finaliza (maratonul). Am cunoscut un cuplu de romani plecat la Londra care au participat de nu'sh cate ori, si nu sunt niste atleti, chiar dimpotriva, da' li s-a parut cool.
Daca iti pui in cap s-o faci, reusesti. Si daca ai si un walk-man sa nu te plictisesti cat timp te plimbi 42 de km..... :))
Hai sa ne vedem la anu' la start, va dau eu de stire din timp...

misu spunea...

@ ovidiu: bai, nu mai vorbi cu pacat! e teribil de greu sa termini un maraton intreg pe doua picioare!

ma rog, tu ai reusit de doua ori, eu o singura data, asa ca ai alta perspectiva!

Ovidiu spunea...

@Misu: Bine, iti dau dreptate, ca sa nu te superi.
Da' raman la opinia mea, si argumentele sunt irefutabile. Unul, si principalul, daca nu chiar singurul, e ca matale ai o conditie fizica mai buna ca a mea, ceea ce se vede pe munte (mai ales atunci cand facem impreuna cate o tura :) ), deci cred ca nu aici sta chichirezul.
Ca eu reusesc sa ma invart (pe asfalt) ca titirezul in jurul Casei Poporului.... Hm, fiecare are un alt tip de hotarare mentala: matale sa urci ceva creste, eu sa "mananc" asfaltul....
PS. Trebuie sa fiu recunoscator 9cu un usor amuzament) dnei Amishor (daca-mi permite apelativul). Deunazi eram in tribuna la finala campionatului bancar si langa mine se zbantuiau doua fatuci abia iesite de dupa coltul majoratului. La un moment dat, intre doua incurajari cu decibeli multi, una focalizeaza pe mine cu un dram de interes si se intoarce putin surescitata spre colega: "Uite, Ovidiu B...". Eu raman putin nedumerit. In primul rand "de unde?", in al doilea "de unde si pana unde?", iar al treilea rand urmeaza. Poza executata cu maiestrie de susnumita d-soara a facut inconjurul bancii, cu efectul tocmai descris. Al treilea rand: "cum poate cineva sa ma recunoasca din poza respectiva?, ca eu ma recunosc doar ca ma vad in oglinda in fiecare dimineata ?!?!" :)))

cristi spunea...

Inteleg ca nu ati suflat nici o vorba inainte ,ca sa nu aflam si noi astia din provincie:))Poate scoteam niste timpi mai buni:))
Glumeam,dar dupa cum prezinta Ovidiu faptele cred ca am gasit motivul pentru care sa dau la anu o nara prin Buc.Baiu e ca dupa aia o sa fiti prea obositi ca sa bem o bere cu ceai de coada-soricelului impreuna(ca eu oricum abandonez dupa primii 5 km la pas).Om mai vedea.Oricum ,santeti grozavi.Evident,Ovidiu este de doua ori mai grozav decat tine,Mi'aitza.:))))

misu spunea...

@ ovidiu: hai ca te-a facut vedeta! sau ma rog, poate nu chiar vedeta "plina", da' asa, unfel de starleta tot ai ajuns!

coane, esti bun de cinste!

p.s. ce e aia "finala campionatului bancar"...?

@ cristian: domnule, puteai s-o spui si tu mai pe ocolite: "Mihaitza e aproape la fel de bun ca si Ovidiu. Ma rog, pe jumatate!".

acum, asta e. decat sa nu alerg deloc, ca atatia amici buni de gura care n-au venit deloc... e bine si asa!

:)

Ovidiu spunea...

@Misu: De doua ori pe an (de doua ori pen' ca tot e criza si bancherii n-au ce face in perioada asta), are loc campionatul bancar, unde fiecare banca care are chef inscrie o echipa. Din ultimele patru editii, CEB (Credit Europe Bank) a castigat trei (in primavara asta a castigat BRD, iar in finala mare de acum CEB a castigat contra BRD cu 1-0). In principiu, cand aceeasi banca castiga ambele camionate dintr-un an (cum s-a intamplat anul trecut), organizatorii ziceau ca aduc o echipa "mare" sa joace cu campioana. N-a fost sa fie. Anul asta, cand sunt doua campioane (CEB si BRD), de primavara si de toamna-iarna, va fi o "supercupa" intre cele doua. Cam asta cu campionatul bancar.
PS. Domnu', cu permisiunea matale, "cinstea" se cuvine d-soarei Amelie, ca dumneaei a "produs" poza. :)))
PPS. Nu era mai bine "sarac si cinstit", ca acu' de cand cu poza cu pricina, tre' sa fac si cinstre ?!? :))

Povestitorul spunea...

@Mişu: http://www.bucharestcitymarathon.com/index.php?page=Competitie.Inscrieri&cursa=maraton :))