Nu
fac literatura. Am sa redau, cat pot eu de coerent, finalul zilei de 3
septembrie 2014, cand am avut de depus un dosar la o institutie de stat.
(Paranteza
necesara: cand depui un dosar spre autorizare, e nevoie ca dosarul sa contina o
“cerere” prin care sa zici exact ce soliciti institutiei respective. Pe acea “cerere” se pune, initial, numarul de inregistrare si tot pe ea se da, ulterior,
aprobarea. Din neglijenta mea personala, acea hartie esentiala, “cererea”, nu
se afla in dosar. Am incheiat paranteza).
Ajung
cu dosarul la respectiva institutie, care avea program normal, de la 9 la 5. Sa
fi fost orele 3 si-un sfert, ceva de genul asta. Intru. La primul ghiseu era un
functionar cu figura de boxer, la al doilea era o doamna pe la 50 de ani, la al
treilea era un barbat cam de varsta mea, cu ochelari. Il aleg p-asta (toate
trei ghiseele erau libere). Ma duc la ghiseul lui, asez dosarul in fata mea si
deschid dialogul:
-
- Buna
ziua.
-
- Buna
ziua.
-
- Doresc
sa depun un dosar pentru autorizare.
-
- Ce
dosar?
Ma
uit la el nedumerit.
-
- Acest
dosar (il ridic mai sus, sa-l vada mai bine).
-
- Ce
aveti in dosar?
-
- Acte.
-
- Ce
acte?
-
- Acte
necesare procedurii de autorizare, asa cum scrie pe site-ul institutiei.
-
- Dati-mi
sa vad (ii inmanez dosarul).
Functionarul
il deschide, se uita la primul act si-mi spune:
-
- A,
pai asta nu-i dosar.
-
- Ba
e dosar.
-
- Nu
nu-i dosar, ca n-are cover.
-
- Ba
are (ii arat coperta dosarului).
-
- Cover-ul nu e
coperta, e actul esential al unui dosar, si nu-l aveti aici. Deci, n-am ce
dosar sa primesc, pentru ca asta nu-i dosar.
Mi-am
luat dosarul inapoi, am dat trei telefoane, am aflat ca lipseste, intr-adevar, “cererea”
din dosar (sau “cover”-ul, cum ii zicea functionarul) si ca, deci, sunt un bou.
M-am intors in goana la birou, unde fetele, semifurioase si semiamuzate
(simultan!) mi-au scris la repezeala “cererea”, apoi am dat iar fuga spre
institutie. Am ajuns, erau deja orele 16:25.
De-al
dracului, m-am dus la acelasi functionar cu ochelari (“domnul Andropauza” cum
il poreclisem in gand). Urmeaza dialog:
-
- Buna
ziua, din nou.
-
- Iar
ati venit?!
-
- Va
deranjez?
-
- Nu
e vorba de deranj, e vorba de program!
-
- Ce
program?
-
- Programul
de lucru al institutiei.
-
- Programul
este intre orele 9 si 17, daca nu ma insel. Spuneti-mi dumneavoastra daca ma
insel!
-
- Nu
e vorba de asta, e vorba de un minim respect pentru munca noastra!
El
nu facea nimic in clipa aia, se certa cu mine. Intre timp, ceilalti doi functionari,
tanti si boxerul, nu faceau nici ei nimic, doar se uitau la mine si la
Andropauza.
-
- Nu
vreau sa va deranjez din munca, astept aici!
-
- Asteptati.
Cu
dosarul in brate, incep sa ma uit demonstrativ pe pereti. Andropauza scoate un
teanc de foi albe de sub birou, incepe sa le semneze si sa le stampileze cu
naduf. Ma bufneste rasul, dar timpul trecea, asa ca ma mut jumatate de pas mai
in stanga, spre biroul din mijloc, unde era tanti.
-
- Buna
ziua.
-
- Buna
ziua.
-
- Am
un dosar pentru autorizare.
-
- Ce
dosar?
Ii
intind prin ghiseu “cererea”. O studiaza pret de vreo trei minute.
-
- Asta
e tot?
-
- Nu,
zic eu, iata restul documentelor necesare pentru autorizare.
-
- Ce
documente?
-
- Cele
cerute de lege, conform regulamentului institutiei dumneavoastra (ii citez numarul
regulamentului si anul in care a fost amendat).
-
- Sa
vad.
Le
rasfoieste cu maximum de neatentie, le imparte in doua caprarii, originale si
copii, le capseaza, le da numar de inregistrare, imi da si mie un numar de
inregistrare pe un exemplar din “cerere”, apoi se uita la mine:
-
- Asta
e tot.
-
- Pai,
nu-mi luati si dosarul?!
-
- Ce
dosar?
-
- Dosarul
cu documentele personale ale fiecarui membru al asociatiei.
-
- Ce
asociatie?
-
- Asociatia
pentru care solicit autorizarea.
-
- Pai
autorizarea nu e pentru dumneavoastra?
Se
uitase, totusi, prin toate actele pe care le capsase!
-
- Autorizarea
nu e pentru mine, eu doar depun dosarul. Asa spune legea, ca pentru fiecare
membru al asociatiei sa existe un numar de documente, necesare pentru autorizare.
Se
ridica, imi ia restul dosarului din mana, il pune intr-un biblioraft din
spatele ei, revine, se aseaza pe scaun si-mi arunca, nimicitor:
-
-
Stim
si noi ce spune legea! Aveti raspunsul in 30 de zile. Buna ziua!
Odata
ajuns la birou, le-am povestit fetelor saga dosarului. Spre surprinderea mea,
nici n-au ras, nici nu s-au revoltat: pareau mai degraba in dispozitie
terenchiana, acea dispozitie care te face sa-l lasi pe prost sa povesteasca
pana la sfarsit, apoi sa-l intrebi scarbit: “Si?!”.
4 comentarii:
Mihai...ai un pistol?
Pe Andropauza ti-l impuscam direct in cap,in timp ce faceam un yaniro mic,intr-o bavareza si filam si coechipierul.
Pe celelalte,intocmai cum facea Margelatu:scuipand flegmatic seminte,si invartand butoiasul pistolului.
Eeee,pai sa vezi atunci munca si seriozitate pe functionarii lu peste.
Am ras de m-am spart.Problema e ca nu gasesc cioburile.Deci,esti scriitor.Merita!
Tocmai ca de data asta nu vreau sa fiu scriitor, ci doar stenograf. Pacat ca n-am avut si reportofonul la mine, ca realizam un material de urcat pe Youtube. Hawk!
hai mai Mihai:exista videocamere minuscule bagate-n ceasul de mana.daca ai fost la mama naibii,in insulele alea din mijlocul Oceanului Planetar,inseamna ca ai bani sa-ti cumperi si o videocamera din asta.daca nu,imprieteneste-te cu aia de la can-can tv sau wow bizz si atunci iti imprumuta unul.e vorba de ceas cu videocamera.
tare :o)
Trimiteți un comentariu