In contra domnului Martin S. Martin

Dupa cum se stie din multiple surse, chiar si din acest blog (http://berile-de-aur.blogspot.ro/2012/11/antiamericanism.html), domnul Martin S. Martin a scris o carte. Un volum. Un op. In care analiza si demonta prejudecatile planetare despre poporul american. Dupa parerea mea, este o foarte buna “introducere in anti-Americanism”, asezonata cu exemple de viata din experienta autorului (plecat din Romania in 1985). Cred, insa, ca se mai pot spune doua-trei vorbe despre aceste pre-judecati, chiar si de catre unul ca mine, care nu cunoaste America decat ca turist sarantoc (deci nu cunoaste realitatile muncii). Iata-le:

Unu. America nu este pentru oricine. Domnul Martin S. Martin nu spune nicaieri acest lucru, dar mie mi se pare clar: ca sa ai parte de o viata buna in America, e nevoie sa fii un om harnic, cinstit, cu un anume simt al riscului (nu prea mare, dar nici prea mic), lipsit de vicii si dotat cu o anume modestie innascuta. Dar daca nu esti asa? Cum ar putea sa fie America “o tara buna” pentru oamenii care sunt croiti altfel? Cum ar putea sa fie America o patrie pentru mine, de pilda? Si ca mine sunt miliarde pe acest pamant: lenesi, mincinosi, lasi (nu vor sa-si asume riscuri), betivi sau drogati (tot aia, in fond), si plini de pretentii. Nu sunt mai bune, pentru mine si cei ca mine, celelalte doua “lumi posibile” pe care le identifica (in mod corect) domnul Martin S. Martin ca alternative la “lumea Americana”: socialismul si islamul?

Doi. Anti-americanismul s-a nascut in America. Cand scriu “s-a nascut”, nu exagerez: ce erau zecile de mii de “loialisti” din timpul Razboiului de Independenta, daca nu primii anti-americani din lume? Ei au stiut (cum stiu si eu) ca tanara republica pe care o construiau Parintii Fondatori nu era si pentru ei, nu li se potrivea. Si atunci, ca anti-americani (primii din lume, repet), au luptat impotriva ei, cu arma si cu pana. Loialistii au pierdut, i-a inghitit uitarea, dar anti-americanismul a ramas si-a cucerit planeta; acum, e randul islamului sa lupte cu arma impotriva Americii si e randul socialismului sa lupte “cu pana”.

Trei. Pe masculul Alfa il maraie toti din haita si e natural sa fie asa. El nu are prieteni decat in partea de jos a ierarhiei, pe cand in partea de sus are numai rivali (deocamdata subordonati, dar nu se stie…), care ii sunt aliati (temporar) numai cand haita e atacata de alta haita; in restul timpului, ei nu se tin decat de comploturi si de sicane indreptate impotriva liderului. E clar ce spun daca ne gandim strict la NATO, sa zicem: masculul Alfa (America) are prieteni sinceri numai la baza ierarhiei (pecking order) – Polonia, Romania, Estonia etc – si prieteni “de nevoie” la nivelurile superioare – Germania, Franta etc. Si inca un exemplu, de data asta din literatura: in romanul lui distopic (Brave New World), Aldous Huxley are un personaj, pe Mustafa Mond, iar Mustafa asta povesteste ca, la un moment dat, in Cipru s-a incercat un experiment social; anume, construirea unei comunitati numai din personalitati Alfa. Experimentul a fost un esec complet. Personalitatile Alfa, barbati si femei, s-au angajat imediat intr-un razboi total pentru suprematie. Guvernul mondial a trebuit sa intervina de urgenta si sa-i opreasca, pana nu se omorau ca chiorii. In concluzie, a nu fi anti-american, la nivel geopolitic, este la fel de nenatural cu a nu vrea sa fii sef (de stat, de partid, de birou, de orchestra, de restaurant, de santier, de celula-n puscarie etc).

Patru. Domnul Martin S. Martin sustine ca una dintre cele mai extraordinare caracteristici ale anti-americanismului este nerecunostinta. Adica, din toate marile state cunoscute in cei (maxim) zece mii de ani de istorie, America este statul care a facut cel mai mult bine omenirii ca intreg (afirmatie corecta) si cel mai putin rau (afirmatie deasemenea corecta). Domnul Martin S. Martin probabil glumeste. Proverbul romanesc “Facerea de bine, futere de mama” descrie mult mai exact natura umana decat filozofia domnului Liiceanu (“Facerea de bine este rentabila”). Cu alte cuvinte, un anti-american onest nu uraste America in pofida faptului ca ea a facut bine omenirii (deci si lui, personal), ci pentru ca a facut bine. Aproape la fel cum zicea prostanul de Tertullian in De Carne Christi (“Credibile quia ineptum”, parca).

Parerea mea, desigur neceruta: anti-americanismul, fie de sorginte socialista, fie islamista, nu poate fi dezbatut rational. Maniacii nu pot fi convinsi de argumente. Niciodata. Doar ce-ti pierzi timpul cu ei si te enervezi. Cand sunt prietenii tai, sigur, e trist, dar daca-ti sunt prieteni, precis ai ceva in comun cu ei. Altceva decat acest subiect; e tabu, si ca orice tabu, nici de asta nu te poti atinge fara sa platesti cu viata!