Băi, am să fiu scurt: nu scriu nimic despre Craiul din 2006. În primul rând că n-a avut nimic deosebit, a fost la fel ca în fiecare an (să fie al naibii dacă n-am fost în masivul ăsta până mi s-a acrit, că tot degeaba, n-am reușit s-l iubesc!). Și oricum ne dusesem doar ca să ne antrenăm pentru marea aventură a lui 2006, și anume creasta întreagă a Făgărașului, din Valea Oltului în Valea Bârsei (cum s-ar spune, tot în Valea Bârsei am ajuns, adică la Plaiul Foii!).
În al doilea rând, ar trebui să fiu un mare impostor să m-apuc să scriu ceva despre Crai, când eu nu știu nici un traseu de p-acolo, pentru simplul motiv că de fiecare dată m-a dus cineva (de cele mai multe ori, Grecku, alteori, Costiklă). O să pun o poză, mare și lată, și cu asta basta. De scris, să scrie ăl de-l cunoaște și-l iubește, nu eu.
Nu mă ascund și recunosc că în masivul ăsta am și pățit multe belele, nu de natură sportivă, ci mai degrabă, cum să-i spun, ”sentimentală”. Am mai pățit și alte belele (mai multe!) de natură alcoolică, adică m-am îmbătat groaznic și m-am făcut de baftă. Isprava cu purceii, cel puțin, a rămas în memoria colectivă a amicilor noștri (”Când s-mbătat Gikă și-a alungat purceii din băltoacă, ca să se tăvălească el în locul lor”). Eu degeaba spun că n-a fost chiar-chiar așa, că acum tot nu mai am credit la nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu