1.
În 78
de ani, lumea s-a schimbat fundamental. Cu toate astea, Birmania (Burma,
Myanmar, ziceți-i cum vreți) a rămas una dintre cele mai nenorocite țări. Din
Asia și din lume.
2.
Lumea
s-a schimbat, dar inimioara femeilor a rămas la fel. În personajul Elizabeth am
recunoscut miriadul de femei care ”umblă să se mărite” și pe care nu le
interesează nimic altceva decât propria persoană. Unora le iese pasența, altora
nu. Dar și unele și altele trec prin viață fără să înțeleagă, de fapt, despre
ce e vorba.
3.
Inadaptarea
nu ține de timp și de spațiu, este eternă. Eroul principal, John Flory, se
potrivește ca nuca-n perete cu valorile timpului său. Evident, din această
nepotrivire timpul iese câștigător, iar omul își trage un glonț în inimă. O
ultimă soluție la care nu mai e nimic de comentat, dar care nu convinge.
4.
Dacă
stai prea mult într-un loc, vine un moment când nu mai poți pleca. Aviz
amatorilor de munte care se duc toată viața pe un singur traseu! Exemplu din
carte: John Flory locuiește în Burma, dar mereu visează să se întoarcă în
Anglia. Când reușește să plece, în sfârșit, își dă seama că trebuie să se
întoarcă, pentru că identitatea lui e alta; nu mai este englez, ci
”anglo-indian”. Concluzie: statul pe loc este moarte lentă, doar mișcarea
înseamnă viață.
5.
Reputația
este totul. În micro-societatea descrisă în roman apare aceeași poveste
dintotdeauna, aceea a statutului social bazat nu pe fapte concrete, ci plasare
(bună sau rea) în ochii celorlalți. Altfel spus: nu ești cum ești, ci ești cum
te vede lumea.
În încheiere: din
punct de vedere al limbii, mi se pare una dintre cărțile cel mai greu de citit.
Sigur, e de vină și slaba mea cunoaștere a vocabularului (cu ocazia asta am
aflat și eu că ”cur” înseamnă ”javră”!), dar și George Orwell e de vină, că se
screme parcă dinadins să folosească cele mai rare și neuzuale cuvinte.
Oare a prevăzut
că după 78 de ani de la publicare, eu mă voi chinui ca hoții de cai cu cartea
lui?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu