Alin Fumurescu

 Acest post ar fi trebuit să se cheme „Despre religiozitate și despre alți demoni”, dar am preferat un titlu mai de impact, în dorința (meschină și diavolească) de a fi citit de cât mai mulți oameni, pentru că un titlu ca „Alin Fumurescu” este mult mai ușor de găsit cu un motor de căutare. 

Subiect: domnul Alin Fumurescu, un universitar american de origine română (adică un român emigrat în America), a publicat un articol pe site-ul Contributors, site pe care eu îl citesc cu religiozitate. Articolul se numește «... despre prostia „de dreapta” și prostia „de stânga”», iar autorul susține, în stil foarte propriu, o teză relativ clasică: „Decât prieteni mincinoși, mai bine dușmani pe față”. El, Alin Fumurescu, ca om de dreapta, susține că mult mai rău face cauzei adevărului un individ cu convingeri de dreapta, dar cu capacități intelectuale limitate (un „neajutorat”), decât unul cu convingeri de stânga, la fel de neajutorat. De ce? 

Pentru că, susține autorul, omul de dreapta își pune întrebări, pe când cel de stânga are pregătite răspunsuri. Și, adaugă Alin Fumurescu, este mult mai simplu să te prinzi de prostia unuia care „le știe pe toate”, decât de a unuia care, aparent, își pune același întrebări ca și tine. Pe scurt, Alin Fumurescu atribuie „recursul la autoritate” (ca mecanism cognitiv) oamenilor de stânga, rezervând „tradiția critică” oamenilor de dreapta. Unde este problema: Alin Fumurescu, orbit de lumea americană în care trăiește, identifică „oamenii de stânga” cu „ateii”. Iar pe cei de dreapta cu „credincioșii”. 

Numai că în Europa de Est lucrurile stau exact pe dos: ateii sunt de dreapta, iar ortodocșii de stânga. Nu am nevoie să demonstrez în amănunt această afirmație (o s-o fac, dacă mi se cere), pentru că toată țărănimea bigotă și tot pensionariatul urban votează cu stânga (PSD, în cazul României. La fel stau lucrurile și în celelalte țări din Est). Articolul lui Alin Fumurescu este plăcut la lectură, ca de obicei, și incitant, dar suferă (acest articol anume, nu scrisul lui Fumurescu în general) de o eroare absolut jenantă. O iau integral cu copy/paste, pentru a nu fi acuzat de citare trunchiată: „Când ești «de dreapta» trăiești în îndoială. Când ești de stânga, trăiești cu certitudini, cu explicații «științifice». Ca ideologie – și vă rog să nu mi-o luați în nume de rău, e o constatare – stânga e proastă. E proastă pentru că-și imaginează că are explicații: proletariat, luptă de clasă, gene”. 

Acest mic pasaj explică de ce nu reușesc eu să comunic realmente cu amicii mei credincioși: ei bagă în aceeași oală teoria marxistă cu teoria evoluționistă. Cumva, e de înțeles, pentru că în școlile comuniste, evoluționismul era predat ca o „dovadă” în sprijinul marxismului. Mica diferență, pe care Alin Fumurescu refuză s-o observe, este că marxismul a fost doar o teorie economică falimentară, pe când genetica e o știință concretă, nu o teorie bazată pe vorbe goale: oaia Dolly și ingineria genetică sunt fapte, nu vorbe. 

Din păcate, persoanele credincioase aleg în mod conștient să se comporte precum copiii mici: ceea ce mie nu-mi convine, nu există. Iar adevărul este ce îmi convine mie să fie adevărat. Uluitor este că Alin Fumurescu (ca și Petre Țuțea, dealtfel), privind aceleași fapte ca și mine, trage (cu bunăcredință, presupun), concluzii exact opuse: eu zic că persoanele religioase trăiesc în întuneric, iar ateii în lumină. Eu zic că religioșii sunt leneși care nu caută adevărul, iar ateii fac exact asta, sunt permenent în căutare de adevăr. Eu zic că religioșii au răspunsuri de-a gata, iar ateii pun întrebări. Eu zic că în 1963, când Watson, Crick și Wilkins au luat premiul Nobel pentru descoperirea genomului, sau în 1973, când același premiu a fost împărțit între Lorenz, von Frisch și Tinbergen (pentru consacrarea etologiei ca știință), specia umană a primit mai multă lumină decât în cei aproape 2000 de ani de creștinism. Este exact imaginea „în oglindă” pe care credincioșii o au despre atei. 

Sau, în memorabila exprimare a lui Țuțea: „O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor”. Remarcabilă formularea. Primitivă, de Ev Mediu, dar plină de forță poetică. Din păcate, ceea ce era scuzabil și chiar de înțeles la Țuțea, datorită lipsei lui de acces la informație, e inexcuzabil la Alin Fumurescu, lector la Departamentul de Științe Politice a Universității Indiana din Bloomington, SUA.