Tramvai

Nimic nu m-a obligat să fac pe arboristul în Anglia, în afară de cele două nevoi fundamentale ale ziaristului: cea de subiecte și cea de bani. Nu discut aici despre nevoia de bani, ci doar despre România văzută prin ochii unui cvasi-căpșunar. Eu nu mă gândisem niciodată să-mi privesc țara printr-o astfel de ”lentilă” și n-aș fi putut avea acces la ea dacă nu trăiam nemijlocit alături de căpșunari, atât în timpul ”serviciului”, cât și-n rest; sper că rezultatul investigației să fi meritat efortul!

Pe cea mai joasă treaptă socială se află țiganul. În mod ciudat, cum să mă zic, într-un mod aproape marxist, nu etnia îl face pe cineva să fie țigan, ci felul în care își câștigă traiul: prostituția, codoșlâcul, cerșetoria, furtul, tâlhăria, micul trafic de droguri – acestea sunt activități pe care, prestându-le, devin automat țigan, indiferent de originea mea etnică. Invers, un etnic rroma care muncește ca zidar, să zicem, nu e considerat țigan; să nu mă întrebați cum funcționează logica asta, pentru că nu știu. Mă mulțumesc să povestesc. Când o să-ncep să și înțeleg, revin.

Pe treapta imediat superioară țiganului se află tramvaiul. Nu e un concept ușor de înțeles, dar ar putea fi descris așa: ”tramvai” este un bărbat care face o muncă de femeie, pe bani puțini. Probabil că tripleta medic-profesor-funcționar se încadrează cel mai bine la tramvaie, deși pot fi găsite și alte exemple: ziaristul, birocratul, vânzătorul, chelnerul, poetul etc. Toți aceștia suferă de două păcate fundamentale: se mulțumesc cu puțin și nu-și asumă riscuri fizice.

Următoarea ”stare” (état) în ochii omului simplu este el însuși, omul. El nici nu ”fură” și nici nu ”fuge de muncă”, cum fac țiganul, respectiv tramvaiul (prin ”muncă” înțelegându-se, desigur, munca manuală). Pe de altă parte, deși își asumă riscuri, el nici nu ”are noroc”, ca cei de pe următoarele două trepte.

Ajungem acum la șmecher. Mi-a trebuit mult efort ca să accept că sub acest nume sunt înghesuite două tipuri umane foarte diferite, din punctul meu de vedere: antreprenorul și mafiotul. Straniu, dar semnul egal e pus între un antreprenor care-și conduce afacerea proprie, navigând cum poate printre capcanele întinse de legi, de Fisc și de bănci, și un mafiot care conduce (sau face parte din) o rețea de intimidare și extorcare.

Cea mai înaltă treaptă socială este ocupată, în mentalul omului, de politician. Cumva, acesta e perceput ca un șmecher ce-a reușit în viață, înconjurându-se de un blindaj impenetrabil de bani și de relații, la adăpost de orice necaz sau catastrofă (în afară de boală sau moarte, desigur!). Ideea că un politician ar putea fi sărac (sunt unele exemple prin Vest) sau că și-ar putea da demisia de onoare, îi făcea să zâmbească pe băieții mei și să mă bată consolator pe umăr: ”Sigur că da, Mihăiță! Ia dă tu fuguța de adu bidonu’ ăla!”.

Țigan, tramvai, om, șmecher, politician; iată o stratificare socială la care nu m-aș fi gândit niciodată, dar spre cinstea mea, nu s-au gândit nici alții mai deștepți. Dar cum să vezi lumea-n felul ăsta dintr-un birou, oricât de deștept te-ai crede?!