Mi-au lucit ochii când am auzit de-o piesă* cu lesbiene: asta e, moşule! Să mai poftească amicii
să-mi zică ”Mişu Pornache”, că le dau cu pornachele în cap. Artă teatrală,
domnule! Thalia, chestii!
Un fâs.
Nu e o piesă, sunt două piesişoare, fără legătură una cu alta (adică
spectatorul ar trebui să facă el singur legătura, pe cât îl ajută capul: pe
mine nu m-a ajutat). Lesbiene apar numai în prima piesişoară (”Hanjo”), iar de
făcut nu fac nimic, nici o faptă de arme, că nici nu m-am prins ce-i cu ele
până la sfârşit, aşteptam ca fraierul să apară ”alea adevăratele”. Desigur că
în final apare şi un bărbat (orice ”creaţie” cu lesbiene îl include şi p-ăsta),
dar tipul e un muţunache, vai de capul lui.
A doua
piesă (”Seijo”)e tot cu două femei şi-un bărbat: frate, soră, iubită (a
fratelui). Spre necazul meu, dragostea nu se înfiripă între soră şi iubită (cum
era normal, că d-aia dădusem banii pe bilet), ci între soră şi frate. Uite-aşa
pleacă omul mofluz de la teatru!
Actorii,
pe de altă parte, nu joacă rău deloc, se muncesc cât pot să stoarcă ceva din
textul ăsta deştept (ceva, orice, măcar aplauze, dacă nu sens!). Dar ce poţi
scoate din scrisul unui nene care îşi spintecă burta la 45 de anişori, de necaz
că nu poate stârni o insurecţie anti-americană?!
p.s. Nu
v-am convins că piesele sunt slabe? Bun, iată subiectele: o pictoriţă se
îndrăgosteşte de o prostituată bolnavă psihic; be mic, un cuplu trăieşte
peştind-o pe sora bărbatului, care soră se prostituează şi asta la greu, din
”iubire interzisă” pentru frăţioru-i. Ei?!
MIHAI
BUZEA
*Iubiri interzise, de Yukio Mishima, la Teatrul Naţional. Regia: Issey
Takizawa. Cu: Kana Hashimoto/Monica Florescu, Teodora Mareş, Carmen Ungureanu,
Brânduşa Mircea, Marius Bodochi, Marius Manole.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu