Nimic nou sub soarele mioritic

De când lumea nu s-a vazut ca un popor sa stea politiceste sus si economiceste jos; amândoua ordinele de lucruri stau într-o legatura strânsa; civilizatia economica e muma celei politice.

Daca în timpul când ni se promitea domnia virtutii, cineva ar fi prezis ceea ce are sa se întâmple peste câtiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.

Sa fi zis cineva ca cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; ca cei ce combat functionarismul vor spori numarul posturilor cu sutele; ca cei ce sunt pentru independenta alegatorilor vor face pe functionar sa atârne atât de mult de autoritatile supreme încât aceste mii de oameni sa voteze conform comandei din Bucuresti; ca se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavoda-Chiustenge (Constanta n.r.), care nu face nici cinci, si ca patru milioane din pretul de cumparatura se va împarti între membrii Adunarilor; ca se va constata cum ca o seama de judecatori si de administratori în România sunt tovarasi de câstig ca banditii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmpla zilnic, fara ca opiniunea publica sa se mai poata irita macar.

Nu exista alt izvor de avutie decât munca, fie actuala, fie capitalizata, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari facând avere fara munca si fara capital nu mai e îndoiala ca ceea ce au ei a pierdut cineva.

Mita e-n stare sa patrunza orisiunde în tara aceasta, pentru mita capetele cele mai de sus ale administratiei vând sângele si averea unei generatii.
Oameni care au comis crime grave se plimba pe strade, ocupa functiuni înalte, în loc de a-si petrece viata la puscarie.

Functiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricati, loviti de sentinte judecatoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de filibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toata mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducatorilor lor o supunere mai mult decât oarba.

Justitia, subordonata politicii, a devenit o fictiune.

Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasa, care se denunta. Acest om este mentinut în functie, dirijaza însusi cercetarile facute contra sa; partidul tine mortis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calca fagaduielile facute natiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanti ai vointei legale si sincere a tarii. Cauza acestei organizari stricte e interesul banesc, nu comunitatea de idei, organizare egala cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscarie.

Mihai Eminescu