Citesc în disperare volumul postum de amintiri al lui Adrian Marino, „Viaţa unui om singur”. Desigur, m-am apucat de carte din motive strict egoiste, sperând să aflu scandaluri din aşa-zisa „lume literară” din România, dar mai ales vreun pont-două despre cum să acced în această cloacă (visul meu dintotdeauna: scriitorii îşi petrec viaţa bând, bârfind şi spionându-se unii pe alţii. Mi se potriveşte ca o mănuşă, ăsta este exact caracterul meu!).
Până acum nu sunt cu nimic dezamăgit, aş zice doar un pic surprins de lipsa de talent scriitoricesc a autorului (oricum, el dispreţuieşte profund „talentul”), precum şi de rigoarea cu care îşi duce ideile până la capăt. Idei reci şi seci, dar de necontrazis. Există şi un capitol fascinant, al 24-lea („Altă Românie”), în care Marino reuşeşte un tur de forţă în cel mai pur stil Aida B, descriind cu lux de amănunte defectele „caracterului naţional” al românilor. Impresionant, un adevărat rechizitoriu. Îmi permit totuşi să nu fiu de acord cu el decât în procent de, să spunem, cel mult 60%. O să revin ulterior asupra subiectului, după ce termin cartea (mai am două capitole).
Iată şi un citat, care mă priveşte direct: „O ţară în care dacă începem în tragedie, terminăm totdeauna şi cu certitudine în derizoriu, parodie şi băşcălie. O înclinare naturală cvasimorbidă spre denigrare, calomnie şi bârfeală. O furie demolatoare mereu refulată ţâşneşte, parcă prin toţi porii, când nici nu te aştepţi. Stilul băşcălios de mărunt golănaş de periferie al lui Mircea Dinescu, Academia Caţavencu, în ansamblul său, ilustrează foarte bine acest „specific naţional”. Amuzant, uneori, pentru o clipă, el este odios în esenţă. Fiindcă poluează şi trivializeată totul. Terfeleşte toate valorile, bagatelizează toate intenţiile bune.”
Maestre Marino, dumneavoastră sunteţi mort de.un cincinal, dar să-mi permiteţi să vă dau replica, că d-aia sunteţi om de litere. Spuneţi că nu de băşcălie are nevoie România, ci de construcţii literare solide. Nu e nevoie de Berile de Aur, e nevoie de Biografia ideii de literatură. Eu zic că e nevoie de toată lumea. Şi de dumneavoastră şi de de-alde mine. O cultură vie are nevoie şi de produse de larg consum, şi de mari opere de sinteză.
Şi mai e ceva: fiecare să facă ce ştie mai bine. Dumneavoastră scrieţi o lucrare în şapte volume, pe care o consultă oamenii la bibliotecile de specialitate. Eu scriu o cărţulie de nici 100 de pagini, pe care omul o cumpără din gară şi o uită-n tren, la coborâre. Corect. Dar dacă Adrian Marino ar fi scris un roman umoristic, l-ar fi scris prost. Nu râdea nimeni. Dacă Mihai Buzea scrie o operă de sinteză, ar râde şi curcile.
Ergo, lăsaţi-l pe Buzea cu micile lui glumiţe de autobază, şi acoperiţi dumneavoastră rafturile bibliotecilor cu lucrări de sinteză. Altfel ne călcăm pe picioare şi nu s-alege nimica. Nici că-că, nici că-că!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu