Gata, încă un post şi vă las în pace cu Marino ăsta – cred că v-aţi săturat de el ca de mere acre. Da’ ce vreţi acuma: tipul a fost mare în cultura română, care e cam mică de felul ei. Merită şi el nişte răhăţişuri de postări pe blog, păi ce mama dracului!
Stând domnul Marino strâmb şi judecând drept, a formulat (pe când trăia) şi ne-a lăsat cu limbă de moarte problema esenţială în privinţa „sentimentului românesc al fiinţei”. Concret: de ce românii (sau „rromânul” cum zice scumpa noastră preopinentă Aida) sunt atât de plini de defecte? De ce, între alte popoare europene, românii se disting prin uimitorul lor spirit contra-productiv? De ce România e o ţară cvasi-neguvernabilă, iar haosul pare atotstăpânitor? Enfin, de ce acel groaznic „Ils sont admirablement désorganisés” al lui Henri Berthelot, cel mai dur şi mai exact diagnostic al românilor?
Răspunsul lui Marino: datorită profundei ruralităţi încetăţenite în „caracterul naţional” al acestui popor. Mai exact, Marino dezvoltă pe zeci şi zeci de pagini (plictisitoare!) o idee pe care Radu Gheo a expus-o elegant într-un mic eseu de o jumătate de pagină (anul trecut, în Dilema Veche): fundamental, românii sunt ţărani transplantaţi la oraş. Deşi duc o viaţă citadină, reflexele lor sociale sunt funciar ţărăneşti. Pur şi simplu, o problemă de timing: aşa cum „the naked ape” (omul) a evoluat milioane de ani ca fructivor nomad, iar apoi a fost „aruncat” într-o existenţă de carnivor teritorial (cu toate dificultăţile de adaptare care decurg de aici: aparenta nebunie războinică a speciei noastre) – tot aşa, românii au evoluat mii de ani ca „cetăţeni” ai unor mici comunităţi rurale, izolate, primitive; apoi, într-un timp istoric mult prea scurt, au fost „aruncaţi” într-o existenţă citadină, metropolitană, ale cărei reguli de de comportament n-au reuşit să şi le însuşească în mod profund, organic.
Faptul că regimul comunist a procedat la asasinarea celor (puţini) care asimilaseră valorile „burgului”, iar apoi a trecut la repopularea oraşelor cu noi ţărani dezrădăcinaţi, n-a făcut decât să agraveze fenomenul şi să-l facă cu atât mai evident; dar el exista şi înainte de comunism şi-ar fi existat şi fără comunism. Accidentul istoric comunist n-a făcut decât să „scoată la lumină” uriaşul decalaj istoric pe care unele popoare din Est (românii, bulgarii, ruşii, ucrainienii, sârbii) îl au faţă de popoarele îm-burghezite (cu reflexe de orăşeni) ale Europei. Sau, cum zice Radu Gheo: ei sunt deja burghezi, noi suntem încă burgărani (burghezi-ţărani). De aici, drama - vorba unui mare om...
Nu ştiu cum se potriveşte altora, dar pe mine alde Marino m-a citit perfect. Nici picat cu ceară n-aş fi admis că-s bolnav de ţărănie... dar în faţa evidenţei...
joi, 22 aprilie 2010
Ultimul post despre Adrian Marino
Etichete:
adrian marino,
aida,
dilema veche,
gheoland,
henri berthelot,
radu pavel gheo
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Ca bine a zis o treaba care se vedea cu ochiul liber: suntem inca niste incepatori in ale burgului. De fapt, nici nu stiu daca ni se potriveste iar abordarea comunista cu mutarea fortata (nu cu militia ci mai degraba prin masuri economice) nu a fost decat sa agraveze diferentele. I zic iarasi: chiar trebuia sa-l citesti pe Marino ca sa-ti dai seama de lucrurile astea? Inseamna ca ai uitat ce discutam (pe vremea cand discutam si noi...) niste ani in urma pe la etajul 7 sau pe plaja in Vama. Inconjurati, ce-i drept, de fiecare data de multe cutii de bere dovedite. Printre altele, noi ziceam atunci ca nu avem vocatie urbana incercand sa explicam micile sau marile deficiente din jurul nostru sau chiar si ale noastre (deh, eram mai tineri si mai sinceri).
Dar mi se pare un lucru interesant: unii dintre orasenii vechi (in sens relativ, ma refer mai ales la cei crescuti si scoliti printre blocuri) neavand probabil niciun sistem de valori viabil, in care sa creada, se agata tot de chestiile traditionale (cultura rurala) atunci cand vor sa se raporteze la ceva sau cand vor sa-si justifice niste vorbe, ganduri. E un soi de "semanatorism" si asta. Si de aici si ipocrizia..
@ nica constantin: don costikla, este absolut incredibil ce ma inervezi! una vorbim si basca ne-ntelegem! pai treaba-i asta?!
1. nu mi-am dat seama de faptul ca sunt (si suntem un popor de) burgaran/burgarani citindu-l pe Marino! stiam eu de mult. dar Marino o spune si el, si dat fiind ca subiectul Marino e la ordinea zilei, l-am pomenti si pe el in aceasta chestiune.
2. este gresit sa zici ca "orasenii vechi" sunt cei nascuti sau crescuti printre blocuri. confunzi aceasta categorie (burgarani fara rude la tara) cu cea a burg-hezilor (oameni care de generatii locuiesc in orase). primii nu au nici reflexele celor de la tara (cum le avem tu si cu mine, de pilda), nici ale orasenilor de traditie (ca Adrian Marino sau Neagu Djuvara, de pilda). "cei nascuti intre blocuri comuniste" sunt cea mai nefericita categorie de romani, si, as zice eu, si cea mai greu educabila in spiritul burgului. de-responsabilizati de comunism, oamenii astia au sa scuipe intotdeauna cojile de seminte pe jos.
3. corecta observatia ca mutarea maselor taranesti la oras nu a fost realizata cu forta, ci cu masuri economice. desi stiam asta, nu am precizat in post, desi era necesar. ca sa fie treaba oabla!
Iti raspund doar la a 2-a chestie: normal ca stiu ca a existat si exista (desi foarte subtiati) si oraseni in sensul original al cuvantului. Stiu si ca aceasta burghezie s-a format destul de greu si de obicei cu oameni care la origine erau ne-romanai. Dar in ce am zis eu pur si simplu i-am ignorat. Oraseni vechi inseamna in comentariul meu cei care s-au nascut(ca tine de exemplu) in oras. Ca daca voi nu sunteti vechi atunci ce sunteti? "Noi"? In cazul asta cei foarte multi care au venit mai ales dupa 89 sunt cei "foarte noi" ?
In rest erau niste comentarii, nu e cazul sa te enervezi ca nu da bine la silueta si-ti apar fire albe (doamne fereste!) in cap
@ nica constantin: pai vezi? iar nu ne intelegem!
da, eu zic ca oraseni "vechi", adica "targoveti" mai exact, sunt aia ce locuiesc la oras de cel putin 3 generatii. ergo, eu unul, nascut in bucuresti, la prima generatie, sunt orasean "nou". le fel e si unul al carui tata s-a nascut la oras. daca bunicul lui s-a nascut la oras, atunci are o sansa de a se numi orasean "vechi" - desi, chiar si atunci, poate fi tot un mahalagiu!
Regret, don Costikla, dar nici tu, nici eu, nici copiii tai, si nici ai mei (if, ever...) nu suntem si nu vot fi oraseni "vechi". tot noi ramanem, putem sa ne dam si peste cap.
eu unul nu ma mandresc cu asta, dar nici nu mi-e rusine. ca daca m-as apuca sa-mi cer scuze si pentru fleacuri de asta, ca locul si timpul nasterii, unde-as ajunge?!
io zic ca e mai cinstit sa admitem ca nu avem origine nobiliara de nici un fel si ca ne tragem de la tara. ce-i rau in asta?!
de acord, noi, tu, eu, alte milioane in situatia noastra, i-am inlocuit pe orasenii vechi (burghezia, adica) asasinati de comunisti. si ce, te simti vinovat, ca habotnicii religiosi, de un "pacat originar", asa, in stil augustinian?!
sa fim seriosi. avem pacate proprii, destule. mai da-l dracu' de pacat originar!
Nu regreta Mihai Buzea si pentru mine ca nu as fi orasean get-beget ca nu vad cum sa ma afecteze, tine-ti regretele pentru tine.
Si mai sugerezi matale(voalat) ca tare as fi preocupat ca nu am devenit orasean: iarasi o dai in bara! E clar, internetul asta nu e pentru noi, nu ne intelegem!
Pe de alta parte, uite-mi-ti-l pe Marino aici:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/adrian-marino-super-spionul-roman-in-occident-893632.html
@ nica constantin: aoleo, e clar ca te-ai enervat teribil, mai rau ca niciodata! la stilul tau calm, mai mult decat calm, o vorba ca "tine-ti regretele pentru tine" e echivalentul unei trimiteri d-alea romanesti, directe, la origine.
regret (ca vad ca-ti chiar place vorba asta) ca te-ai enervat, dar nu inteleg de ce. daca as pricepe ce te-a suparat asa, as putea sa-mi cer scuze, dar asa?! scuza-ma, don costikla, ca te-ai suparat, desi eu nu stiu de ce?!?!
iar de sugerat, voalat sau nu, n-am sugerat nimic. dar pentru ca am impresia ca introducerea ta in discutia teoretica nu-ti place, am sa ma rezum la mine: eu unul nu sunt orasan, nici vechi, nici nou. sufar de "taranie", in sensul descris de Marino asta, adica am reflexe ancestrale taranesti, dar traiesc intr-un mediu pentru care nu sunt adaptat, adica la oras. repet ce-am scris in post: mie mi se potriveste perfect diagnosticul lui Marino.
si prefer sa ma repet: e o stare de lucruri de care nu mi-e rusine si de care nici nu sunt mandru. o constat si atata tot. exact la fel cum am 44 la pantofi: nu e nici vina mea si nici meritul meu. e un fapt.
singurul lucru de care sunt mandru, intr-un fel, e ca incerc sa fiu constient de ceea ce sunt. adica sa nu pretind ca-s fi altceva. si, da, cred ca oricine care, in Romania, s-a nascut intr-un bloc comunist, din parinti cu radacini rurale, este exact in situatia mea. fie ca asta ii convine sau nu.
Trimiteți un comentariu