luni, 12 septembrie 2011

Ce-am înţeles eu din California asta


Se spune că un ţigan sărman, muncitor agricol sezonier (adică „pălmaş”) a ajuns de trei ori la o mânăstire: de Paşte, de hram şi de Crăciun. Ce-a constatat? Toată lumea mânca pe sparte, bea pe rupte şi se veselea în draci. „Bă, mişto e la ăştia, să moară ce-am mai scump!” şi-a zis ţiganul, şi s-a hotărât să se facă şi el călugăr. Bun. S-a tuns ţiganul, şi-a abandonat numele de mirean (Parpanghel, să zicem), l-au rebotezat ăia („cuviosul Pahomie”), mă rog, tot ceremonialul. Dar, de-a doua zi, a constat ţiganul (care tot ţigan rămăsese, măcar că-şi schimbase portul) că e pus la muncă pe brânci, iar de mâncare primea fiertură de ierburi cu mămăligă rece – nici vorbă de bunătăţile pe care credea el că le mănâncă toată ziua bună-ziua călugării. A răbdat ţiganul o săptămână, zece zile, pe urmă, revoltat, a plecat şi s-a dus unde-a văzut cu ochii.

Aţi prins ideea. Eu sunt ţiganul. Mânăstirea e California, iar hramul a fost excursia asta a mea. E perfect când mergi acolo să cheltuieşti bani (ca aproape oriunde pe lumea asta), dar să-ţi duci acolo traiul e altă gâscă-n altă traistă.

Be mic, şi cu asta închei pentru azi: nu pot generaliza. Ce-am văzut, auzit, gustat, mirosit şi pipăit eu e doar o bucăţică mică şi prosperă din cel mai prosper stat al Uniunii (zona Sillicon Valley din California, cam între San Francisco la nord şi San Jose la sud; oricum, „graniţele” sunt laxe, şi în orice caz psihologice, nu administrative). Dacă mă duceam la ţară, undeva prin Montana, Wyoming sau Idaho (ca să nu zic Nebraska sau Alaska!), poate că aveam parte de cu totul altă experienţă decât aici. Ergo, ori de câte ori o să povestesc chestii de pe-acolo, am să repet cu încăpăţânare „California” în loc de „America”. Ar fi absurd. Ar fi ca şi cum un singaporez, să zicem, ar vizita România şi pe urmă ar povesti acasă la el ce-a văzut în Europa!

2 comentarii:

Colectionarul spunea...

Multa lume gandeste ca tiganul care vroia sa fie calugar,dar cand ajung in Europa si constanta ca tebuie sa munceasca si inca din greu asa cum fac toti europenii,se apuca de furat sau cersit,avem si o poveste reala in genul asta,daca o gasesc iti trimit linkul

edi spunea...

ce v-ati plimbat, don Gika!
sunt invidios, de abia astept povestile acelea.