Schisma lui Sharky

Ma invita Sharky la ziua, in mod civilizat, cum face el: ma suna luni pe la trei si ceva dupa-amiaza, sa-mi zica de invitatia care era pentru sambata seara. Sambata care urma, nu sambata care trecuse! Vedeti? Asa se face o invitatie! Nu ca unii amici de-ai mei, care, maram: “Vii, ma, odata?! Ca de cand te-asteptam!”. Adica ma cheama la o petrecere demult inceputa, practic pe terminatelea!

Mda... asta e vorba aia, “Am plecat sa-mi caut slujba, da Doamne sa nu gasesc!”.

Bun. La paranghelie, Sharky merge di granda, ca de obicei, si umple mesele de mancare si de bautura. Ambele de clasa, nu trezitura, ieftinatura si rasuflatura, cum am mai patit pe la altii, care ma chemau si ma “omeneau” cu ce-aveau mai prost (nu vreau sa zic nimic, dar asa ceva mi s-a-ntamplat mai mult in Ardeal. Lume econoama!).

Dupa whisky-whisky-whisky, discutia ajunge (nu stiu cum) la Marea Schisma. Cool. Incet-incet, s-au conturat doua tabere: una condusa (urlator) de insusi Sharky, care zicea ca motivele Schismei au fost exclusiv politice (si economice, dar Sharky considera ca politica e determinata de relatiile economice). Cealalta tabara, mult mai redusa numeric, era condusa de Cristina, si sustinea ca au existat SI motive teologice, dogmatice, care au dus la Schisma, pe langa cele politice (pe care Cristina le accepta, dar le refuza ca explicatie exclusiva, necesara si suficienta).

Fara sa zic nimic (mi se cam impleticea limba in gura, ca nu rezist deloc la whisky, desi imi place sa-l beau – cand am, ca nu prea am), eu eram cumva in tabara lui Sharky, ca argumentul lui principal mi se parea simplu de inteles si irefutabil: cum de Schisma s-a petrecut atunci cand Roma (crestina) si-a revenit economic si a inceput sa emita pretentii politice?! Daca erau motive teologice (si erau!), de ce nu s-a facut Schisma mai devreme, cand Roma era un oras paraginit, fara letcaie, iar Papa umbla rupt in cur si traia din mila Constantinopolelui?

Pe de alta parte, admit ca tabara lui Sharky (cu el in frunte) nu stia aproape nimic despre diferendele dogmatice pe care le povestea Cristina: paine dospita versus nedospita, particula “Filioque”, parascovenii d-astea, vorbe goale. Nici eu nu le stiam, dar mi se pareau ne-esentiale pentru discutia in chestie. Care discutie s-a terminat in coada de peste, cum se termina discutiile la bautura, in stilul lui Stele si-l meu: “Taci ca esti prost!”, etc.

Dar pe urma mi-am facut temele si m-am prins ca Sharky s-a inselat si Cristina a avut dreptate: au existat SI motive teologice pentru Schisma. Oamenii de atunci gandeau altfel decat noi, iar pentru ei contau lucruri care pentru noi n-au nici un fel de importanta: cuvinte ce desemnau nimic. “Interpretari” ale Evangheliilor. Speculatii tembele despre natura Divinitatii. Daca Adam avea sau nu buric. Cati ingeri pot sta pe-un varf de ac. Si alte asemenea balarii – multe, foarte multe, nesfarsite!

Dovada? N-a fost o singura schisma. Au fost mai multe. Iar primele par sa fi avut motivatii exclusiv teologice, nicidecum politice! In 1054 a avut loc una dintre schisme, nu “Marea Schisma” cum am fost noi invatati – numai pentru ca ne-am nascut in spatiul ortodox. Daca ne nasteam armeni, siriaci sau etiopieni, puneam stampila de “Mare” pe alte schisme, nu p-aia din 1054. Mecanismul era acelasi: se facea un conciliu, s-adunau popii si discutau, pe urma cadeau la pace si scoteau o concluzie (dogmatica). Ai care n-o acceptau deveneau automat schismatici (sau “eretici”, cum s-a spus mai tarziu).

Schisme mai cunoscute: ariana (dupa conciliul de la Niceea din 325), apollinarica (conciliul de la Constantinopol din 381), nestoriana (Efes, 431), armeana (Calcedon, 451), origenica (al doilea Constantinopol, 553), maronita (al treilea Constantinopol, 681), iconoclasta (Hieria, 754), photiana (al patrulea Constantinopol, 870). Asta ultima a fost prima ruptura pe fata intre crestinii de la Roma si cei de la Constantinopol, ulterior cunoscuti sub numele de “catolici” si “ortodocsi”.

Excomunicarea reciproca din 1054 a fost doar bomboana pe coliva.