Vine ziua Ungariei. Aveți emoții?

Să vă spun un secret: eu nu prea am calități. Sau poate or fi și d-astea, dar nu le știe nimeni, eu cu atât mai puțin; în schimb am o pleiadă de defecte, o levată completă (citez: ”Prost, urât, murdar, sărac și bețiv!”. Am încheiat citatul), care, însă, are un joker în coadă: memoria selectivă. Mai precis, pot uita 99% din lucrurile pe care le aflu (și care nu mă interesează), dar rețin cu ușurință maniacală orice informație defavorabilă cuiva. Bref, sunt securistul perfect: spune-mi ce lucrezi la serviciu și-am uitat instantaneu. Spune-mi ce compromis sexual ai făcut ca să obții jobul ăla și n-am să uit niciodată.

Ergo, din mlaștinile memoriei urcă o amintire nu tocmai veche: ziua națională a României. Care acum e 1 Decembrie (făcătură), mai demult a fost 23 August (altă făcătură), iar și mai demult a fost 10 Mai (bun, corect, tradiție!). Dar dacă ar trebui o altă zi națională, oare n-ar fi bună ziua de 22 decembrie? Că doar atunci a scăpat țara din al doilea ev mediu al ei! Eu zic că 22 decembrie nu e o zi bună din trei motive, poate chiar patru: (1) trăiesc încă prea mulți oameni. Să nu uităm, pentru foarte mulți, comunismul a însemnat promovare socială, așa că ei au toate motivele să regrete dispariția regimului; (2) ar fi un fel de ”23 august” în oglindă (sărbătorim turning point-ul când am scăpat de comuniști, așa cum comuniștii sărbătoreau momentul când au scăpat de capitaliști); (3) ar fi o comemorare strict politică, nu una națională – în fond, valul anticomunist a măturat toată Europa de Est, nu doar România, și oricum a fost efectul evenimentelor din Uniunea Sovietică, nu al celor din România; (4) e mult prea frig pentru defilare, iar dacă ai zi liberă nu ai ce face cu ea, doar să te îmbeți muci. Ar mai fi un motiv, unul psihologic: e prea aproape de Ajun, de Crăciun și de Anul Nou. Ar trece neobservată, nimeni nu ar lua-o-n serios!

Bun, deci rămânem la 10 Mai, care e exact cum trebuie să fie. Teoria mea e că 10 Mai ar reduce handicapul pe care românii îl au față de unguri, cu al lor 15 Martie. Iată argumentele!

      (1)  15 Martie 1848 nu e cu mult mai șmecher decât 10 Mai 1877, în materie de tradiție, iar dacă e vorba de 10 Mai 1866, atunci cu atât mai mult.

      (2)  15 Martie nu e cu mult mai șmecher decât 10 Mai, în materie de reprezentativitate, că ambele date marchează începutul luptei pentru libertate (luptă pierdută de unguri, câștigată de români, nu interesează aici circumstanțele).

      (3)  15 Martie e cu mult mai șmecher decât 10 Mai, în materie de pan-ism (panhungarism la unguri, panromânism la români), pentru că ungurii dinafara Ungariei au ce sărbători la 15 martie, dar românii din Basarabia și din provinciile ciscarpatice nu au ce sărbători. Corect. Dar acest dezavantaj poate deveni un avantaj, pentru că 15 Martie e o chestie bătută-n cuie, nimeni n-are cum să mai vină cu ceva nou, pe când 10 Mai nu e încă nimic, are șanse să ”crească” în mentalul colectiv românesc și să ocupe spațiile goale din imaginarul național, lăsate libere de 23 August și neocupate încă de 1 Decembrie.

      (4)  15 Martie e cu mult mai șmecher decât 10 Mai, în materie de identitate națională, da; dar 10 Mai compensează prin faptul că rememorează începutul unei victorii militare (la popoarele din est, asta încă mai contează), pe când 15 Martie este un fel de Mohács de sfârșit de mileniu (pentru simetrie, se poate spune că Mohi a fost un Mohács de început de mileniu!).

      (5)  15 Martie e mult mai puțin șmecher decât 10 Mai, în materie de perspective, în materie de ”europeism”, ca să zic așa. 15 Martie e ca ”un drapel zdrețuit, dar iubit” (citat din Margaret Mitchell), dar nu e un drapel de folosit în viitoarele lupte; în fond, reprezintă începutul luptei ungurilor cu germanofonii (austrieci și germani), luptă care e demult la naftalină (cine sunt cei mai stimați europeni în Ungaria, dacă nu germanii?). Pe când 10 Mai e încă utilizabil din punct de vedere al construcției europene, pentru că, oricare ar fi sensurile lui (1866: un german sosește în România și-o modernizează; 1877: românii europeni încep lupta împotriva turcilor asiatici). Nu îmi fac vreo iluzie: Turcia nu va face parte din UE, dar va fi în curând o putere economică de talia Germaniei și o putere militară majoră, adică, pe scurt, va intra în competiție directă cu UE.

Bref: părerea mea (pe care nu mi-a cerut-o nimeni) e că 15 Martie are un mare trecut și un mare prezent, pe când 10 Mai poate avea (cu noroc și ceva inteligență politică) un mare viitor. Iar despre 1 Decembrie refuz să mă pronunț, ca despre orice scorneală a lui Ion Iliescu. Tot ce-a făcut omul ăsta a fost greșit, așa că 1 Decembrie n-are are mare prezent și n-o să aibă niciun fel de viitor. În materie de trecut, 1 Decembrie are și el un fel de trecut: se numește Iliescu.