joi, 15 aprilie 2010

Lorelei, un roman de fix doi lei


Pare rău c-o spun: „Lorelei” a lui Ionel Teodoreanu este pur şi simplu o caricatură de roman. Ăsta-i adevărul, chit că e o carte încă citită, iubită şi bine vândută, aproape ca „La Medeleni” (marea lui lovitură, şi singura cu valoare literară). Dat fiind că mie nu mi-a plăcut deloc, am să fac ceea ce eu nu fac niciodată cu romanele: am să vă povestesc acţiunea.

El, personaj prost realizat: înalt, 40 de ani, tânăr la faţă, dar cu părul alb – Richard Gere, ce să mai vorbim. Scriitor, profesor universitar, burlac. Succes devastator la femei, deşi el nu le bagă în seamă (!). Aţi recunoscut deja reţeta, e personajul tipic de vrăjit adolescente. Autorul care-l bagă la înaintare merge la sigur.

Ea, personaj ceva mai binişor făcut: adolescentă care se autosuspectează de talent literar, confirmat deocamdată de nimeni. Ea dă bacalaureatul cu El, care se indrăgosteşte de Ea (pam, pam!). Se căsătoresc şi sunt fericiţi. Wow.

Se bagă pe fir cea mai bună prietenă a Ei, care semnează Lorelei. Ăsta e tot clou-ul poveştii. Prietena semnează scrisorelele de amor, dar cea care le scrie este de fapt Ea, care în felul ăsta îşi seduce propriul soţ. Evident, El fiind bărbat, deci tâmpit, se îndrăgosteşte de Lorelei (adică de prietenă) şi-o ia şi de nevastă, după ce Ea moare de inimă rea (de apendicită, dar noi, fiind deştepţi, citim printre rânduri). În final, prietena (falsa Lorelei) îl înşală pe El, care se sinucide (nu fiindcă e înşelat, ci fiindcă află cine era Lorelei). Tragic, nu?

Acum, întrebarea este: de ce această varză de roman a avut şi are atâta succes? Cred că răspunsul e din categoria „Sandra Brown”: fetelor, nu disperaţi, dragostea (adică DRAGOSTEA!) există. Tot ce aveţi voi de făcut e să staţi cuminţi pe fundul vostru şi s-o aşteptaţi. O să vină sigur, uite-o aici după colţ! Şi e dragoste d-aia greaua, nu jucărie – dacă vă înşală fie şi cu gândul, El moare! Oh, este tragic, dar cât de adevărat!

Îhî. Are dreptate şi Costi Rogozanu ăsta, deşi altfel debitează măgăreli cu sacul; dar zice că „clasicii” literaturii, ai oricărei literaturi (şi cu atât mai mult ai celei române, care n-are nici 100 de ani) sunt treptat depăşiţi de scriitorii contemporani. Să dea dracu’ dacă n-ai perfectă dreptate, băi Costi!

Nu v-am convins? Lasă că scriu eu şi despre ăştia de acum, şi atunci o să vedeţi despre ce-i vorba!

5 comentarii:

amishor spunea...

Am doar 2 cuvinte pentru tine: Mihail Drumes. :)

Mihai Buzea spunea...

@ amishor: am un singur cuvant pentru Mihail Drumes. si cuvantul este "Puah!".

dar in mod evident ai inteles ideea, cu romancierii care scriu pe model Sandra Brown, ca sasi vanda productiunile. nu le pasa ca vand gunoi - banul sa iasa!

acum imi vine in minte chestiunea "premiul Templeton". ma intreb daca si eu, candva... daca ajung cu spatele la zid (mai rau decat sunt acum)... cine stie ce-o sa scriu?!

Purnur spunea...

Tu Mihai, as vrea sa dezbat cu tine, dar spre rusinea mea nu am citit Lorelei. Sper doar ca nu asociezi adjectivul "romantic" cu cel de "prost"... Cyrano de Bergerac si romanele Sandrei Brown pot urmari acelasi subiect, ca de altfel Almodovar si telenovelele.

Anonim spunea...

Purnur are dreptate. Tema poate fi aceeasi, realizarea artistica insa e cea care face diferenta. Dar tu habar nu ai de asta! Mai bine ai inceta sa-ti etalezi talentul de critic literar, INTELIGENTULE!

Mihai Buzea spunea...

@ purnur: n-ai pierdut nimic necitind cartea asta. o varza, de care autorul se mai si lauda ca i-a luat 10 ani s-o scrie! vai de lume.

repet: din teodoreanu merita citit "La Medeleni" si "Bal Mascat". atat.

a, daca ar fi scris omul si o carte de memorii, merita si aia citita, clar! pai la cate aventuri galante a avut... nu?!

nici prin cap nu-mi trece sa asociez "romantic" cu "prost". pai nu mi-am facut eu lucrarea de diploma cu tema "Eminescu si Edgar Poe. O paralela romantica". iti dai seama ca mancam romantismul pe paine in perioada aia, si nici acum n-am uitat mai nimic.

evident ca sandra brown nu e "romantica", ci doar maculatura. nici macar proasta nu e. care sa fi prost trebuie in primul rand sa existi. dar o scriitoare care lucreaza cu "negri" nu exista, cel putin pentru mine.

@ anonim: corect. aceeasi tema tratata diferit face diferenta intre literatura si maculatura. ma bucur ca suntem de aceeasi parere.

in privinta sfatului pe care mi-l oferiti, si anume a inceta prezentarea cartilor pe care le (re)-citesc, ma vad in imposibilitatea de a-i da curs. imi face placere sa scriu despre carti, acesta este motivul.

ma bucur deasemeni ca ma considerati inteligent. asa ma consider si eu, dar e totusi placut ca inteligenta sa-mi fie recunoscuta, pe cat posibil universalmente.