”... ambele teorii fac abstracție de prezența lui Dumnezeu
în creație și de chipul lui Dumnezeu în om, fiindcă Dumnezeu a fost transformat
într-o ființă nemișcată, care rămâne total exterioară lumii naturale.”
Cele două ”teorii” la care se referă Dumitru Popescu sunt,
evident, creaționismul și evoluționismul, iar punctul lor comun de vedere
(respins de autor, după câte înțeleg) e acceptarea ideii că ”lumea a devenit o
realitate autonomă care funcționează prin ea însăși”. Bun, până aici înțeleg.
Ortodocșii refuză această idee (simplă, mi se pare mie) și propun în schimb un
alt punct de vedere, adică a unei lumi care funcționează din și prin voia lui
Dumnezeu, nu în mod ”autonom”. Bun, și asta e de înțeles pentru mine, deși nu
și de acceptat. Dar admit diferența de opinii.
Ceea nu înțeleg absolut deloc este poziția dogmaticii
ortodoxe față de evoluționism. Iată ce scrie Mircea Flonta (la pagina 136, în Darwin și după Darwin, editura
Humanitas, 2010, ISBN 978-973-50-2812-1): ”Din perspectiva creștinismului
ortodox, disputele interminabile dintre creaționiști și evoluționiști sunt
lipsite de însemnătate din punct de vedere spiritual. Atât respingerea
evoluționismului de pe poziții creaționiste, cât și preocuparea pentru trasarea
unei granițe menită să despartă știința naturii, ca exercițiu al rațiunii, de
credința religioasă vor apărea drept străduințe care nu au sens.”
Deci nici filozoful Flonta nu înțelege. Normal, din moment
ce nu-i nimic de înțeles! Dat fiind că teologii ortodocși refuză să angajeze un
dialog, normal că punctul lor de vedere se reduce la ”Noi n-avem niciun punct
de vedere în această problemă, pentru că, pentru noi, problema nu există!”.
Frumoasă eschivă, dar complet inutilă: dacă nu ești în stare să dai răspunsuri,
atunci de ce te miri că nu te mai întreabă nimeni nimic? Dacă refuzi să intri
pe teren, cum poți să pretinzi un cuvânt de spus cu privire la jocul echipei?
De multe ori sunt tentat să-i privesc cu milă pe
credincioșii ortodocși, în primul rând pentru neverosimila lor ignoranță (”baba
nespălată pe picioare” a lui Țuțea e mai mult decât o figură de stil). Dar,
până la urmă, ce vină au ei, amărăștenii, dacă înșiși teoreticienii ortodocși sunt
incapabili de a susține o dispută teoretică? De ce să mă mai mir, atunci, că
ortodoxul de rând nu știe să deosebească Paștele de Crăciun? La nivelul lui, și
asta e tot o ”teorie”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu