Escadrila Albă

Am citit o carte scoasă la Editura Vremea („Escadrila Albă”, de Daniel Focşa, ISBN 978-973-645-303-8), care mi-a plăcut foarte mult, în special pentru informaţia istorică absolut inedită, cel puţin pentru mine: peripeţiile câtorva tinere aviatoare din România, în al doilea război mondial. Fetele aveau pe mână cateva mici avioane de fabricaţie poloneză (!), vopsite iniţial în alb, cu semnul Crucii Roşii (pe urmă le-au re-vopsit în kaki, că ruşii nu respectau convenţiile de la Geneva – ca şi nemţii dealtfel, între noi fie vorba); cu răgăoacele astea zburătoare, fetele au executat sute de misiuni de transport al răniţilor din prima linie. Relatările lor sunt fascinante (aterizări forţate în stepa calmâcă, necazuri cu aviaţia sovietică de vânătoare, poveşti de dragoste cu ofiţerii germani şi români, tragedia „alianţei” finale cu ruşii, ş.a.m.d.), iar ritmul cărţii este foarte alert, dintr-un motiv simplu: autorul se abţine să se bage în seamă. Le lasă pe eroine (aflate acum la vârste de peste 90 de ani: Mariana Drăgescu, Stela Huţan-Palade; sau trecute în nefiinţă: Nadia Russo-Bossie, aka „Rusoaica Albă”...) să povestească, el doar aşează lucrurile cap la cap, şi mai dă ici-colo câte o lămurire, pentru cititorii care nu le prea au cu subiectul (amănunt amuzant: cartea este subintitulată „O istorie subiectivă”! Corect! Că de d-alea „obiective”, sovietice sau americane, sunt sătul până-n gât!). Iar pozele alb-negru, recuperate de prin arhive personale, scăpate cine ştie cum din „iepurările” comuniste, sunt sarea şi piperul cărţii: vă zic sincer că mie mi-au dat lacrimile când le-am văzut!

Lacrimi patriotice, bunînţeles...

Dacă tot nu v-am convins, vin acum cu asul din mânecă: prefaţa e scrisă de Neagu Djuvara, participant el însuşi la respectivul război (campania Odessei). Ei... ?