miercuri, 23 iunie 2010
Romania - o tara libera?
Aseara am purtat o discutie deosebit de interesanta cu colegii din birou, discutie pe care o concentrez aici: e sau nu e Romania o tara libera?!
S-au definit doua tabere. Una din care faceam si eu parte (mai exact, eu eram singurul din aceasta tabara!) si care zicea ca “da, e libera”; a doua tabara, din care faceau parte toti ceilalti (mai putin Costin, care se bosumflase ca-i spusesem “Costinel”), sustinea ca Romania nu e tara libera. Formularea exacta a fost: “daca e cumva, numai libera nu e tara asta!”.
Bun. Indiferent de argumentele aduse de ambele tabere (subtirele, argumentele!), chestiunea principala era manipularea. Mai precis, colegii mei considera ca un popor manipulat (si inca manipulat grosolan!) nu poate fi numit “liber” in nici o situatie imaginabila. Cu alte cuvinte, pentru ei “libertatea” inseamna “discernamant”. Pentru mine, libertatea nu inseamna asta, ci inseamna “absenta constrangerii”. Pentru mine, un om manipulat este totusi un om liber, pe cand un om constrans nu este.
Reducand discutia in plan personal, eu unul ma simt liber in Romania, atata timp cat pot plati. Cu bani, nu cu viata sau cu integritatea fizica. Colegii mei, pe de alta parte, par sa aiba un alt punct de vedere: “Nu ma pot simti liber traind scufundat intr-o baie de minciuna!”.
Acuma, ce va-ntreb eu pe voi: ce parere aveti? Cu cine tineti, cu mine sau cu ursul?!
Etichete:
baie de minciuna,
colegii mei,
costin,
costinel,
discernamant,
libera,
romania libera,
tabara,
tabere
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Buna dl.Gika,
Nu prea sunt eu cu blogurile sau, mai bine zis, nu eram pana de curand, insa blogul tau il urmaresc de ceva vreme. Na, ca acuma mi-a venit sa si comentez. Ma bucur ca ai ales subiectul asta, nimic nu e intamplator... E poate chiar simptomatic (stii ca eu sunt cu simptomele :)) pentru perioada asta. Ca sa-ti raspund la intrebare: da, Romania este cu siguranta o tara libera si cred cu tarie ca va ramane asa. Si pentru mine libertatea inseamna lipsa constrangerilor. Si mai inseamna si posibilitatea de a te exprima in mod autentic pe tine insuti (si ma refer la "exprimare" in sensul extins), respectand in acelasi timp libertatea celuilalt. Si da, inseamna sa poti plati. Nu stiu insa daca majoritatea dintre noi isi asuma pretul, pentru ca, vezi tu dl. Gika, dupa parerea mea libertatea este scumpa: ea costa curaj, efort, eliberarea de propriile limitari si constrangeri. Libertatea costa, dupa parerea mea riscul de a fi etichetat (nebun, ridicol, caraghios, periculos, anarhist, naiv - orice etichetare este, in sine, grava) si mai costa si riscul, deloc neglijabil de a fi dezamagit. Eu cred ca gratiile sunt in interiorul nostru, nu in afara...
As vrea adresa ta de mail, daca esti dragut. Catalina (a lu' Mos Batranu')
Scuze...ti-am descoperit adresa de mail. Ti-am zis ca nu prea sunt cu blogurile...
@ catalina dragulanescu: asta e. ai zis-o pe gandul meu: libertatea are pretul ei. uneori (dr rar) in bani, alteori in asumarea diferentei fata de masa. sau cum zici tu, in "etichetare".
citesc acum "Jurnalul" Annei Politovskaia, cartea de care povestea Cristian Ghinea. e infiorator de trista, dar e un termen bun de comparatie: romania lui traian basescu este o tara LIBERA fata de rusia lui vladimir putin.
Comparand cu vestul Europei: Mai libera decat Spania - nu cred. Decat Germania - nu stiu, dar mai libera decat Elvetia, in orice caz.
Comparand cu vestul Europei: Mai libera decat Spania - nu cred. Decat Germania - nu stiu, dar mai libera decat Elvetia, in orice caz.
scuze, am facut din greseala un reload...
@ purnur: romania, mai libera decat elvetia?! nu stiu, dar e un punct de vedere straniu: cand esti sarac, asociezi "libertatea" in general cu "independenta financiara" in special. deci, un roman sarac tinde sa-l vada pe un elvetian bogat ca fiind "mai liber" decat el.
iar cum majoritatea romanilor sunt saraci si majoritatea elvetienilor sunt bogati (dupa criterii romanesti, nu universale)... e clar de ce punctul tau de vedere e "straniu"!
Trimiteți un comentariu