”Sunt multe lucruri interesante în viață”, decretează Valya, ”ca, de exemplu, salata”. Restul piesei* pare o tentativă de a demonstra această axiomă, sau mai degrabă de a-i conferi un sens particular: Sunt multe salate interesante în viață, ca, de exemplu, piesa fraților Presniakov.
Începem cu Valya, un fel de Stavrogin de secol XXI. Personajul e luat cu copy/paste din Dostoievski: inteligent, dezabuzat, neimplicat… ce să mai vorbim, băiatul se plictisește. Așa că-și bate joc de lume, în felul lui. Pentru că și el însuși e o parte din lume, începe prin a-și bate joc de propria persoană și continuă bătându-și joc de toți ceilalți, părinți, șefi, colegi, anchetați, martori oculari. Pentru că Valya ăsta are o meserie cu totul ciudată, da’ prefer să nu v-o spun, ca să mergeți la teatru în loc să frecați la nesfârșit telecomanda aia nenorocită. Cea mai perversă sculă de tâmpire !
Un alt ingredient e fractura dintre generații. Mama care-și iubește fiul, dar nu-l înțelege (Dana Dogaru și Marius Manole), versus șeful care nu-și înțelege subalternii (Răzvan Vasilescu și oricare din ei, că toți sunt tineri), darămite să-i mai și iubească. Bine, el face o excepție cu o subalternă mai frumușică (Xing Elena Ling), dar asta ține de altă legumă din salata Presniakovilor. Mai găsim în rețetă și inevitabilele rusisme, acum aduse la zi (letonii, arabii, japonezii și chinezii sunt dușmanii noștri, vor să ne distrugă pentru că noi am câștigat războiul), alături de jalnica prestație a funcționarilor de stat (milițieni) și a celor particulari (chelneri).
Evident, ca să țină totul la un loc, era nevoie de oțet și de ulei. Și piesa le are: umorul și moartea sunt la ele acasă. Trăim atât de triști, încât numai moartea (altora, bunînțeles) ne mai face să râdem, cam asta e ideea.
Finalul e complet neașteptat, practic de neînțeles, dacă n-ai avut vreodată de-a face cu tembelismul ”creatorilor”. Care creatori? Orice creatori, că toți sunt la fel. Cum a scris vreunul ceva, un fleac, un articolaș, cum nu-i mai ajungi cu prăjina la nas.
Apropo, nu mă mai sunați degeaba, că nu răspund la numere necunoscute. Sunt foarte ocupat.
*În rolul victimei, de Vladimir și Oleg Presniakov, la teatrul Metropolis. Regia: Felix Alexa. Cu: Dana Dogaru, Iulia Colan, Xing Elena Ling, Răzvan Vasilescu, Gabi Costin, Costel Bojog, Vlad Logigan, Dan Aștilean, Elias Ferkin și Marius Manole.
Începem cu Valya, un fel de Stavrogin de secol XXI. Personajul e luat cu copy/paste din Dostoievski: inteligent, dezabuzat, neimplicat… ce să mai vorbim, băiatul se plictisește. Așa că-și bate joc de lume, în felul lui. Pentru că și el însuși e o parte din lume, începe prin a-și bate joc de propria persoană și continuă bătându-și joc de toți ceilalți, părinți, șefi, colegi, anchetați, martori oculari. Pentru că Valya ăsta are o meserie cu totul ciudată, da’ prefer să nu v-o spun, ca să mergeți la teatru în loc să frecați la nesfârșit telecomanda aia nenorocită. Cea mai perversă sculă de tâmpire !
Un alt ingredient e fractura dintre generații. Mama care-și iubește fiul, dar nu-l înțelege (Dana Dogaru și Marius Manole), versus șeful care nu-și înțelege subalternii (Răzvan Vasilescu și oricare din ei, că toți sunt tineri), darămite să-i mai și iubească. Bine, el face o excepție cu o subalternă mai frumușică (Xing Elena Ling), dar asta ține de altă legumă din salata Presniakovilor. Mai găsim în rețetă și inevitabilele rusisme, acum aduse la zi (letonii, arabii, japonezii și chinezii sunt dușmanii noștri, vor să ne distrugă pentru că noi am câștigat războiul), alături de jalnica prestație a funcționarilor de stat (milițieni) și a celor particulari (chelneri).
Evident, ca să țină totul la un loc, era nevoie de oțet și de ulei. Și piesa le are: umorul și moartea sunt la ele acasă. Trăim atât de triști, încât numai moartea (altora, bunînțeles) ne mai face să râdem, cam asta e ideea.
Finalul e complet neașteptat, practic de neînțeles, dacă n-ai avut vreodată de-a face cu tembelismul ”creatorilor”. Care creatori? Orice creatori, că toți sunt la fel. Cum a scris vreunul ceva, un fleac, un articolaș, cum nu-i mai ajungi cu prăjina la nas.
Apropo, nu mă mai sunați degeaba, că nu răspund la numere necunoscute. Sunt foarte ocupat.
*În rolul victimei, de Vladimir și Oleg Presniakov, la teatrul Metropolis. Regia: Felix Alexa. Cu: Dana Dogaru, Iulia Colan, Xing Elena Ling, Răzvan Vasilescu, Gabi Costin, Costel Bojog, Vlad Logigan, Dan Aștilean, Elias Ferkin și Marius Manole.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu