Când am plecat cu Jan în Retezat, in iunie 2005, am făcut două greșeli: am plecat cu Jan; am plecat în iunie. La momentul respectiv, astea au părut niște idei foarte agere, dar pe urmă s-au dovedit erori grosiere.
Am zis așa: băi, mă duc cu Jan că el a mai fost de două ori p-acolo, mă ghidează și pe mine, să nu mă rătăcesc, dracului, că la cât sunt de deștept, ce să mai vorbim; be mic, mă duc în iunie, când nu e lume pe munte, pun și eu cortul liniștit la Pietrele, lângă cabană, dorm ca omul. Nu eram așa panicat dacă nu stăteam să-l ascult pe Grecku, care m-nvăța înțelepciuni: ”Bă, nu te duce, bă, în Retezat, că te ia mama dracului! Păi nu mai ai voie să pui pe nicăieri cortul, mă, că e munte cu regim special, te obligă să ți-l pui numai lângă cabană, și-n cazul ăsta te-ai ars, că sunt sute de oameni acolo, și toată pădurea din jur miroase numai a căcat! Dar dacă vrei să m-asculți, fii deștept și mergi în iunie, dacă prinzi vreme bună, c-atunci nu e nimeni!”. Am zis să fiu deștept și să-l ascult. Din tot ce mi-a zis, numai chestia cu vremea s-a dovedit corectă, c-am pândit o fereastră de vreme bună, și n-am avut nici o problemă, din punctul ăsta de vedere.
Problemele au venit din alte părți. Bunăoară, regimul de somn al lui Jan, care este complet diferit de al meu, dar și de cel al majorității: el nu adoarme până pe la patru dimineața. Vă dați seama ce coșmar pe bietul de el, după o zi întreagă de traseu, să se bage-n sac și să stea cu ochii-n tavan! Pe de altă parte, eu nici nu mi-am dat seama atunci ce noroc am avut, că nu i se făcea prea des foame peste noapte. Că dacă i se face, se scoală și mănâncă, ce altceva să facă?! Evident, ăluia de doarme cu el îi sare somnul pe loc.
Alt necaz a venit tocmai din faptul că Jan mai fusese în masivul ăsta. Iar pe chestia asta, el voia să meargă numai și numai pe unde fusese ”data trecută”, n-avea nici un chef să se abată de la ce știa el deja. Iar eu voiam, desigur, să mă bag pe traseele cele mai date naibii, d-alea care îi sperie pe toți și nu merge nimeni p-acolo (nu chiar nemarcate, dar în orice caz neumblate). Așa am ajuns pe Custura Păpușii, pe Vârful Valea Rea, la Tăul Dintre Brazi, la Colții Pelegii, la Tăul Porții, chiar la buza rezervației (dar n-am intrat în rezervație, pentru că eu n-am fost de acord: dacă e permis accesul numai cu patalama de la Academie, iar noi n-avem patalama, atunci nu intrăm! Lui Jan i s-a părut culmea tâmpeniei o asemenea abordare, dar cum el mai intrase in rezervație, nu s-a ofuscat prea tare). Am ratat, totuși, Tăul Spurcat, Tăul Urât, Crucea Trăsnitului sau Cracul Slăveiului, nu de altceva, dar erau chiar prea departe de Pietrele. Altfel le bifam și p-astea... păi?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu