miercuri, 20 martie 2013

În dulcea lună iunie, când înverzeşte turcoazul...



Hai să mă duc la teatru d-ăsta neconvenţional, îmi zic, că p-alea convenţionale le-am cam bifat, şi-n plus nici nu mă lasă cu sticla de bere în sala de spectacol. Am nimerit în “La Scena”, pe Calea Călăraşi, colţ cu Mântuleasa. Casă veche, boierească, renovată.
Găsesc locul faptei (undeva la mansardă, sub grinzile acoperişului), m-aşez, începe piesa*. Acţiunea mă absoarbe instantaneu: un taximetrist negociază c-o “fetiţă”. Prietena mea se foieşte, apoi şopteşte: “Mai stăm?”. Noroc că prima scenă se termină repede, altfel iar mă trezeam poşetat, ca să nu mai zic de reproşuri: “N-ai tu sănătate dacă nu m-aduci la piese cu lesbiene sau prostituate!”. Poftim mod de raportare la actul artistic...
Apropo de acte sau de raporturi: sunt berechet. Cronometrate, nu aşa! În scena a doua, taximetristul are un act cu o fată-n casă; în al treilea, fata-n casă are un raport cu băiatul stăpânei, şi tot aşa, din raport în act şi din act în raport, defilează prin faţa noastră personajele piramidei sociale. Cronometrăm timpul de acuplare al masculilor din toate clasele, rasele şi masele, cercul închizându-se cu bogătaşul Malcom şi prostituata Irene, cea care deschisese balul. Scriitorul Robert se dă ziarist în patul top-modelului Kelly (scena 7), iar prietena mea comentează: “25 de minute! Nu-i rău deloc pentru un ziarist!”.
Desigur, toate aceste personaje (zece la număr) sunt interpretate de doi actori (un el şi-o ea), ceea ce dă montării piesei un ritm foarte alert – asta e şi ideea, să ţii oamenii în priză, nu să-i laşi s-adoarmă. Adevărat că pentru actori e un efort considerabil, dar amândoi se achită perfect de treabă. În plus, actriţa e şi foarte drăguţă, deşi aici opiniile sunt împărţite (“Ce drăguţă, care drăguţă? Aia-i drăguţă, chiombu' pământului?!”), la fel ca în privinţa sensului titlului: “Păi îi zice-aşa că tot decorul era tras pe albastru, afară de cuvertura de pat, care era verde”, zic eu. “Verde-i leurda aia-a ta”, e de părere prietena, “cuvertura e turcoaz toată ziua. Vezi ce scrii în cronică, că şi-aşa te ştie lumea de daltonist”.

MIHAI BUZEA

*The Blue Room, de David Hare, la club restaurant La Scena. Regia şi distribuţia: Iulia Lumânare şi Radu Micu.

Niciun comentariu: