Când California îți rămâne mică

Toate bune şi frumoase, da' ce să vezi? Mi-a sărit Jenică la jugulară! Şi asta încă nu m-ar ucide definitiv, numai că exoticul Jenică nici măcar nu citise ce scrisesem eu, vorbea aşa, din pură plăcere a contradicţiei ( tipic pentru oamenii de stânga). Când s-a băgat şi Răzvan, pe care voi îl ştiţi sub numele de Oter, am simţit că mă sufoc. 

Despre ce e vorba? Păi, am scris eu că m-au impresionat sedefiştii din San Francisco (şi cei din Santa Barbara, de altfel). Întrebarea era: ei sunt de vină pentru situaţia în care au ajuns? Sau ei sunt nişte victime colaterale ale sistemului american, axat pe performanţă şi total inuman cu cei care n-au reuşit să ţină pasul?

Jenică, vituperant, susţinea că vina e numai a lor, pentru că „se droghează”. Oterul, mai ponderat, susţinea ca vina e numai a lor, pentru că „unii oameni pur şi simplu nu se pot adapta la viaţa modernă şi la cerinţele ei”, şi a dat şi exemple din experienţa personală de emigrant. Eu, pe de altă parte, înclinam să cred că mingea e mai spre mijloc: poate că oamenii ăia, cel puţin o parte din ei, au avut la un moment dat un „derapaj” în viaţă, iar modul social de organizare nu le-a dat o a doua şansă, odată ce ar fi depăşit „derapajul”. Aveam şi motive să ader la punctul ăsta de vedere: am trecut prin aşa ceva şi ştiu cât de imens de greu e să revii la o viaţă normală, care pe termen lung e la fel de inutilă ca o viaţă dusă prin gunoaie: de murit, tot mori. Sau, în exprimarea lui Grecku: „Omu', ca tâmplaru': trăieşte ce trăieşte şi dup-aia moare”.

Bref: eu susţineam (şi continui să cred), că „efectul evanghelistului Luca” explică foarte bine situaţia lor: „Cui are, i se va mai da, iar de la cel care n-are, încă se va mai lua”. Exemplificări: când eşti şomer, nu găseşti de muncă să dai cu tunul, iar când lucrezi, patronii tot încercă să te fure unul de la altul (de parcă n-ar fi atâţia candidaţi care aşteaptă la uşă!). Când eşti virgin, n-ai parte de sex pentru că fetele fug de tine pe motiv că „n-ai experienţă”, şi dacă nu se-ntâmplă vreo minune cerească (sau nu te duci la curve), virgin eşti, virgin rămâi. Când ai bani, toată lumea se înghesuie să te împrumute cu şi mai mulţi bani, iar când n-ai, nu te-mprumută nimeni cu vreo para chioară. Şi aşa mai departe.

Ăsta era punctul meu de vedere, dar ce, am putut să scot vreun cuvânt, de gura lui Jenică?! Ţi-ai găsit! Taca-taca şi taca-taca, m-a zăpăcit de cap: o ţinea una şi bună cu drogurile lui, deşi la un moment dat a concedat că există multe alte „dependenţe” care duc la acelaşi rezultat. Mă gândeam la un exerciţiu de imaginaţie: ai 60 de ani, trăieşti în gunoi, unde găseşti zdrenţe împuţite cu care te îmbraci, resturi de mâncare cu care te saturi, sticle de băutură neterminate din care-ţi încropeşti raţia zilnică de alcool, chiştoace din care te rezolvi şi cu tutunul. La un moment dat, cine ştie cum, vrei să ieşi din situaţia asta. Ce faci? Acte n-ai, bani n-ai, puţi. Ce faci, concret? Unde te duci, cui te adresezi? Există vreo instanţă, de orice fel, guvernamentală sau particulară, care să te ajute GRATIS?!

Aici am primit lovitura decisivă. În ring a intrat Scame, cu aroganţa ei legendară, de colhoznică fruntaşă în producţie: „Există, bă. Există. Căcălău. Habar n-ai tu. Ai stat două săptămâni acolo, încuiat practic în debaraua lu' sor-ta, şi te dai mare americanolog. Ia mai taci”.