Pentru
ca, de ce: noi mergem impreuna pe munte din 1993. Mai mult sau mai putin in
aceeasi formula (de fapt, mai putin, ca unii au renuntat, altii noi au aparut,
ma rog cum e-ntotdeauna), dar eu incepusem sa merg pe munte in 1988 (in Bucegi,
dar orisicum!). Ceilalti inca dinainte, de prin 1987, dar pe vremea aia nu ne
cunosteam, deci hai sa ramana ’93 ca an de reper.
Bun,
din ’93 si pana acum trei ani (adica in 2010!), noi nu stiam ca merisoarele
(cranberries, pentru cei care nu mai stiu romaneste) sunt de mancare! Mi-e
inexplicabil de rusine, dar asta e adevarul. Stiam sa recunoastem fragii,
murele, agrisele, zmeura, afinele, ba chiar si scorusele si paducelele (dar nu
le mancam decat la nevoie, c-au gust fainos), dar habar n-aveam ca merisoarele
sunt comestibile. Cunosteam pana si “nebunelele” (p-astea nu le stiu in
engleza), ca sa ne ferim de ele; mai mult, puteam sa recunoastem floarea de
merisor (“rhododendron”, cum i se spunea pe atunci) si stiam ca este
comestibila, dar nu ne-a dus mintea ca dintr-o floare comestibila rezulta un
fruct comestibil. Vine-va a crede? Mie inca nu! Si doar eu sunt prostul din fabula…
De
anul asta am vazut pietele din Bucuresti invadate de merisoare marketate ca “Merisoare
de Sibiu” – de parca asta ar fi un titlu de noblete, sau ceva. Enfin, nu ma pun
eu acum la mintea pietasilor romani.
Dar
ma pun la mintea amicului Grecku, cunoscut si ca Stele, pentru cititorii
Berilor de Aur: ce credeti ca explica asta-vara amicul, plin de zel pedagogic, unei
vieneze cu sani frumosi? Cica “exista doua varietati de afine (huckleberries in
americaneste, billberries in englezeste, blueberries in European pidgin),
dintre care una e comestibila, asta”, si amicul baga o afina-n gura, “iar
cealalta este otravitoare, adica, uite, asta”, si amicul culege o afina d-aia otravitoarele si i-o baga vienenezei sub
nas. Am intervenit, scarbit de atata ignoranta, dar fara sa zic nimic: i-am
luat afina din mana si-am mancat-o. Apoi i-am zis fetei: “Ambele varietati sunt
bune de mancare. Dumnealui nu se pricepe”. Vieneza a oftat admirativ: “Ah, so!”.
Concluzia?
Intr-adevar, romanii sunt prin traditie prosti, adica ignoranti. Dar sunt capabili
sa invete: daca merisoarele sunt la vanzare in piete, inseamna ca cineva le si
cumpara, corect? Pai, daca babetul vesel care misuna printre tarabe a ajuns
sa-si dea pensia pe cranberries, inseamna ca poporul asta mai are o sansa!
2 comentarii:
omule,te faci aiurea prost,pentru ca stii bine ca nu esti iar articolele tale confirma acest lucru.ideea e ,ca facand o tura de cercetare in zona Comana,Teiusu-Mironesti,pe malul drept al Argesului,cum mergi spre varsarea lui in Dunare,am descoperit...America,pardon,porumbele,ma Mihai.am cules o punga d'aia la un leu si acasa cand am venit am deschis prietenul google(goagal,cum ar spune marii telectuali ai patriei noastre)si am aflat ca el,porumbarul,contine amigdalina,sau vitamina B17,impotriva cancerului si ca are de nu stiu cate ori mai multa vitamina C decat alte fruct.na pofti,uite cate invata un om itr-o viata.
@ ciprian teodorescu: dar ai vazut ce acre sunt? cand eram mic, in satul meu se culegeau porumbe cu sacii, dar nu pentru magiun sau ceva, ci ca sa "dea culoare" la rachiu. ce culoare sa dea, ca taranii mei beau rachiul asa de repede, ca n-avea timp sa extraga culoarea (mov!) din fructe. bine, iti dai seama ca femeile le adunau, in speranta ca o sa-i faca pe barbati sa mai tina de rachiul ala pana mai spre Craciun. ti-ai gasit! :)
Apropo, americanii zic "sloe" la porumba, in caz ca vrei s-o cauti pe net, sa vezi si altii ce zic, ca ai nostri normal c-o lauda pe toate partile, de parca dacii au pus coada la... porumba!
Trimiteți un comentariu